"Istoria ieroglifica", opera elaborata de Dimitrie Cantemir intre anii 1703-1705, este un roman alegoric, un pamflet politic, o fabula si un eseu filozofic, fiind printre putinele opere scrise in limba romana. Opera imbina, asadar, mai multe specii si genuri literare, precum si o gama larga a modalitatilor de expunere, cum ar fi: naratiunea, monologul artistic, proza lirica, fraza rimata in interiorul textului, descrierea etc.
Desi greoaie la lectura, din cauza frazei latinesti care-i era atat de familiara autorului, opera are o importanta deosebita, fiind considerata de catre George Calinescu singura opera literara viabila din perioada veche.
Tema o constituie conflictul dintre Brancoveni si Cantemiresti pentru ocuparea tronului Moldovei de catre Mihail Racovita, o ruda a domnitorului din Tara Romaneasca, in defavoarea fratilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat intre anii 1688 - 1705 si este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Tara Pasarilor si Tara Patrupedelor, vreme de 17 ani.
Titlul este o metafora, sugerand istoria secreta a unui conflict prelungit intre Moldova si Tara Romaneasca privind ocuparea tronului din Moldova de catre o ruda a lui Brancoveanu, Cantemir demascand astfel intrigile subterane ale politicii din acea vreme.
Structura operei este complicata si complexa, avand o alcatuire organizata si explicita, Cantemir urmarind intelegerea in profunzime si dezlegarea de catre cititor a acestei istorii ascunse:
» Cuvantul pentru cititor include in titlu si o urare, "Izvoditoriul (autorul -n.n.) cititorului, sanatate";
» "Scara numerelor si cuvintelor straine, talcuri", in care explica neologismele folosite in textul operei;
» Subiectul este alcatuit din 12 parti;
» Ultimul capitol, "Scara numerelor si a cuvintelor ieroglifice, talcuri", dezvaluie (descifreaza) numele personalitatilor istorice simbolizate de pasarile si animalele prezente in roman, precum si al celorlalte "vietuitoare" participante la conflict.
Subiectul operei
Batalia pentru tronul Moldovei este imaginata ca un "divan", o adunare oficiala, la care participa pasarile si dobitoacele, aflate intr-o acerba lupta pentru putere.
Dupa mazilirea pentru a doua oara a lui Constantin Duca de la tronul Moldovei, Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti, vrea sa aseze in scaunul moldovenesc pe Mihail Racovita, care era sprijinit si de turci. Duca fusese ginerele Iui Brancoveanu, de aceea domnitorul considera ca are dreptul sa hotarasca cine va fi descendentul acestuia la tronul Moldovei si il propune pe Mihail Racovita, o alta ruda si supus al domnului muntenesc. Aceasta sustinere politica este insa in defavoarea fratilor Cantemir, anume a lui Antioh, care ar fi trebuit sa urmeaze in mod firesc pe scaunul Moldovei, ca descendent al tatalui lor, fostul domnitor Constantin Cantemir.
Dimitrie Cantemir prezinta acest conflict printr-o alegorie criptica, imaginand Moldova ca imparatia animalelor, monarhia leului, iar Tara Romaneasca sub forma imparatiei pasarilor, monarhia vulturului. Tara animalelor ramane fara epitrop, prin inlaturarea Vidrei (Constantin DucA) si divanul imparatesc se aduna Ia sfat pentru a-si alege un alt conducator. La aceasta adunare vin sa participe si pasarile din vecinatate, al carui epitrop puternic, Corbul (Constantin BrancoveanU), doreste pe scaunul imparatesc pe Strutocamila (Mihail Racovita), un personaj ridicol, ilogic si himeric, deoarece el nu exista in realitate, "categoriile loghicai n-au cetit si in cartile stiintei nu s-au zabovit".
Cu ajutorul imparatiei pestilor (Imperiul OtomaN), Corbul reuseste sa instaleze pe tronul Tarii patrupedelor pe Strutocamila si-I aresteaza pe Inorog, un personaj fabulos ce-1 intruchipeaza pe Dimitrie Cantemir. Desi se ascunsese in natura ocrotitoare, Inorogul este urmarit de pasari periculoase si tradat de Cameleon (Scarlat RuseT), iar jelania acestuia in ocna este o autentica proza poetica, de factura populara, incluzand si un blestem cutremurator. Cu sufletul indurerat, parasit de toti, chiar si de propriul sau frate, care se dovedeste avar si nu vrea sa-i plateasca rascumpararea, ("Ce sprijeneala i-au ramas? Nici una! Ce prieteni sa arata?
Nici unul!"), Inorogul invoca natura intr-un blestem cu tenta populara, foarte impresionant: "Munti crapati, copaci, va despicati, pietri, va jaramati! Asupra lucrului ce s-au facut planga piatra cu izvoara, muntii puhoaie pogoara. Lacasele Inorogului, pasunele, gradinele, cerneasca-sa, paleasca, vestedzasca-sa, nu infloreasca, nu inverdzasca, nici sa odrasleasca, $/ pre domnul lor cu jele, pre stapanul lor negrele (bocitoarele - n.n.), suspinand, tanguind, nencetat sa pomeneasca. Ochiuri de cucoara, voi, limpedzi izvoara, a izvori va parasiti, si-n amar va primeniti!". De remarcat aici, este fraza rimata, care amplifica suferinta personajului.
Soimul il ajuta pe Inorog sa fie eliberat, mai ales ca Strutocamila se dovedeste un domnitor nepotrivit.
Ca urmare a instabilitatii politice din imparatia pestilor, unde toti se subordoneaza zeitei Pleonexia (LacomiA), cei doi frati Cantemir reusesc sa ajunga la o intelegere cu Corbul, care accepta, in cele din urma, ocuparea tronului patrupedelor de catre Antioh Cantemir (FiluL), precum si plata unei despagubiri oferite Inorogului, pentru toate suferintele morale si fizice indurate. in aceasta opera, Cantemir realizeaza o imagine istorica a epocii, politica si sociala. Astfel, Imperiul Otoman este un "templu al lacomiei", marii dregatori sunt lipsiti de scrupule, considerand mita un drept ce li se cuvine, iar deasupra tuturor domina sultanul, in a carui "hazna" se aduna avutiile jefuite de la tarile romane.
Cantemir are si o pozitie antiboiereasca, deoarece boierii formasera o adevarata oligarhie care stabilea cursul politicii si determina alegerea domnitorilor. Boierimea este reprezentata de "jiganii" sau "paseri" de prada, simbolizand astfel rautatea si egoismul, aviditate in strangerea averilor, fiind bucuroasa chiar de "varsarea sangelui nevinovat", daca acest lucru era necesar propriilor interese. Autorul, intristat de rapacitatea si perfidia boierilor, exprima un avertisment amar: "Auziti voi jiganii, nu atata predinafara, precat pe dinlauntru vapsite, ajunge-va cat pana acum si pana-ntr-atata monarhiile ati amestecat si toata si mai nestinsa iasca a vrajbii intre dansele ati aruncat: puneti-va hotar si tenchiu (limita, sfarsit -n.n.) rautatilor voastre: parasiti-va mai mult clestele strambatatii si mana lacomiei a alcatui"
Poporul este metaforizat prin "muste", Cantemir construind astfel primul personaj colectiv, atunci cand relateaza rascoala din vremea lui Mihail Racovita, cauzata de crunta exploatare la care erau supusi taranii, carora autorul le ia apararea pentru ca ei sunt gata "pentru slobozenie si mosie cu cinste a muri, decat prin multi vecii cu necinste a trai, mai de folos si mai de laudat este". Suferintele indurate de masele taranesti, lipsurile pe care le suportau din pricina lacomiei boierilor il intristeaza pe Cantemir: "Undeva glas de bucurie sau viers de veselie nu se simtea, fara numai raget, muget, obide, suspine, vaietaturi si olecaituri in toate partile si in toate colturile sa audzea". Acolo unde legea nu este respectata si atata timp cat numai bunul plac domneste in Moldova, rascoalele apar ca o reactie fireasca, deoarece "unde pravila in sila si tarie, iara nu in buna socoteala si dreptate se sprijina, acolo nici o ascultare a supusilor trebuitoare nu este".
Solutia pe care Cantemir o propune indreptarea tuturor relelor este aceea a instalarii unei monarhii absolute, imaginea unui monarh luminat, care respecta legile tarii, inconjurat de boieri patrioti, de "capete invatate", intelepti, lipsiti de trufie, idee exprimata de "albine", care-i reprezinta pe birnici (platitori de biruri, contribuabili - n.n.).
Modalitati artistice
Personajele "Istoriei ieroglifice" evolueaza pe o imensa scena imaginara, modalitate artistica folosita pentru exprimarea unei critici atotcuprinzatoare a epocii. Actorii sunt pasari, dobitoace, jiganii, iar regizorul vietii este Fortuna, care rareori este buna, fiind de cele mai multe ori neprielnica.
Portretele sunt in general morale, referindu-se la etica personajului, ca acela al Nevastuicii, care o intruchipeaza pe Helgea, viitoarea sotie a lui Mihail Racovita. Femeie frumoasa, "cu negri si mangaiosi ochi", are o viata desfranata, fiind descrisa cu sarcasm de Cantemir, cu prilejul casatoriei ei - din interes - cu batranul Racovita. Alaturi de "nevasta ficioara, ficioara-nevasta", Strutocamila (Mihail Racovita) este o aparitie monstruoasa: "ghibul, gatul, flocos pieptul, botioase genunchele, catalige picioarele, dantoase falcile, ciute urechile, puchinosi ochii, suciti muschii, intinse vinele, laboase copitele camilei".
Actiunile personajelor sunt exclusiv verbale, sub forma de polemici, tirade nesfarsite, monologuri, Lupul fiind singurul care considera ca intr-o lume stapanita de ipocrizie si minciuna cea mai potrivita atitudine este tacerea, ca singura modalitate de a ilustra protestul. Pentru Cantemir scrisul este singura modalitate de a se afirma intr-o lume in care domina abilitatea politica, minciuna, lacomia, necinstea. Nobletea sa intelectuala, setea de afirmare spirituala constituie modalitati ale revansei pe care doreste s-o aiba asupra numerosilor dusmani si asupra sortii sale nedrepte.
Desi de-a lungul vremurilor "Istoria ieroglifica" a fost socotita roman, pamflet politic, epopee, satira sociala, carte de memorii, eseu, poem, spectacol cu masti, ea nu poate fi incadrata intr-o specie anumita, fiind alcatuita in stil baroc, care, sub pretextul urii si razbunarii, scoate in evidenta ideile filozofice si nelinistile lui Cantemir despre conditia omului in lume, fapt ce 1-a determinat pe Lucian Blaga sa-1 numeasca "Inorogul alb" al gadirii romanesti.
