Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Daniel TURCEA



    Daniel TURCEA - poza (imagine) portret







Daniel TURCEA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 22 iul. 1945, Targu-Jiu - m. 28 mart. 1979, Bucuresti.

Poet

Fiul lui Gheorghe Turcea si al Mariei.

Liceul la Pitesti (1957-1963); absolvent al Institutului de Arhitectura "Ion Mincu" din Capitala (1968).

Debuteaza in rev. Amfiteatru cu poezii (1966), colaborand apoi si la Romania literara, Luceafarul, Arges etc. In timpul vietii i-au aparut voi. Entropia (1970) si Epifania (1978); postum, culegerea Entropia (1982), reunind poeziile edite si inedite.

Prima faza a creatiei lui TURCEA e supusa atractiei concretului, care e permanent dilatat, exaltat si amanuntit in arabescuri sufocante, acoperind pagina cu o luxurianta metaforica, in acest climat al materiei dureros jubilante, autorul Entropiei (1970) se dezvaluie drept un dionisiac stilizat. Imaginile apar nerabdatoare a se produce, lucratura versului e deasa prin migala scriiturii, impresia fiind de aglomeratie biologica, de colonie stufoasa a unor microorganisme stapanite de un mare dinamism. Aspiratia poetului e spre un proteism exasperant, sustras logicii. Eterogeneitatea schiteaza o solutie a supravietuirii prin "posibilul" mereu invocat: "Scapare nu mai exista/ Nu-i decat un nesfarsit Posibil/ unde logica e sa te smulgi/ de sub ecuatiile oricarei miscari/ sa poti trai/ vieti/ astfel/ nenumarate" (Zen). Religia poetului, la aceasta treapta, e metamorfoza, "cameleonismul" ingenuu, eteric: "chiar daca tot ti s-ar deschide, sa stii/ adevarul este fiecare/ din fetele lui, Cameleon/ Adevarul este lumea pe care/Tu o parcurgi/ si numai tu o parcurgi/ pentru ca in preajma ta lucrurile se schimba" (Splendorile Cameleonului). Angajat in pluralismul infatisarilor, el se simte solidar cu universul sensibil, intr-o maniera halucinant concreta, utilizand reziduurile unei cosmogonii reduse la simturi: "poate ca suntem vii dar obiecte/ fragmente emigrand in fragmente/ sub umbra vietii pe stinse plante/ ca si cum te-ai umple de degete/ toate cu multiple intrebuintari/ de apa, de luna, de tari" (Poem didactic). Cautand a epuiza existenta in cat mai multe registre, o sugereaza cu o insistenta si cu un fior care capata un talc premonitoriu. Aceasta agitatie intre civilizatii, timpuri, continente si doctrine ne instruieste asupra dorintei sale de a arde etapele, de a realiza latentele integrarii in contingent. Poetul vrea sa traiasca intensiv, printr-o revarsare intr-o geografie inverificabila, pestrita, cu note grave, dar si bufe, si intr-o epoca sintetica intrunind posibilitatile prezentului, trecutului si viitorului, strabatuta de o babilonica rumoare, ca spre a pecetlui balcanismul sau congenital. Evitand abstractiunea spiritului pur, autorul se complace in alcatuirea unui decor luxos, echivoc prin faptul ca oglindeste peisajul obiectual, dar si pe cel launtric, violent deformator, combinatoriu, tradand resturile unei ambitii demi-urgice. Aerul "minor" indelung, lucrat, al metaforelor, descopera o constiinta obosita, metafizic capitularda. Ceea ce e pierdere la treapta des-cifrarii datelor constiintei, se releva insa drept un castig la treapta expresivului, printr-o incantatoare substantialitate manierista. Daca in prima sa carte (Entropia, 1970), TURCEA ofera o poetica a implicarii, o data cu Epifania (1978), prelungita si in ciclul de postume Poeme de dragoste (in Epifania, 1982), poetica sa devine una a abstragerii. Lumea fenomenala e abandonata ca o vanitate, in numele unui principiu spiritual arzator, ce videaza perceptibilul. Creatorul se poate mandri prin "inaltare", prin compunerea eului sau in unitate launtrica, printr-o patetic senina intoarcere catre esenta: "impodobita cu absenta voluptatea/ numelui si-a mortii, n-o mai ai/ cat timp nu te-ai intors lanterna/ anul se lumina pe dinauntru// golit de orase" (Ceremonia). Are loc aici o energica miscare de re-sacralizare a poeziei, propusa ca o proslavire a "luminii" spiritului ("numim lumina nespusa si singura lumina" - Numim). Etapa Epifaniei constituie un hagialac interior. O intensa purificare deschide calea unei fericite umilinte, a unui martiraj intru "Adevar" (un "adevar" ce "in mine sangereaza"), fata de care creatia nu poate avea alta postura decat cea de martor. "Lumina" e "dincolo de usa", usa se deschide "in tine insuti", sufletul e "ca o candela", inima e "ultimul loc al fiintei/ suprema lumina", care lumina e, la randul sau, "ascunsul/ pestera/ sapata in gand/ unde naste/ umbrita de har/ intelepciunea" (Numim). Acest vifor de lumina expiatoare exprima revelatia, teofania. Insatiabilitatea materiala dispare, suspendand intr-un rastimp scurt, cu aerul fatal al unui ciclu incheiat, intreg cortegiul de cutezatoare metaforizari, de amalgam baroc. O tanjire metafizica, inrudita cu cea blagiana, coboara peste ruinele festivitatii orgiastice, deplangand in tonuri subtiri tacerea, lipsa de har, insingurarea, vina: "atunci, sufletul, nesti-ind/ de sine se invaluie-n tacere/lasand fara de har sa se aprinda/ un dor fara cuvinte ca o seara/ ce vine-n urma dezgolind/ insingurari/ si-n departari/ si raze/ ca stralucirea unei spade, noaptea/ ce se lasa, vinovat/ sufletu-si uita/ Izvorul si priveste catre frunze/ uimindu-se de a sa risipa" (Floare carnivora). "Cuvantul" noului poet (caci se poate vorbi de un nou poet) purcede din calcinarea acceptiilor carnale, echivaland o resurectie. E o convertire la imaterialitate, o sondare a "nevazutelor". Sunt cantate intensiv fenomenele simbolice ale descamarii, ale lepadarii de sine, ale tamaduirii prin duh. Trupul e "jertfit" in imanenta sa, fiind laudat doar ca recipient al Logosului: "Da, minunat e trupul, daca poate fi/ vas al Cuvantului/ minunat acest trup" (Trupul). Versurile ultime ale lui TURCEA marturisesc o bucurie "nepamanteasca".



OPERA

Entropia, Bucuresti, 1970; Epifania, Bucuresti, 1978; Epifania, Bucuresti, 1982; Iubire, intelepciune fara sfarsit, poeme, pref. de V. Cristea, Bucuresti, 1991.

REFERINTE CRITICE

L. Ulici, in Contemporanul, nr. 48, 1970; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 7, 1971; I. Pop, in Romania literara, nr. 11, 1971; L. Alexiu, in Orizont, nr. 46, 1978; Dinu Flamand, in Amfiteatru, nr. 10, 1978; N. Steinhardt, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1979; Gh. Grigurcu, in Poeti romani de azi, 1979; idem, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1982; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 27, 1982.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Daniel TURCEA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Daniel TURCEA





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text