Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




ABSOLUTUL EROTICEI de Dumitru CARACOSTEA (Critica)

 

inceput in spatiul acela restrins, intr-un ungher, si intr-un timp corespunzator, degraba, idila se desfasoara acum intr-un cadru incintator de natura, plasmuit pentru a da toata poezia legata de vraja iubirii. Contrastant, dupa absolutul eroic urmeaza absolutul erotic.

Daca prima parte a idilei este caracterizata de acea ars amandi, in care catalinismul anacreontic domina, si daca aici expresiile de grai poporan se identificau cu tonul cotidian intr-o nota de scherzo, in a doua parte a idilei esti uimit sa constati un ton si o stralucire de imagini care aseaza idila aceasta alaturi de cele mai alese pagini din idilele tipic eminesciene, acelea in care farmecul naturii si adorarea iubitei se contopesc intr-o suprema armonie, ca in Dorinta, bunaoara.



In prima parte a idilei, am relevat in ritmica si in structura sintactica o tendinta de a caracteriza, care situa idila pe un plan de intruchipare dramatica. Cu atit mai surprinzatoare e aceasta a doua parte a idilei. Limbajul lui Catalin este contrastant cu cel din partea intii. Dupa cum, in cele mai variate contexte, a fost o necesitate constanta a lui Emi-nescu de a infatisa farmecul iubirii intr-un cadru de vrajita frumusete a firii, tot astfel aici idila e precedata de doua strofe de maiestrit pastel:



Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa ;

Rasare iuna linistit

Si tremurind din apa



Si umple cu-ale ei scintei

Cararile din cringuri

Sub sirul lung de mindri tei

Sedeau doi tineri singuri.



Evident, intr-un astfel de cadru al naturii, un stil ca cel din ungher ar suna ca o ironie. Se vede, inca o data, in ce masura plasmuirea spatiului estetic face una cu ritmica de sentiment.




Cu toata vraja peisajului, este, insa, de observat ca el are un caracter inchis. Imaginile n-au un orizont care sa-l depaseasca, nu este acea perspectiva de infinit in care cu necesitate este incadrat Luceafarul: seara este in asfintit, noaptea o sa-nceapa, luna rasare, nu din marea in fata careia se inalta palatul, linistit si tremurind. De alta parte : lumina lunii se difuzeaza in scintei, aspecte minuscule, care, marginit, umplu cararile din cringuri. Daca observam dominanta coordonatelor spatiale, aici nu mai predomina verticala, ci totul este proiectat orizontal : apa care tremura, cararile crin-gurilor si, mai ales, sirul lung de mindri tei. Natura este astfel stilizata ca un cadru de vraja anume organizat, pentru ca in final sa apara ca telul firesc imaginea din versuri :



Sedeau doi tineri singuri. in spatiul _ astfel organizat, suna absolutul fericirii omenesti impartasite :



O, lasa-mi capul meu pe sin,

Iubito, sa se culce, Sub raza ochiului senin

Si negrait de dulce ;

Cu farmecul luminii reci

Gindirile strabate-mi,

Revarsa liniste de veci

Pe noaptea mea de patimi.

Si deasupra mea ramii

Durerea mea de-o curma,

Caci esti iubirea mea dintii

Si visul meu din urma.



Cuvintele acestea suna cu totul deosebit de acelea ale lui Catalin din partea intii a idilei. Multi vor fi fost surprinsi, desigur, de tonul lor adinc, cald si, pe alocurea, inalt. Daca imagini ca sub raza ochiului senin si negrait de dulce pot cadra ou o mijlocie de romanta sentimentala, in schimb, imaginea : cu farmecul luminii reci I gindirile strabate-mi, trece de sfera obisnuitului si depaseste pe Catalin.

Pentru cine ar urmari consecventa de ritm si de limbaj intre Catalin din partea intii a idilei si Catalin din partea a doua, contrastul este izbitor. Din punctul de vedere al unitatii personajului, aceasta nepotrivire ar fi suparatoare. Si desigur, daca ea ar aparea intr-o drama sau in epica, s-ar cerc motivata. Astfel, in plan dramatic, cineva ar putea vedea in ultima vorbire a lui Catalin un mestesug de Don Juan, care stie sa gaseasca vorbe ametitoare.

Dar daca o astfel de interpretare ar salva, poate, unitatea obiectiva a personajului, in schimb s-ar strecura aici ceva ca o intentie de caricatura a dragostei pamintesti ; ceea ce nu cadreaza nici cu adincul rasunet liric al strofelor, nici cu rostul lor structural. Dupa o caricaturizare, ce pret si demnitate putea sa mai aiba liberarea finala ?

De fapt, strofele vorbirii lui Catalin se cer interpretate nu potrivit tehnicei de caracterizare dramatica. Este aici un alt dramatism, realizat prin conflictul temelor de esenta lirica. Se cerea, anume, in acest moment al poemei, o adinca vibratiune a motivului iubirii pamintesti fericite, o tema lirica, incununind tot absolutul pamintesc. De aici tonul contrastant fata de prima parte a idilei. De aici unele rime care par o fereastra deschisa spre infinit.



Dovada, insa, ca aici nu se face o spartura in esenta sentimentului exprimat de Catalin o avem in caracterul mereu relativizat al vorbirii lui. Observati, de pilda, felul cum, in strofa ultima a vorbirii lui, expresiile personal-posesive: deasupra mea, durerea mea, iubirea mea, visul meu, cad simetric in aceleasi pozitii, asa incit, daca ultimele doua versuri :



Caci esti iubirea mea dintii

Si visul meu din urma au atit orizont, absolutul lor rasuna incorporat in structura relativizanta. Vorbirea e in concordanta cu insusi spatiul idilei, marginit si relativizat si el.

Pina aici, idila se desfasurase independent de motivul Hyperion. El nu fusese inca amintit ca spectator. Este semnificativ ca d-abia aici, in strofa unde numele lui sta in frunte, cu semnalizatorul inaltimii : de sus, apare contrastant si motivul comun celor doua parti ale idilei, avind aceeasi structura sintactica a reciprocitatii:



Abia un brat pe git i-a pus,

Si ea l-a prins in brata



Daca vorbele lui Catalin depaseau tematic firea tinerilor indragostiti, in schimb, gestul amindurora ne readuce la motivul stilistic din partea intii a idilei, motiv nu de polaritate, ci de reciprocitate catalinica.

Hyperion aparind ca spectator, o incordare si o reac-tiune a lui imediat dupa gestul : ea l-a prins in brata, ar curma brusc poema si ar infatisa nu un luceafar izbavit, ci unul prins inca viu in mreje. De alta parte, chiar pentru a rotunji semnificatia idilei, era necesara o incadrare finala, contemplativa si distantata.

Instinctul de arta cerea, dupa accentele vii din strofele anterioare, o ritmica mai linistita, pe fondul careia, in strofele finale ale poemei, trebuia sa apara definitivul conflict al temelor. Tactul artistic gaseste si aici calea. E remarcabil ca strofa de incheiere a idilei :



Miroase fiorile-argintii

Si cad, o dulce ploaie,

Pe crestetele-a doi copii

Cu plete lungi balaie are in frunte o evocare de impresii olfactive, o incununare care te prinde inainte de a trece la dominanta plastica, mai potrivita cu cerinta de distantare.

Caracterul sintetic al imaginii se vadeste si in multiplicitatea simturilor solicitate.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

ABSOLUTUL EROTICEI



Opera si activitatea literara Dumitru CARACOSTEA

Scrierile si activitatea publicistica a lui Dumitru CARACOSTEA




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Critica literara

ISTORIE SI ESTETICA

- citeste textul

ABSOLUTUL EROTICEI

- citeste textul