Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Costache NEGRUZZI



Costache NEGRUZZI - poza (imagine) portret Costache NEGRUZZI



Sobieski si romanii






Costache NEGRUZZI (1808-1868)
CONSTANTIN NEGRUZZI, CREATORUL NUVELEI ROMANESTI







 

Sobieski si romanii


Nuvela Sobieski si romanii scrisa de Costache Negruzzi - tema si subiectul nuvelei


SOBIESKI SI ROMANII comentariu


Sobieski si romanii - nuvela istorica de Costache Negruzzi


Romanii (Plaiesii) - personaj colectiv in nuvela istorica Sobieski si romanii


Sobieski - personaj in nuvela Sobieski si romanii


SOBIESKI SI ROMANII - Momentele subiectului, Desfasurarea actiunii.


Caracterizarea personajelor - SOBIESKI SI ROMANII



Opera si activitatea literara Costache NEGRUZZI

Scrierile si activitatea publicistica a lui Costache NEGRUZZI








Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Alexandru Lapusneanul

- citeste textul
Tema si Subiectul nuvelei Alexandru Lapusneanul
Relatiile dintre doua personaje intr-o nuvela studiata: Alexandru Lapusneanul
Particularitatile de constructie a unui personaj intr-o nuvela studiata: Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi
Nuvela ALEXANDRU LA,PUSNEANUL
ALEXANDRU LA,PUSNEANUL - analiza literara
Alexandru Lapusneanul - Nuvela istorica - personajele
Alexandru Lapusneanul - nuvela istorica
Caracterizare Alexandru Lapusneanul - personaj principal in nuvela omonima
ALEXANDRU LA,PUSNEANUL - analiza literara - comantariu
Nuvela istorica Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi
Caracterizarea personajului principal
ALEXANDRU LA,PUSNEANUL - COMENTARIU LITERAR

Sobieski si romanii

- citeste textul
Nuvela Sobieski si romanii scrisa de Costache Negruzzi - tema si subiectul nuvelei
SOBIESKI SI ROMANII comentariu
Sobieski si romanii - nuvela istorica de Costache Negruzzi
Romanii (Plaiesii) - personaj colectiv in nuvela istorica Sobieski si romanii
Sobieski - personaj in nuvela Sobieski si romanii
SOBIESKI SI ROMANII - Momentele subiectului, Desfasurarea actiunii.
Caracterizarea personajelor - SOBIESKI SI ROMANII

Fiziologia provintialului

- citeste textul
Fiziologia provintialului - Tipul social al provintialului


Sobieski si romanii de Costache NEGRUZZI (Proza)

 

A aparut prima data data in Calendar pentru poporul romanesc pe anul 1845.

Pe drumul ce duce catra cetatea Neamtu, pe la sfarsitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergand. Dupa un trup de lanceri ce deschidea marsa, urmau douasprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceata de ofiteri calari in fruntea carora erau trei; unul in floarea vrastei, posomorat, ganditor, necajit, si doi mai batrani. Tustrei in haine poloneze. In sfarsit venea duiumul ostei: trasuri, bagaje, pedestrasi, sleahta pospolita, amestecati, in neregula, cu steagurile stranse, cu capul plecat, cu armele rasturnate, cu intristarea pe fata si cu durerea in inima. Nu se auzea nici surla, nici doba, numai tropotul cailor, si pasul oamenilor ce abia se miscau, pentru ca de zece zile caii n-au ros decat coaja copacilor, si oamenii s-au hranit numai cu poame.

Si insa aceasta oaste, in stare asa ticaloasa, e acea ce a ingiosit de atate ori trufia semilunii, iar acei trei fruntasi ofiteri sunt hatmanii Iablonovski si Pototki, si cel din mijlocul lor insusi Ion Sobietki, regele Poloniei.

Si cum sa nu fie suparat si necajit vestitul rege? El, Sobietki, fala lesilor, eroul crestinatatii, mantuitorul Vienii, sa fie nevoit pentru a doua oara a da pas turcilor, a se trage dinaintea tatarilor si a moldovenilor, a-si privi oastea ticalosita de lipsa merindelor, horopsita de dusmanii carii il urmeaza miseleste, fara a indrazni sa-si deie piept fatis cu el, si fac prada tot ce cade, tot ce ramane pe urma; a nu intampina in drumul sau decat o fioroasa pustietate!

Cum am zis, mergea incet si ganditor. Hatmanii langa dansul pazeau tacere, respectand supararea sa de care si ei se impartaseau.

- Ce castel e acesta? intreba Sobietki cand, radicand capul, zari pe sprinceana dealului, inaltandu-se trufasa dinaintea lui, cetatuia Neamtu. Cu buna seama vrun cuib a talharilor acestor de moldoveni!

- La vreme de razboi, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-si trimite averile lor, raspunse Pototki.

- Asa! Sa mergem dar sa-l luam. Oh! voi sa-mi razbun pre Cantemir care ma insala, si ma facu sa pierd atata viteji!

- Eu as zice sa lasam cetatea aceasta, zise Iablonovski, si sa ne urmam drumul inainte. Avem tunuri de camp, nu de asalt.

- Ba, pre numele patronului meu! nu va zice lumea ca o cetate s-a aratat dinaintea lui Sobietki fara a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mainile.

- Numele mariei tale e destul tun, zise Pototki.

Trufia polonului magulindu-se de aceasta groasa lingusire, fata i se insenina la ideea unei izbanzi atat de lesnicioase si indata dete porunca sa se insire oastea catra cetate.

In cetatuie se afla optsprezece plaiesi, trimisi de ispravnicul de Neamt pentru strajuire, in lipsa garnizoanei, care era la Falcii pe langa domnul Cantemir, unde tabarase armia turceasca. Cu cateva ceasuri mai nainte sosise inca un tanar plaies, a carui cal asudat pastea inselat troscotul ce crestea pe langa ziduri.

- Mai bea o dusca, baiete, zise un batran de care se vedea ca asculta toti, si ne spune ce ai mai vazut la Iasi?

- Ce sa vad, tata? Blastamatie! Targul ii in jac. Lesii prada si dezbraca pe bietii oameni.

- S-apoi zic ca-s crestini!

- Crestini! au pradat bisericile si monastirile de odoare. Nu stiti inca? S-au dus sa ieie pe sfanta de la Triisfetitele. Moastele sf. Paraschevii de la Epivata, aduse cu cheltuiala domnului Vasile-voda.

- Doamne fereste! zisera plaiesii facandu-si cruce.

- Asa, urma tanarul, eram acolo cand au mers sa ieie racla sfintei, dar calugarul, simtind, au inchis poarta, si n-au vrut sa deschida; atunce

- Pui de om, calugarul! strigara ascultatorii.

- Atunce craiul lor au poroncit s-aduca tunurile ca sa sparga portile, dar mai intai au trimis raspuns calugarului, care sedea in clopotnita, sa deschida, ori face monastirea praf si pulbere.

- Auzit-ati acolo litfa cea pagana! Si ce au facut popa?

- El au raspuns ca nu se astepta s-auda asa vorba de la un imparat care se zice crestin, si ca maria sa ii mare si puternic, poate sa faca ceea ce zice, daca nu se teme nici de Dumnezeu, nici de sfintii lui, dar el nu deschide poarta, ci s-a ingropa sub zidurile bisericii si apoi lumea va judeca intre dansul, atat de slab, si intre maria sa atat de tare. Auzind aceste, leahul s-au facut foc de manie si dasa acum poronca sa impusce, cand unul din hatmanii lui i-au zis nu stiu ce. Cum imi spunea oamenii, i-au zis ca nu se cade sa faca asa lucru, sa strice casa Domnului si altele multe. Indestul ca l-au induplecat sa deie pace bisericii.

- Si ce fac acum lesii la Iasi?

- Este o saptamana de cand s-au dus, dupa ce au vazut ca nu mai au merinde pentru osti, si au purces pe Bahlui in sus, gandind c-or gasi de toate; dar acolea sa vedeti. Voda, din lagarul turcilor, cum au auzit de aceasta, au si pornit dupa dansii un marzac c-o multime de tatari si vro cinci steaguri de moldoveni, iar mai intai au trimis pe loc pre capitanul Turculet c-o straja de calareti care, apucand inainte, au scos toti oamenii de prin sate, au dat pojar fanului si fanatelor, au ascuns prin gropi graul si orzul, si dusmanul au gasit tot pustiu in drumul sau, incat, agiungand la Cotnar, nu gasea sa manance decat poamele copacilor; ba inca au pus prin balti si niste ierburi veninoase de care cum bea, crapa; si vai de capul lor! piereau cu sutele si ei si caii, iar care ramanea pe urma cadea in mainile moldovenilor, carii, fara mai multa judecata, ori il spanzura, ori il intepa.

- Osanda sfintei Paraschevii! zise batranul. Dar tu cum le-ai aflat aceste toate?

- Eu - stiti ca m-ati trimis la Iasi sa vad ce mai este. Dupa ce s-au dus lesii, m-am luat cat colea pe urma lor pana la Cotnar, unde m-am intalnit cu capitanul Turculet, care mi le-au spus; s-apoi, dupa ce am vazut ca dusmanii si-au luat drumul spre tara lor, am apucat de-a dreptul piste codri Dar oare ce buciuma strajerul?

- Fa-i semn sa se coboare de pe zid, si sa vie incoace.

Nu trecu mult si plaiesul de straja viind, spuse ca o oaste mare se apropie de cetate.

Indata toti alergara pe ziduri.

- Lesii sunt! striga tanarul ce venise de curand si pre care l-am auzit vorbind; si-au schimbat drumul, si vin aici

- La porti, flacai! zise batranul. Incuieti-le si gramaditi bolovanii pe ziduri. Asezati-va toti pe la metereze. Sa nu zica leahul c-au intrat intr-o cetate romaneasca, ca intr-o tarina pustie.

- Dar noi suntem numai nouasprezece si asta-i o oaste intreaga, observa unul; cum se

- Taci, mucosule! il curma batranul. Te temi ca-i pieri! Mare paguba! un misel mai putin.

Vanatorul astfel infruntat se trase rusinat si se sui pe ziduri.

In vremea aceasta, oastea se apropiese. Regele trimise un ofiter ca sa vorbeasca cu cei din cetate.

Solul veni la poarta. Batranul il saluta de pe zid.

- Bine ai venit, domnule, ce poftesti de la noi?

- Maria-sa regele Poloniei, mare duca de Lituania s.c.l.(urma titlurile), va face cunoscut ca sa va inchinati si sa-i cuceriti cetatea impreuna cu toate averile si merindele; atunci garnizoana va fi sloboda a iesi cu arme si bagaje, fara a i se face nimica, iar cutezand a se impotrivi, cetatea se va cotropi, si garnizoana se va trece subt ascutitul sabiei.

- Du raspuns mariei sale, zise batranul, ca laude si ingroziri de aste am mai auzit noi, si tot nu ne-am spariet. Mai bine maria sa si-ar cauta de drum si ar da pace unor oameni care nu i-au facut nimica. Cetatea n-avem gand sa i-o dam cu una, cu doua, macar ca nu sunt in ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pusce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fara sa se mai osteneasca sa vie inuntru.

- Plecati-va, zise trimisul, si nu va puneti capul in primejdie.

- Nu purta grija de capul nostru, domnule. Ganditi mai bine la al vostru.

- Inca o data va intreb, va inchinati ori ba?

- Ba.

Parlamentarul se duse.

Asaltul incepu. Tunurile asezate pe scaune de lemn bateau necontenit cetatea. Plaiesii raspundeau cu gloante care nu faceau gres. Fiestecare impuscatura obora cate unul din vrajmasi, si mai ales din ofiteri, asupra carora erau tintite flintele lor. Lesii piereau fara a face spor.

In ziua dintai, doi vanatori pierira. A doua zi si a treia zi mai cazura cinci si se ranira doi. A patra zi cazu impuscat insusi comandantul artileriei lesesti, dar mai pierira trei din moldoveni. Numarul bravilor scadea pe toata ziua. Seara, adunandu-se pe langa foc, vazura ca au sfarsit si munitiile si merindele.

- Ce este de facut, tata? intreba tanarul vanator pe batranul, care, ranit la un picior, sta intins pe o lavita.

- Cati au pierit d-ai nostri?

- Zece.

- Si nu mai avem nici praf, nici merinde?

- Nu.

- Daca-i asa, apoi maini dimineata, urca-te pe poarta si leaga in varful sanetii un stergar alb; spune ca inchinam cetatea, cu tocmala sa ne lesa slobozi sa iesim si sa ne ducem unde vom voi.

Asa se urma. Lesii primira toate conditiile cerute. Oastea se insira in doua randuri, lasand prin mijlocul ei loc ca sa treaca garnizoana, si poarta se deschise.

Atunci, in loc de o straja numeroasa, se vazura iesind sese oameni, din care trei duceau pe umerele lor pe alti trei ce erau raniti.

- Ce este aceasta? striga Sobietki rapezindu-se calare inaintea lor. Ce sunteti voi?

- Strajerii din cetate, raspunse batranul ranit, din spatele fiiului sau.

- Cum! atata sunteti?

- Zece din noi au pierit din mila mariei tale.

- Voi ati cutezat a va impotrivi mie si a-mi omori atata viteji? zise regele. O, asta nu se va trece asa! urma turbat de manie; trebui o pilda pentru cei asemine voua, si pilda va fi groaznica si vrednica de fapta. Nu meritati a muri de sabie, ci de streang. - Spanzurati-i!

Pe loc ostasii incungiurara pre plaiesi, carii, depuind jos ranitii, isi facura semnul crucii si, razamandu-se pe sanete, se uitau cu nepasare la pregatirile ce se faceau pentru moartea lor. Ofiterii priveau cu induiosare aceasta scena.

- Fie-mi iertat, sire, zise atunci Iablonovski, apropiindu-se cu respect de regele care sedea posomorat si manios, a arata mariei tale ca acesti viteji n-au facut decat datoria lor, datorie patriotica si vrednica de toata lauda, si ca au avut norocirea a castiga fagaduinta marelui Sobietki ca vor fi slobozi si nesuparati.

- Iti multamesc, vrednice al meu tovaras de arme, zise Sobietki ca desteptat din somn, iti multamesc ca m-ai oprit de a face o fapta defaimata. Ai cuvant; oamenii acestii s-au purtat vitejeste. Sa li se deie fiecaruia cate cincizeci de zloti. Apoi, inturnandu-se catra romani: Voinicilor, zise, sunteti slobozi, mergeti in pace si spuneti copiilor si fratilor vostri ca ati avut cinstea a va impotrivi cinci zile regelui de Polonia.

Indata se facu loc moldovenilor, carii, luandu-si ranitii, se indreptara catra munti, in vreme ce oastea se cobora incet la vale; iar cetatea cu portile deschise, purtand pe zidurile sale urmele bombelor dusmanesti, ramase singura pe culmea inverzita, ca un mare schelet de urias.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.