(pseud. lui Dinu C. Ioanid), n. 18 iun. 1886, Bucuresti - m. 1948.
Prozator
Agent de relatii bancare, cu dese calatorii in strainatate, facea, in Bucurestiul interbelic, figura curioasa si enigmatica.
A frecventat cenaclul "Sburatorul", fiind apreciat si simpatizat de
E. Lovinescu, care i-a creionat un portret savuros in Memorii III: "Un Des Esseintes bucurestean: un om de societate aservit pasiunii de a parea american. Aparitie yankee in inima ulitei autoctone." De la reportajul pe tema O plimbare pe Olt (1930) trece la povestea vana-toreasca din Lupii (1932) si poemul ritmat Aghan (1940). Proza sa artistica recurge la frazarea savanta, poematica, la referinte aglutinate snob si la stilul pretios si afectat. Eruditia istorica se desfasoara liber pe o imensa panza epica in romanul Revolutia (1943), relevand puternice convulsii sociale si politice in Franta anului 1789.
Aceeasi proza alambicata, greu lizibila, ne intampina in poemul fantast Aghan (1940), in Lupii (1932), ca si in Revolutia (1943).
Pompiliu Constantinescu a taxat drept diletantism epatarea prin ciudatenii ortografice, inversiuni si elipse sintactice, ce priveaza textul de necesara cursivitate. Proza, cautand cadente si ritmuri, se impotmoleste uneori in intortocheri. E, desigur, bizar - se spune despre Lupii - "sa scrii in stil mallarmist o naratiune de vanatoare in Muntii
Maramuresului". Trasaturile dominante ale stilului lui NICODIN sunt pretiozitatea si pedantismul; acestea, daca nu ucid, stanjenesc observatia vie si notatia sobra, naclaita in prolixitati. "Darul de a portretiza acid" e virtutea cea mai evidenta, perfectionata in romanul Revolutiei franceze. Prozatorul are un accentuat simt al individualitatilor, care salveaza ceva din proza subjugata de facticitate. Povestirea vanatoreasca impleteste mai multe registre: observatia caustica, impinsa spre moralismul satiric al caracterologiei, astfel incat avem prietenul credincios, gelosul ridicol, ipocritul, amantul si amanta, sotul inselat; naturismul bucolic si contemplativitatea solitara aduc o vibratie noua; in sfarsit, in registrul feeriei e posibila conversatia decon-spirativa cu doi caini credinciosi si dialogul imaginar cu un bou roscat. De altfel, arta prozatorului abunda in artificii gratuite ce tin proza pe loc, intr-o framantare impot-molitoare, din care se urneste greu. Proza lui NICODIN sta sub semnul "snobismului in toata desantarea lui, cu ceva din morga patricianului crescut la scoala subtire greceasca". Oarecum surprinzator pentru un prozator cu insuficienta vocatie epica vine romanul masiv, de o mie doua sute de pagini, al Revolutiei franceze. inclinatia spre anecdotic se manifesta aici in voie, nestanjenita de nimic, nici de scrupulul istoricului, nici de pietatea fata de eroii iacobini sau termidorieni. Ampla fresca a revolutiei de la 1789 e un documentar impresionant, cu zeci de personaje si situatii, reale sau inventate, personalitati demitizate, cu merite diminuate, multe sarjate din unghiul rezervei aristocrate in fata schimbarilor radicale ale istoriei. Din ambitia panoramarii, romanul-fluviu duce multa materie aluvionara, e tulbure ca insasi viata sociala prere-volutionara. Tragedia timpului istoric iese clar la suprafata sub forma fascinatiei pe care o exercita tirania si crima. Evenimentele consuma pur si simplu oamenii, ii devora, precum Cronos pe propriii sai fii. Toate drumurile ambitiosilor duc spre ghilotina. Romanul incepe de altfel printr-o intalnire conspirativa ce pune la punct masinaria infernala. Individualitatile au consistenta epica, portretele - vocatia prozatorului - au pregnanta si relief (Richelieu, Mirabeau,
Danton, Robespierre). Din nebuloasa revolutionara, romancierul isi permite dese replieri in prezent, prin aluzii sau trimiteri directe la politica anilor 1933-1939, perioada in care a fost redactat romanul. Iata-1, din cateva linii, pe Voltaire: "Iubitor de desertaciuni, sturlubatec, lacom, bagacios, carpanos si gelos, mereu s-apuce si a ciuguli intruna, muscand mereu si intruna muscat. Slobod la limba ca o tata, veninos ca o naparca, pornit pe toti si cand n-are temei -cicalitor si facator de vrajbi." Rousseau e caracterizat de Richelieu ca un personaj ciudat, cu un ricoseu (evident, al autorului) spre ambitia politica a lui Iorga: "Banuitor la culme, acru, suferea de mania persecutiei, au demeu-rant suflet bun. Curtenitor, amabil mai ales cu femeile!, pretentios cat Mont-Blanc, si, fara indoiala, omul cel mai iorgos, plin de el si de rostul lui in univers! Intentii negresit bune dar chibzuite anapoda. Foarte muncitor, cand ii ingaduia lenea. Sanatate subreda: asmatic, surpat, incuiat - stomacul putred, hemoroizi, stricturi, prostata si capul clatinat - bine! metehnele astea toate n-au zacut in el fara sa lase urme". Eseuri biografice (sau biografii comentate) despre regi, filosofi, literati si oameni politici sunt colorate anecdotic si animate epic. Eruditia istorica epatanta isi desfasoara faldurile in jurul evenimentelor sau al personalitatilor ce polarizau interesul momentului: animatia din jurul Enciclopediei, agitatia iezuita si jansenisti, intrigi de curte si intrigi amoroase in imediata apropiere a lui Ludovic al XVI-lea sau a lui Frederik al II-lea al Prusiei, dispute filosofice, religioase si politice, caderea Bastiliei, da-ravela asignatelor, pasii spre esafod ai regelui. Tribunalul Revolutiei etc. intr-o atmosfera de inversunare si fanatism, ambitie si frica, se gasesc, de-o parte, cei ce, "trup si suflet", sunt "in stare de rechizitie peramanenta in serviciul republicii", de cealalta, cei dintre care se aleg victimele; intre acestia frica si moartea fac ravagii."Orice alcatuire egalitara - se spune - cade intr-un timp dat pe mana catorva". Semnificativa pentru razbunarea anti-tiranica e scena de dupa decapitarea lui Saint-Just, Robespierre si a lui Fleurriot-Lescot, primarul Parisului, cand se declanseaza un delir al sentimentulu de libertate: «on est libre! libre!» Rad, plang, se imbratiseaza -oameni care nici nu se cunosc. incing hora in jurul masinei (ghilotina, n.n.) si incep sa joace". In totul, "fusese o goana nebuna pe creasta care desparte politica de moarte". In romanul revolutiei se intalnesc, intr-o constructie compozita, gustul pentru anecdotic si politic, pasiunea extravaganta pentru savoarea limbii vechi, neaose sau regionale, pentru trucurile lexicale, transcrierea oralitatilor si discursul caragialesc, propensiunea spre somptuos, senzational si culoarea vie, tipatoare, inclinatia spre cotidianul vietii pariziene si provinciale, organizata intr-un scenariu grandios, amestecul in treburile economice ale revolutiei (explicabil din partea unui om de afaceri), darul de portretist si caricaturist ale unui prozator insolit.
OPERA
O plimbare pe Olt, Bucuresti, 1930; Lupii, roman, Bucuresti, 1932; Aghan, Bucuresti, 1940; Pravoslavnica ocrotire, nuvele, Bucuresti, 1941; Revolutia, I-II, roman, Bucuresti, 1943.
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu, Memorii, III, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1970; E. Lovinescu, Scrieri, II, 1970; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura,
I. Negoitescu, Engrame, 1975;
Perpessicius, Opere, IX-X, 1979;
A. Sasu -
Mariana Vartic, Romanul romanesc, II.
