n. 14 febr. 1937, Bucuresti.
Prozator
Fiul lui
Dumitru Tepeneag, contabil, si al Nicu-linei (n. Badicioiu), licentiata in litere.
Clasele primare intre 1943 si 1947 la Scoala "Iancului", din Bucuresti. Liceul "Mihai Viteazul" si (in urma unei mutari disciplinare) Liceul "Matei Basarab" din orasul natal. Coleg de clasa cu
S. Marculescu, din scoala primara, si cu S. Alexandrescu, in liceu. Dupa ce in 1955 este respins la Facultatea de Medicina, devine student pentru trei ani la Facultatea de Drept, apoi abandoneaza. In 1956, participa la manifestatiile studentesti si scapa de arestare. Absolva Institutul Pedagogic si e un an prof. de romana in corn. Radovanu, de langa Oltenita. In anii 1957-1963 scrie pentru sertar si isi prefigureaza, impreuna cu
Leonid Dimov, teoria onirismului. Joaca sah in concursuri, pasiune ce va ramane statornica si-1 va conduce spre unele performante. in 1964, debuteaza cu proza in Gazeta literara, cu sprijinul lui S. Damian, pe care il cunoscuse la un club de sah. Dupa numai cateva luni, devine membru al Uniunii Scriitorilor, la recomandarea lui
Fanus Neagu. Debuteaza editorial cu voi. de proze scurte Exercitii (1966), urmat de Frig (1967). Ia nastere grupul oniric, animat de TEPENEAG si
L. Dimov, carora li se alatura
Virgil Mazilescu,
Daniel Turcea, Vintila Ivanceanu, Florin Gabrea, Iulian Neacsu, Emil Brumam, Virgil Tanase,
Sorin Titel, activ si coerent pana in 1971, cand se destrama. in 1968, pleaca pentru cateva luni la Paris si se intoarce pe fondul "Primaverii de la Praga"; atitudinea devine politica si se radicalizeaza; publica in
Luceafarul o serie de patru articole despre onirism, intrerupta de cenzura. In 1969, e redactor pentru scurta vreme la Romania literara, iar apoi lector la Editura Cartea Romaneasca, unde sprijina, fara succes, romanul Ostinato al lui
Paul Goma. in 1971, e din nou la Paris, vorbeste la "Europa libera", publica art. despre Goma, iar dupa "tezele din iulie" il sustine si stimuleaza sa-si radicalizeze protestul. in 1972, apare voi. Asteptare, dar e retras din librarii dupa o saptamana (simultan apare in trad. lui Alain Paruit voi. de nuvele Exercices d attente); i se retrage autorului dreptul de a mai publica; obtine repede pasaportul decisiv pentru Paris. In 1973, ii apare tot in trad. lui Alain Paruit voi. Arpieges, versiunea franceza a romanului Zadarnica e arta fugii (1991); in 1974, calatoreste in SUA. in 1975, coordoneaza Cahiers de l Est. E exclus din Uniunea Scriitorilor. I se retrage cetatenia romana prin decret prezidential. In 1977, trimite un "dosar Goma" la Casa Alba. Publica Les Noces necessaires (1977), aparut in Romania abia in 1992. I se refuza cererea de naturalizare; un an cu o bursa la Berlin, cu pasaport de apatrid. Resemnat, obosit, suparat rupe legaturile cu exilul si se refugiaza in sah; publica o carte de specialitate La defense Alekhine, traduce alte doua din ruseste, castiga campionatul Parisului; intrerupe orice activitate literara in intervalul 1978-1984. Reincepe sa scrie, de asta data direct in franceza, si publica Le Mot sablier (1985; in romaneste Cuvantul nisiparnita, 1994), Roman de gare (1986; in romaneste Roman de citit in tren, 1993), Pigeon voie (1988, sub pseud. Ed. Paste-nague). Dupa ce publica, la Paris, o antologie - Quinze poetes roumaines (1990) - reincepe sa scrie in romana, publica "sotroane" si interviuri in presa din tara, culese in voi. Reintoarcerea fiului la sanul mamei ratacite (1993); face cunoscut un jurnal din anii 1970-1972, Un roman la Paris (1993). Publica Hotel Europa, 1996; Pont des arts, 1999. Premiul Uniunii Scriitorilor (1991, 1997). In istoria literaturii contemporane, grupul oniric de la mijlocul anilor 60 a participat fertil la atat de dificilul proces de diversificare stilistica a orientarilor estetice.
Din orice unghi de vedere ar fi fost privit, onirismul estetic nu se putea sa nu fie considerat eretic. Mai intai, insasi constituirea unui grup ce face opinie separata era inacceptabila in optica oficiala a momentului. Dintre toti, TEPENEAG era cel mai rebel: "Spre deosebire de reactionarii paseisti si bucolici, eu sunt un reactionar apocaliptic, nihilist si exhibitionist" - se definea, in 1970, autorul in paginile de jurnal din Un roman la Paris (1993). Incon-formismul sau - social in prima tinerete (1957-1963), estetic in perioada de afirmare a onirismului (1966-1971) -se va radicaliza politic (dupa 1971), culminand cu exilarea si asocierea la "miscarea Goma", aflata in punctul ei de varf in 1977-1978. Cand onirismul se expliciteaza teoretic, in perioada lui tezista si militanta (1967-1969), cu "sotroanele" din Luceafarul si masa rotunda din Amfiteatru, (decembrie 1968), el afirma nu doar o alternativa, o alta ideologie estetici, ci pur si simplu o atitudine considerata subversiva la adresa realismului socialist. Desi se desparte vehement de suprarealistii, caruia nu-i poate accepta ca principiu de creatie dicteul automat, onirismul presupune reconsiderarea avangardismului. Scopul sau declarat era "sa construiasca o realitate analoaga visului", sub controlul luciditatii si al ratiunii, refuzand confuzia si arbitrariul care domnesc in nebuloasa freudista a suprarealismului. Onirismul estetic nu transcrie vise, ci creeaza vise, pentru ca el adopta -conform unei sintagme care a facut cariera in exegeza -"modelul legislativ al visului". Practica narativa nu poate insa echivala intru totul proiectul teoretic: "Ideal vorbind -explica TEPENEAG - noi am fi vrut sa facem un fel de muzica pictata in care timpul sa fie neincetat convertit in spatiu". Primele proze scurte, cele din Exercitii (1966) sunt mai ancorate in real, debuseul oniric fiind ingust: in paginile din La vizita medicala totul decurge normal intr-un control de rutina la o scoala, pana cand, in final, se detaseaza un caz in care "din buricul copilului crestea un trandafir alb". Nu e greu de dedus ca sub acest metaforism surprinzator sunt sugerate transformarile pubertatii si ale adolescentei. In prozele din volumul Frig (1967) predispozitia halucinatorie se accentueaza: personajul din instantaneul Cu tramvaiul adoarme in calatoria lui urbana banala si se trezeste intr-un peisaj cu totul schimbat, de pe alta lume: pe o campie albastra alearga un cal alb, printre lesurile arse ale altor cai, gonit de pasari amenintatoare, in timp ce de sub un scaun al vagonului pustiu de tramvai isi face aparitia un purcelus roz. in astfel de tablouri, fictiunea onirica isi vadeste filiatia cu pictura suprarealista, indeosebi aceea a lui Victor Brauner. "Obiectualizarea materiei onirice" printr-o tehnica vizuala si o compozitie descriptiva, excluzand narativi-tatea in favoarea valorilor plastice, o indreptateste pe
Dana Dumitriu sa denumeasca aceasta tendinta "realism optic", datorita unui proces estetic in urma caruia "literatura devine un cinematograf interior". In prozele din Asteptare (1972) teritoriul visului se amplifica, deodata cu nelinistea, stigmatizarea realului si accentuarea terifiantului. Am putea spune ca fantasticul se esentializeaza in sensul unei focalizari pe tema alienarii. inca dintr-o proza ca Specialistul (din volumul Frig) vizionarismul se deschisese spre absurd, spre un "idealism grotesc si o aspiratie fara nadejde", cum constatase
I. Negoitescu, pentru ca jonctiunea cu Kafka sa fie si mai evidenta in Din cosmarurile copilariei mele, Plansul sau Pe gaura cheii (toate trei din volumul Asteptare, ultimele doua prezente, alaturi de Specialistul, si in versiunea franceza din Exercices d attente, 1972). Strategiile de insolitare si demistificare fac parte din arsenalul sfidarii puse la cale de un regizor preocupat de efectele lecturii sau ale spectacolului, inscenare (1966, in Gazeta literara) mizeaza pe un raport teatral, pirandellian, intre personajul-actor si autorul care distribuie roluri biblice (losif, Maria) intr-un perimetru de scoala medie; se anunta pe parcurs o reprezentare neconventionala a nuntii din Galateea, apoi "Maria de la scoala medie" (care incheia volumul Frig, intr-o varianta cenzurata) naste o papusa de cauciuc, iar epilogul ni-1 infatiseaza pe autor in totala deriva. Pe langa tratarea grotesca a unei teme clasice, interesul exegetic fata de aceasta proza poate fi retinut si de un alt aspect este primul loc unde se semnaleaza experienta textualista, cu mult inainte ca ea sa fie etalata de Mire ea Nedelciu, Gheorghe Craciun sau Gheorghe Iova din generatia optzecista. E cu adevarat, in perimetrul romanesc, inceputul unei literaturi experimentale, cautand noi moduri de scriitura. E o cale pe care se va pastra in permanenta proza lui T.: aceea a riscului maxim, naratiune pe muche de cutit, de virtuozitate tehnica, in deplin acord cu mentalitatea postmoderna. Sub acest semn se reunesc toate romanele ulterioare. Zadarnica e arta fugii (1991) a aparut prima data in franceza cu titlul Arpieges (1973), un cuvant-valiza combinand savant si ironic pe arpeges (arpegii), ca simbol muzical al scriiturii, si pieges (capcane), ca un indiciu pentru sireteniile in relatia dintre autor si autoritatea externa sau dintre autor si cititor. Personajul e mereu in pragul plecarii (cu autobuzul, pe jos pe strada, cu trenul), dar ceva (memoria) il trage, il absoarbe mereu inapoi, facandu-i zadarnice fugile si transformandu-i-le in iluzie. Totul pare o artistica perindare de imagini disparate carora le putem insa inventa o coerenta.
Nuntile necesare (1977, in franceza, si 1992, in romana), tot un roman, rescrie intr-un mod iconoclast alegoria Mioritei, intrerupta staruitor si sfidator de cele mai diverse scene de copulatie. Le Mot sablier (1985) sau Cuvantul nisiparnita (1994) transcrie in mod concret experienta trecerii scriitorului insusi de la exprimarea in romana la cea in franceza; textul romanesc se varsa, pur si simplu, ca intr-o clepsidra, in textul francez, printr-o tranzitie lingvistica dramatica, in fond, tot un experiment al scriiturii. Urmele viziunii onirice s-au sters, insa nu au disparut cu totul. Roman de gare (1985), devenit Roman de citit in tren (1993), dezvolta sugestii din textul de tinerete inscenare, inlocuind teatrul cu filmul. Aici se reiau obsedant scene in vederea turnarii unui film, totul petrecandu-se pe un fond ludic amar, pigmentat urmuzian; poate ca acum se realizeaza ceva din "cinematograful interior" despre care vorbea Dana Dumitriu la debutul prozatorului. Natura secventiala a desfasurarii persista si in Pigeon voie (1989), un fel de reverie a dedublarii autorului sub masca unui posibil reprezentant al sau Ed. Pastenague, figurand pe coperta ca adevaratul autor al cartii. In perimetrul delimitat de onirism, noul roman francez, textualism si experimentalism, aventura scriitorului din proza lui TEPENEAG isi poate desfasura in voie intelectualismul tehnic, sfidand conventiile, intinzand capcane si promitand dezlegarea misterului din lumea paralela a visului.
OPERA
Exercitii, Bucuresti, 1966; Frig, Bucuresti, 1967; Asteptare, Bucuresti, 1972 (reed., 1993); Exercices d" at-tente, trad. de Alain Paruit, Paris, 1972; Arpieges, trad. de Alain Paruit, Paris, 1973 (in romaneste Zadarnica e arta fugii. Bucuresti, 1991); Les Noces necessaires, trad. de Alain Paruit, Paris, 1977 (in romaneste Nuntile necesare, Bucuresti, 1992; 1998); La Defense Alekhine, Paris, 1982; Le Mot sablier, trad. partiala de Alain Paruit, Paris, 1985 (in romaneste Cuvantul nisiparnita, pref. de
A. Marino, Bucuresti, 1994); Roman de gare, Paris, 1985 (in romaneste Roman de citit in tren, Iasi, 1993); Pigeon voie (sub pseud. Ed. Pastenague), Paris, 1989; inscenare si alte texte, postfata de N. Oprea, Pitesti, 1992; Un roman la Paris (pagini de jurnal 1970-1972), Cluj-Napoca, 1993; Reintoarcerea fiului la sanul mamei ratacite. Iasi, 1993; Asteptare, Bucuresti, 1993; Hotel Europa, Bucuresti, 1996; Un roman la Paris. Pagini de jurnal, Bucuresti, 1997; Calatorie neizbutita, Bucuresti, 1998; Pont des arts, Bucuresti, 1999. Traduceri: Alain Robbe-
Grillet, Gumele, pref. de Lidia Bote, Bucuresti, 1967; idem. In labirint, trad. si postfata de ~, Bucuresti, 1968; Albert Beguin, Sufletul romantic si visul, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1970; Robert Pinget, Graal-Pirat, pref. si trad. de ~, Bucuresti, 1972; Quinze poetes roumains, choisis par ~, pref. si note biobibliografice de~, trad. in colab. cu Michel Deguv s. a., Paris, 1990.
REFERINTE CRITICE
M. Martin, in Amfiteatru, nr. 1, 1968;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 4, 1968; Marian Popa, in Luceafarul, nr. 9, 1968; Al. Piru, in Luceafarul, nr. 12, 1968; I. Negoitescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1968; Guy de Bosschere, in La Quin-zaine litteraire, 16-31 oct. 1971; ClaudeBonnefoy, in La Quinzaine litteraire, 16-31 mai 1972 si 1-15 martie 1973; Jean Ricardou, in Le Monde, 20 sept. 1973;
Ilina Gregori, in Cahiers de l Est, nr. 30, 1979; Michele Bern-stein, in Liberation, 5-12 oct. 1989; Patrick Kechichian, in Le Monde, 27 oct. 1989;
Monica Lovinescu, Unde scurte, 1990;
E. Simion, in Romania literara, 16 mai 1991; N. Barna, in Literatorul, nr. 3, 1991; N. Oprea, in Calende, nr. 10, 1992; E. Simion, in Literatorul, nr. 7, 1992; V. Spiridon, Cuprinderi, 1993; E. Simion, in Literatorul, nr. 6; 42, 1994;
I. Pop, in Steaua, nr. 1-2, 1994; N. Barna, in Caiete critice, nr. 6-8; 9-11, 1994; Al. Vlad, Cornel Moraru, Caius Dobrescu, Gh. Craciun, in Vatra, nr. 9, 1994; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994;
C. Ungureanu, La Vest de Eden. O introducere in literatura exilului, 1995;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 36, 1996; idem, ibidem, nr. 7, 1997;
I. Vartic, ibidem; I. Pop, in Vatra, nr. 1, 1998; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 25, 1999.
