AŽn literatura romana, numerosi scriitori au abordat nuvela, incepand cu secolul XIX. Prima opera apartinand acestei specii literare este a€ś
Alexandru Lapusneanula€ť de Costache Negruzzi, care a ramas o adevarata capodopera.
Aparuta in anul 1840, in primul numar al revistei a€śDacia literaraa€ť, nuvela a€śAlexandru Lapusneanula€ť este romantica prin tema (prezentarea unui episod din istoria Moldovei, cea de-a doua domnie a lui Alexandru LapusneanuL), prin constructia personajelor, prin sursele de inspiratie utilizate.
Fiind o nuvela, accentul este pus pe conturarea unor ersonaje complexe. Cele doua personaje care se constituie intr-un cuplu in acesta nuvela sunt domnitorul si sotia sa, doamna Ruxanda, personaje romantice construite pe baza antitezei. Alexandru Lapusneanu evolueaza liniar si are un destin tragic; el s-a casatorit cu fiica lui Petru Rares, domnita Ruxanda, pentru a-si legitima pretentiile la tron si pentru a atrage asupra sa ceva din faima bunicului acestuia, neuitatul Stefan cel Mare. Domnitei i se face un portret remarcabil, cu amanunte biografice si trasaturi fizice; personajul feminin da dovada de blandete, bunatate, evlavie, in antiteza cu sotul ei crud, nemilos si tiran.
Domnitorul intra in actiune inca din incipit, cand se evidentiaza si motivatia acestuia de a-si recapata tronul, pierdut prin tradarea boierilor sai, fata de care se aratase atasat si generos in prima domnie. Personalitatea protagonistului se dezvaluie treptat caci, dupa ce isi exprima vointa de neclintit, tenacitatea, fermitatea si energia in realizarea scopului propus, dovedeste si o capacitate de disimulare (evidentiata in scena de la mitropolie, cand reuseste sa-i convinga pe boieri ca remuscarile sale sunt sincere si sa vina la curtE), o inteligenta politica desavarsita prin spiitul vindicativ, un umor macabru cand ii promite sotiei sale un a€śleac de fricaa€ť, concretizat ulterior intr-o piramida din capete de boieri. Lapusneanul este si viclean, cand isi propune sa se foloseasca de cei care il inconjoara pentru a-si atinge obiectivul.
Doamna Ruxanda are, in structura administrativa si politica a Moldovei de odinioara, statutul insignifiant pe care orice femeie il avea in acea epoca in societate. Rugamintea ei nu devine porunca pentru un sot precum Alexandru Lapusneanul, dar nici nu e respinsa brutal de acesta, promisiunea de a nu mai ucide boierii fiind facuta pentru a castiga credibilitatea. Totusi, aceasta e relativ respectata, caci Doamnei supuse si evlavioase i se promite un a€śleac de fricaa€ť.
Domnitorul e dispretuitor fata de sotia sa cand o intreaba ce a determinat-o sa isi a€ślase fuselea€ť intr-o zi oarecare si o lasa pe aceasta sa se umileasca profund:a€ťRuxanda cazu la picioarele luia€ť. Respectul, increderea si admiratia pe care ea i le poarta sotului reies din apelativele :a€ťbunul meu domn!a€ť, a€śviteazul meu sot, maria-ta esti prea puternica€ť si din declaratii a€śDumnezeu stie cat te iubesc!a€ť, la care Lapusneanul ramane complet insensibil, rostind cu aroganta a€śmuiere nesocotita!a€ť si fiind pregatit sa puna mana pe jungherul de la brau. De asemenea, in scena in care a€śleacul de fricaa€ť ii provoaca lesinul domnitei, domnitorul este sarcastic:a€ťFemeia tot femeie, zise Lapusneanul zambind; in loc sa se bucure, ea se spariea€ť.
Scena finala a nuvelei da posibilitatea personajului feminin sa se afirme: retrasa in cetatea Hotinului sa-l ingrijeasca pe Lapusneanul, rapus de o boala teribila, constata ca sotul ei s-a hotarat sa se calugareasca daca Dumnezeu il va salva; dar domnitorul se dovedeste la fel de cinic si uita repede promisiunea facuta, amenintand cu moartea pe cei care l-au calugarit. Doamna Ruxanda, oprita din drumul ei la iesirea din incaperea unde se afla sotul bolnav de catre cei doi boieri fugari, Spancioc si Stroici, este indemnata sa-si otraveasca sotul fiindu-i sugerat faptul ca viata fiului ei, proclamat deja domn, e in primejdie. Aceasta nu are forta necesara pentru a comite un asemenea pacat capital si cere sprijin moral de la mitropolitul Teofan, care ii spune ca asa a€ścrud si cumplita€ť cum a€śe omul acestaa€ť ar putea face mult rau si de acum inainte. AŽn cele din urma, doamna Ruxanda ii duce apa otravita domnitorului, care moare in chinuri groaznice.
Prin urmare, autorul a evidentiat prin cele doua personaje un cuplu romantic: daca domnitorul e dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv si vindicativ, doamna Ruxanda este o fire angelica, suava, delicata, sensibila, sincera, evlavioasa si supusa. Astfel, cele doua personaje sunt prezentate in antiteza si formeaza un cuplu devenit celebru in literatura.
