Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • DOSOFTEI









DOSOFTEI - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 26 oct. 1624-m. 13 dec. 1693, Zolkiew, azi Nestorov, Rusia. Carturar, mitropolit al Moldovei.

Carturar, mitropolit al Moldovei.

Se trage din partile Sucevei, fara sa fie exclusa o mai indepartata origine aromana a familiei. Ierodiacon la Mitropolia ieseana, unde il va fi cunoscut pe Varlaam, DOSOFTEI inainteaza rapid in ierarhia ecleziastica: monah la manastirea Pro-bota (1649) sub numele clerical Dositei, episcop de Husi (1658), episcop de Roman (1659) si mitropolit al Moldovei (1671-1686), calitate in care - in fata invaziei turcesti - se refugiaza cu Stefan Petriceicu in Polonia, unde ramane pana in 1675. Cunoscand elina, latina, slavona, poloneza si ucraineana, traduce din slavona si prelucreaza in romaneste Psaltirea pre versuri tocmita (Uniev, 1673). Este prima mare opera in versuri tiparita in romaneste. Ajutat de Nicolae Milescu si de patriarhul Moscovei, DOSOFTEI aduce din Rusia, la Iasi, o tipografie, unde tipareste principalele carti liturgice, unele traduse chiar de el: Psaltirea slavo-romana (1680), Viata si petrecerea svintilor (I-III. 1682-1686), Parimiile preste an (1683). In 1686 este obligat sa plece din nou in Polonia; regele Ioan al III-lea Sobiesky ii fixeaza domiciliul la Strij si Zolkiew. Promovand introducerea lb. romane in biserica si depasind, intaia oara la noi si cu geniu poetic, modelul literaturii religioase canonice, DOSOFTEI ramane "fondatorul poeziei romane literare" (B. P. Has-deu). intemeietor de limbaj cult si fictiune literara, DOSOFTEI domina cultura romaneasca de la sfarsitul veacului al XVII-lea.

"Unde li-i caldeenilor scriptura caldeiasca, / De care-n lume, fara moarte, gandeau c-o sa traiasca, / Drept care, s-a silit a scrie tot sirul de razboaie, / Care si ei inca-au pierit de vant si de puhoaie?" Probabil ca sentimentul zadarniciei il va fi covarsit pe DOSOFTEI in exilul sau polonez, de vreme ce traduce aceste versuri continute in Prologul piesei Erofili a cretanului Chortatzis. Nemurirea prin cuvant este asadar iluzorie, pare sa spuna interpretul, vremurile sunt tulburi si omul, melancolic, se zbuciuma sub acestea intr-o confesiune strecurata doar - cu umilinta "smeritului" si "muritorului" prelat - in grandioasa poezie a Psalmilor ebraici. Prefacuta in "condei de scrisoare" (Ps. 44), limba inaltei fete bisericesti ne transmite ceva din mireasma - altfel irecuperabila - a evului caruia omul de cultura si patriotul, or, altfel spus. umanistul i-au apartinut integral. Meditatia, niciodata istovita, despre destinul individului, chiar daca aluneca in fagasul medieval al lui "ubi sunt", acompaniaza dorinta de a fixa si vointa de a consemna intr-o alta "scriptura" -careia i se recunoaste acum, implicit, dreptul la perenitate - sirul domnilor "de la Moldova", precum si pe acela al marilor imparati "incepand de la faptul lumii pana in anul ci-i 7194 (1686)". Energie consumata "intr-atata lunga vreme scriind si talmacind cate am putut birui, in acesti veci grei ai tarai", cum marturiseau de altfel si cronicarii aceleiasi Moldove bantuite de razboaie. De aceea, probabil, "abia cu mult greu am scris si aceasta svanta carte, de o am talmacim rumaneste pre limba proasta", va spune el in Catra iubitul cetitori la Petrecerea svintilor. Medievismul lui DOSOFTEI nu e validat numai de traducerea cartilor de cult sau, estetic vorbind, de frecventarea "cronicii rimate" de tipul Cronologia domnilor Moldovei ori a "cronografului" (Hronografulu alu imparatilor. Nova adunare de istorii), specie bizantina unde informatia e impletita la tot pasul cu fabulatia pura cu o candoare ce ii face, astazi, farmecul. DOSOFTEI se integreaza spiritului medieval rasaritean in modul cum recepteaza si isi apropie lirismul biblic. Psaltirea in versuri reafirma una dintre caracteristicele poeziei ecleziastice bizantine, anume "faptul ca intr-insa cele doua elemente - rugaciunea liturgica si contemplatia personala -sunt mai putin separate unul de altul decat in poezia occidentala" (Endre von Ivanka, Observatii asupra poeziei liturgice bizantine, in Literatura Bizantului, Bucuresti, 1971, p. 242). Viziunea biblica trece prin prisma celei folclorice operandu-se adevarate sinteze la nivelul traducerilor creatoare prin excelenta. Disperarea credinciosului ortodox e imblanzita de umilinta si "mila" ce impregneaza si invataturile lui Neagoe Basarab. Inexistenta, deocamdata, a unei ferme tendinte de laicizare determina totusi subminarea, daca se poate spune astfel, a insesi ideologiei religioase, dominante, in sensul apropierii divinului de scara omenescului. "Iara spre noi, Doamne sfinte, / l-ai insamnatu de nainte / Stralucoaria sfintei fete / De ne-ntoarce spre blandete. // Vin si grau sa-mi prisoseasca / Oloiul sa nu lipseasca, / Insa eu cu pace buna / Voi dormi denpreuna, / Si cand din lume mi-i duce / Ma vei odihni cu dulce / in casa ta ce senina / Cu bucurie deplina" (PsA). Lamentatia e difuza, "trenoi"-ul bizantin se lasa doar banuit in barocul sui-generis al talmacirii romanesti. Omul este elogiat cu un plus de accent in raport cu textul stravechi, subliniindu-se astfel tonalitatea imnica, compensatoare, ale carei radacini trebuie cautate tocmai in ortodoxismul inteles "organic": "L-ai pus (pe om - n. n.) mai mare, toate sa-1 asculte / Cate santu pe lume cuvantu sa nu-i mute. / Si i-au supusu toate suptu a lui picioare, / Oile si boii si totu de suptu soare" (Ps. 8). Elegiaca, meditatia lui DOSOFTEI - mai mult subterana - se afla pe aceeasi lungime de unda cu aceea a marilor nostri cronicari. Cerul se intalneste cu pamantul intr-o istorie vitrega, limitativa pentru carturarul care - in alte conditii - ar fi cantat poate pe alta lira. Lamen-to-ul, desprins din trunchiul lui "ubi sunt" si constitutiv poeziei psalmice, infloreste si aici, in "frageda carne de ganduri" (V. Voiculescu) a cuvanuilui lui DOSOFTEI "Ca otava ce sa triace / De soare si de vant riace / De dimineata-i cu floare, / Sara-i viasteda de soare, / A doua zi sa usuca, / Ca-n cuptori cand o arunca" (Ps. 89). Simpla si proaspata metafora a ierbii cosite intaia oara este inlocuita cu meditatia mai profunda. Omul, acelasi om elogiat mai sus, "iaste o nemica / De vreame ce triace ca o umbra rara, / Zadar sa trudiaste de zi pana-n sara, / De-si ago-nisiaste s-aiba si pre maine / Stransura ce strange nu stiu cui ramane"(P,y. 38). Gama variata a sentimentelor este reprodusa si nuantata de catre interpretul psalmilor, carora li se pastreaza, nealterata, esenta biblica. Contururile stangace ale imaginilor echivalente cu originalul confera talmacirii un aer de naivitate propriu iconarilor din rasarit. Hieratizarea nu este insa fortata, starea de atunci a limbii constituia inca o piedica naturala, dar poetul stie pastra "densitatea de lichid greu a frazei", ce izvodeste "gratios de rigide picturi primitive pe lemn"(G. Calines-cu). Hieraticul si dinamicul ce coexista, la alt nivel estetic, si in amintitele invataturi, vivifica textul intr-o permanenta tehnica contrapunctica. Meditatia grava, structurata pe motivul "omnia vanitatum" este insotita, ca in exemplul de mai sus, de elogierea bunatatilor pamantului, precum si de aceea - subliniata in linia umanismului rasaritean - a omului ca fiinta ganditoare. In acest context mai larg, truda indelungata, de cinci ani, urmata de constante reveniri asupra psalmilor, toate acestea marturisesc constiinta estetica si - de ce nu? - geniul unui om care privea drept necesara si normala adaptarea romaneasca a textului. in dedicatia manuscrisa catre Gheorghe Duca, DOSOFTEI se confesa astfel: "cu multa truda si vreme indelungata - nota el intr-o tonalitate familiara lui Miron Costin - precum am putut mai frumos, am talcuit si i-am scris precum au vrut Dumnezeu, sa poata trage hirea omului catre cetitul ei". Cunostintele de poetica, apoi "smerenia" fata de cuvant a prelatului, la care am adauga si ipostaza laica a acestuia (din Viata si petrecerea, dar si aceea descoperita, nu demult, de Al. Elian), rotunjesc imaginea unuia dintre cei mai mari scriitori din literatura noastra. In Viata se fixeaza portrete memorabile, ce au servit ca posibil model lui Neculce. Sfantul Vasile cel Mare apare spiritualizat ca o icoana bizantina:"dirept la stat, uscat si lipsit de carne, smolit, plavai la fata, mare la nari, ratund la sprancene, cu frunceaua iesita, samana a om grijiliv" etc. Poetul in schimb preludeaza - cum s-a observat adesea in exegeza critica - sonurile verbului eminescian, dar si acidul verbului lui Tudor Arghezi: "Cand i s-a face giudetul, / Sa-1 scoata de gat cu hatul, / Si ruga la greutate / Sa i sa-ntoarca-n pacate. / Zilele-i sa-i tai si vacul, / Boieria sa-i ia altul, / Si cuconii sa-i ramaie / Cu muierea-n saracie"(Ps. 108). Ca DOSOFTEI este preocupat, aproape pana la obsesie, de locul nostru intr-o istorie restrictiva, aceasta se observa si din aceea ca, in psalmii sai, ideea de justitie depaseste oarecum notiunea obisnuita de pedeapsa, exercitata de catre "cel iubit" asupra fiilor sai. Motivul inorogului revine, se laitmotiveaza in versurile traducerii, dar si in scurtele comentarii ce le insotesc pe unele dintre acestea. Sensul atribuit animalului fabulos este cel pe care-1 intalnim in romanul popular Alexandria sau in Istoria ieroglifica a lui DOSOFTEI Cantemir. "Ca fii de inoroguri cu cornul in frunte, / Asia va da iubitul razboiul cel iute", citim in Psalmul 28, si iata lamurirea, "talcovania precest Psalom de sus": "iubitul" e asociat cu "inorogul ce biruieste preste toata hiara din lume cu taria si cu razboiul". Alteori se apasa pe importanta cornului, izvor de lumina - unul dintre conceptele-cheie in civilizatia rasariteana - si arma de temut in lupta contra "agarenilor", fata de care ostilitatea omului de cultura si a diplomatului a fost permanenta. "Si si-au zi-ditu intransu sfanta casa / De scripeste cu lucoare deasa / Ca un cornu de inorogu dand raza / De li-i dragu tuturor sa o vaza!!" (Ps. 77). Chiar daca va fi fost influentat de metrica versului polonez din cunoscuta Psaltire a lui J. Kochanowski, versiunea primului nostru poet "de clasa europeana" (I. C. Chitimia) continua, la o noua scara valorica, Psaltirea Scheiana si Psaltirea lui Coresi. Daruit cu har poetic, mitropolitul originar probabil din lanina Pindului vine spre noi, bland si melancolic, impreuna cu cea mai veche legiune de scriitori din literatura noastra, lipsiti in mod aproape egal de sansa, dar luptand, fiecare, pentru supravietuire in logosul recuperator de istorie.



OPERA

Psaltirea de-ntales [Psaltirea slavo-romana], Iasi, 1680; Molitvenic de-ntales, Iasi, 1681 [la p. 3: Cronologia domnilor Moldovei]; Viata si petrecerea svintilor, I-III, Iasi, 1682-1686; Parimiile preste an. Iasi, 1683 [la p. 3: Cronologia domnilor Moldovei, cu mici modificari fata de cea aparuta in Molitvenicul din 1681]; Octoih, Iasi, 1683 (lucrare neterminata); Matei Cigalas, Hronografal imparatilor. Noua adunare de istorii, incepand de la faptul lumii pana in anul ce-e 1686 (trad. din greceste in romaneste, se pastreaza in ms sec. XVIII-1732); in voi. M. Kogalniceanu, Versuri pentru prea luminatii si slavitii pomenitii domni, de Dosoftei mitropolitul, in Cronicile Romaniei sau Letopisetele Moldovei si Valahiei, a doua ed., tom III, Bucuresti, 1874, p. 526-529 [Poemul cronologic despre domnii Moldovei a aparut si in Cronici si povestiri romanesti versificate, studiu si ed. critica de Dan Simionescu]; Psaltirea in versuri publicata de pe manuscrisul original si de pe editiunea de la 1673 de I. Bianu, Bucuresti, 1887; Psaltirea in versuri, ed., studiu introductiv si note de N. A. Ursu, Iasi, 1974; Opere, I, Versuri, ed. critica de N. A. Ursu, studiu introductiv de Al. Andriescu, Bucuresti, 1978; Poezie veche romaneasca, ed. M. Scarlat, 1985; Psaltirea in versuri, Chisinau, 1998.

REFERINTE CRITICE

B. P. Hasdeu, in Columna lui Troian, nr. 44; 45; 49; 50; 54; 58; 61; 1870; St. Ciobanu, Dosoftei mitropolitul Moldovei si activitatea lui literara. Contributii la istoria literaturii romanesti si a legaturilor romano-ruse literare din sec. al XVlI-lea, trad. din ruseste de St. Berechet, Iasi, 1918; Augustin Z. N. Pop, Glosari la opera mitropolitului Dosoftei (1673-1686), 1943; N. Cartojan, Istoria literaturii, 1940-1945 (ed. II, 1980, ed. III, 1996); L. Gildi, in Studia Slavica, tom VI, 1960, fasc. 1-2; Al. Elian, in Contemporanul, nr. 21, 26 mai 1967; G. Ivascu, Istoria; Henryk Misterski, in Romanoslavica tom 17, 1970; Dan Simionescu, in Manuscriptum, III, nr. 3/8/1972 (se reproduce, intr-o transcriere modernizata, de catre R. Vulpescu, trad. integrala a Prologului la Erofili); I. C. Chitimia, Dosoftei, primul poet roman de clasa europeana, pref. la Dosoftei (1624-1693), biobibliografie, 1974; DOSOFTEI H. Mazilu, Barocul in literatura romana din secolul al XVlI-lea, 1976; I. Istrate, Barocul literar romanesc, 1982; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; L. Onu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1984; N. A. Ursu, in Limba romana, nr. 1, 1985; idem, ibidem, nr. 5, 1986; DOSOFTEI Balaet, Regasirea continua, 1986; Al. Mares, in Limba romana, nr. 5; 6, 1987; Zoe Dumitrescu-Busu-lenga - I. Sava, Muzica si literatura, II, 1987.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

DOSOFTEI

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui DOSOFTEI





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text