(prenumele la nastere: Constandin), n. 7 febr. 1777, corn. Golesti, jud. Arges - m. 5 oct. 1830, Bucuresti.
Memorialist
Fiul lui Radu Golescu si al Zoitei (n. Florescu). Descinde dintr-o veche familie de boieri, ale carei prime atestari documentare sunt din sec. al XVI-lea; tatal sau a fost mare ban al Tarii Romanesti. GOLESCU a dobandit rangul de mare logofat (1812). Frate cu Iordache (Gheorghe) Golescu si parinte al celor patru "frati Golesti" (Stefan, Nicolae, Alexandru, Radu), care au avut un rol important in desfasurarea Revolutiei de la 1848 si a celorlalte mari evenimente politice din istoria romaneasca a sec. al XlX-lea. El insusi a fost amestecat inca de tanar in tulburea viata politica din vremea ultimelor domnii fanariote; a fost unul dintre boierii care au sprijinit revolutia lui Tudor Vladimirescu, iar dupa inabusirea acesteia, refugiat la Brasov, s-a aflat printre intemeietorii unei societati culturale cu scopuri ascuns politice (1822). Scrierile lui, dintre care cea mai cunoscuta este insemnare a calator iii mele, Constantin Radovici din Golesti, facuta in anul 1824, 1825, 1826 (1826), sunt rezultatul acestor preocupari si le reflecta in chip elocvent. GOLESCU nu a fost atat un creator, cat un carturar de factura luminista, convins ca regenerarea morala si sociala a tarii nu este posibila decat prin culturalizare, prin "luminarea" poporului; iar memorialul sau de calatorie este de fapt un program politic si cultural deghizat.
Catre sfarsitul anului 1826 revenea in Tara Romaneasca, dupa un exil de aproape sase ani, timp in care calatorise prin mai multe tari din Europa, marele logofat GOLESCU Era insufletit de sperante si proiecte generoase: voia sa deschida scoli in limba nationala, sa infiinteze publicatii, sa incurajeze teatrul, sa tipareasca multe si folositoare carti. Avea sa moara dupa numai patru ani, pe neasteptate, poate ca si nenatural, spunandu-se ca din pricina unei epidemii frecvente in epoca: holera. GOLESCU era un spirit incomod, oricum; doritor de reforme, patriot patetic si activ, se varase inca din tinerete in luptele politice atat de tulburi si de intortocheate din vremea ultimilor domnitori fanarioti. Fusese, la 1921, unul din sprijinitorii lui Tudor Vladimirescu; refugiat la Brasov, asemenea celor mai multi boieri din Tara Romaneasca, de frica eteristilor si deopotriva a turcilor, care au supus tara unor cumplite represalii, a refuzat sa se intoarca insa la Bucuresti dupa ce domnia fusese data unui nou voievod, desi acesta era "pamantean" si nu fanariot, prelungindu-si mult sederea in strainatate. Fara insa a-si uita tara; la intoarcere va fi unul dintre cei mai activi partizani ai innoirilor si se va consacra cu totul unui program de reforme culturale si sociale. Istoria invatamantului si a presei din Romania il asaza printre intemeietorii acestor domenii; GOLESCU a infiintat scoli in limba romana si le-a alcatuit programul de functionare, a contribuit decisiv la aparitia primelor periodice romanesti si a incurajat interesul pentru cultura al tinerilor. S-a presupus ca, datorita contactului strans si indelungat cu realitatile vietii occidentale, GOLESCU ar fi suferit o convertire spirituala. Documentul care probeaza aceasta transformare este socotit volumul sau de note de calatorie. S-a spus despre acesta ca aduce "vibrarea celor mai puternice coarde morale din cultura romana". De fapt, mai firesc ar fi sa se vada in memorialul lui GOLESCU un program luminist, deghizat, expus intr-o forma indirecta din prudenta. Venit dintr-o lume aberanta, cum era aceea din Principatele fanariotizate, GOLESCU descopera, calatorind in Occident, o lume normala, in care spiritul sau, deloc amortit nici pana atunci si sigur nedeformat, se trezeste si se integreaza. Cu adevarat uimit se arata a fi marele logofat nu de ceea ce vede in voiajul sau (descris ca avand un scop benign: asezarea copiilor in scoli), ci de ceea ce isi aminteste despre tara lui. insemnare a calatoriii mele (1826) contine doua planuri: prezentul relatarii si trecutul amintirii, despartite sub raportul registrului stilistic si al atitudinii morale. Ceea ce vede in Occident este inventariat constiincios si pedestru, ca intr-un raport; in schimb, ceea ce isi aminteste capata forma dramatica a lamentatiilor, a pamfletului sarcastic, a confesiunii acuzatoare. Vechiul opozant confuz al domnilor fanarioti descopera in timpul calatoriei anomalia generalizata a lumii din care venea, caracterul ei absurd, atroce, subuman. Calatorul prin tari straine isi "descopera", in fond, patria, ca un loc al suferintei si inapoierii. Aici se petrec lucruri "nemaipomenite peste tot pamantul" si oamenii sunt mai degraba niste biete fiinte indobitocite de mizerie si teroare. Intre apaticul Orient vicios, ritualic, fatalist, atemporal, unde fastul orbitor, "luxul", statea alaturi cu saracia cea mai crunta si cu stricaciunea morala produsa de "scarboasa diplomatica", formula prin care este definit abjectul politicianism fanariot, si, de cealalta parte, Occidentul energic, rational, activ, logic, individualist si constructiv, GOLESCU adera fara rezerve la valorile vietii europene; fara rezerve, dar si fara uimiri si incantari copilaresti, de primitiv ce descopera buimacit civilizatia. Nu devine, calatorind prin Europa, european; ci este, in Insemnare a calatoriii mele, un european care se autodescopera ca european inapoiat, venit dintr-o prelungire artificiala a Orientului, dintr-o lume rezultata din supunerea geografiei si a istoriei in fata politicii. Europenizarea pentru care militeaza este, de aceea, mai degraba o regenerare si in acest sens face apel GOLESCU la constiinta latinitatii romanilor ("voi scrie fiind incredintat ca in anii cei mai vechi au fost in trupurile mosilor nostri sange romanesc, au avut fapte virtuoasa; iar de la o vreme s-au atatat luxul si scarboasa diplomatica, care n-au fost spre vreun temei al nostru sau folos al patriii"). insemnare este o scriere redactata cu intentia de a converti, de a influenta si de a determina o modificare in constiinte ("Deci dar, luand toti seama osandii intru care ne aflam"); o scrie urmarind sa mobilizeze energiile prin contestarea violenta a situatiei existente si prin aratarea unui alt mod de a se trai. "Vorbesc - scrie GOLESCU - pentru folosul patriii mele, pentru desteptarea, pentru luminarea, pentru infrumusitarea si in scurt: pentru fericirea ei." Istorisirea calatoriei nu mai este altceva decat o pilda, o parabola a bunei intocmiri sociale, morale si culturale: tarile occidentale descrise capata aspectul unor tinuturi utopice. Forta evidentei, sporita prin tonul de inregistrare obiectiva si impersonala face ca propunerile reformatoare sa apara ca fiind spontane, involuntare, naive. Este o veritabila strategie a persuasiunii in aceasta atitudine de observator neutru, preocupat exclusiv de inregistrarea exacta a celor vazute. GOLESCU mizeaza, in esenta, pe o lectura complice; el citeaza, se poate spune, realitati, pentru a se exprima prin intermediul lor si exista, din acest punct de vedere, o certa tendentiozitate a insemnarii sale. "Primul roman modern", cum 1-a numit Pom-piliu Eliade, GOLESCU este un fervent al ideii de luminare si cartea sa ramane marturia^ azi emotionanta prin patetismul sau auster, a unei desteptari spirituale.
OPERA
insemnare a calatoriii mele, Constantin Radovici din Golesti, facuta in anul 1824, 1825, 1826, Buda, 1826 (introducere de N. Hodos, Bucuresti, 1910; pref., indice de lucruri si de cuvinte de P. V. Hanes, 1915; ed. ingrijita de D. Panaitescu-
Perpessicius, Bucuresti, 1952; ed. ingrijita si pref. de GOLESCU Pienescu, 1963; ed. ingrijita, pref., tabel cronologic de Gh. Papp, 1964; ; postfata, tabel cronologic si referinte critice de Elisabeta Lasconi, 1998); Scrieri, ed. ingrijita, studiu, note, comentarii, bibliografie, glosar si indice de M. Anghe-lescu, Bucuresti, 1990. Traduceri: Adunare de pilde bisericesti si filosoficesti, de intamplari vrednice de mirare, de bune ganduri si bune neravuri, de fapte istoricesti si anecdote, talmacite de pre limba greceasca in cea romaneasca, Buda, 1826; T. Vamva, Elementuri defilosofie morala. Bucuresti, 1827.
REFERINTE CRITICE
P. Eliade, Histoire de l esprit public en Roumanie au dix-neuvieme siecle, 1905;
N. Iorga, Istoria, I; Perpessicius, Opere, II, 1967;
D. Popovici, Studii literare, I, 1972;
M. Zaciu, Colaje, 1972;
M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1978;
D. Pacurariu, Scriitori, II; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la
Titu Maiorescu, 1985; I. Cristoiu, Lumea literaturii, 1986; Perpessicius, Scriitori, I.
