pseud. lui Solomon Katz), n. 21 mai 1855, Slavianka (azi in Ucraina) - m. 7 mai 1920, Bucuresti.
Critic literar.
Provine, probabil, dintr-o familie de mici negustori.
Scoala primara in satul natal, gimnaziul la Ekaterinoslav; ca student audient al Facultatii de Stiinte din Harkov (1872), intra in cercurile narodnice studentesti; urmarit de politia tarista, in mart. 1875 se refugiaza, stabilindu-se la Iasi. isi castiga existenta din indeletniciri manuale (salahor, pietrar, pavator, fierar). Continua activitatea politica participand la primele cercuri socialiste din Iasi si Bucuresti (unde se afla in 1876). Depistat de politia tarista care insotea trupele in razboiul ruso-romano-turc din 1877, este rapit si deportat la Mezen, langa Oceanul inghetat de Nord, de unde reuseste sa evadeze, peregrinand prin Norvegia, Anglia, Franta, Austria, in sept. 1879 fiind din nou in Romania. Din 1882 a tinut, in calitate de concesionar, restaurantul garii din Ploiesti. in 1890 obtinea cetatenia romana. Fruntas al miscarii socialiste romanesti, a contribuit la editarea primelor publicatii de orientare socialista (Basarabia, 1879; Romania viitoare, 1880; Contemporanul, 1881); autor al unor importante lucrari politice si de sociologie, propagator al ideilor marxiste. Principal autor al programului Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Romania, a fost, de asemenea, unul dintre liderii miscarii muncitoresti si socialiste europene. Debuteaza in publicistica politica in 1883, sub pseud. Caius Gracchus, in ziarul Emanciparea, cu art. Un raspuns d-lui prim-mi-nistru loan C. Bratianu, iar in literatura, cu art. "Stefan Hudici", schita dramatica de V. GHEREA Mortun, in rev. Contemporanul (1885). Principalele lui studii si analize literare - Personalitatea si morala in arta (1886), Asupra criticei (1887), Tendentionismul si tezismul in arta (1887), Eminescu (1887), 1. L. Caragiale (1890), Asupra criticei metafizice si stiintifice (1893), Materialismul economic si literatura (1895), D. Panu asupra criticei si literaturii (1896), Poetul taranimei (1897) etc. - au fost adunate in trei voi. de Studii critice (1890-1897). Dupa moartea lui s-au tiparit alte doua voi., cuprinzand art. ramase pana atunci in periodice. D.-G. este considerat in critica romaneasca intemeietorul metodei analitice si cel dintai teoretician literar marxist.
Constituita polemic si din mers, precumpanitor ocazionala, gazetareasca, lipsita de caracter sistematic, critica lui D.-G. se infatiseaza astazi ca imagine a unei activitati - si mai putin sub forma unei "opere" in intelesul consacrat al termenului. Aceasta imagine este insa incompleta, fiind departe de a putea cuprinde in intregul sau activitatea literara a criticului, spirit colocvial si cenaclier, maestru respectat, daca nu si urinat, de multi scriitori ai vremii, indrumator si animator al multor publicatii culturale, lider recunoscut al miscarii literare ce a dominat viata literara romaneasca de la sfarsitul veacului al XK-lea. Si, totodata, este o imagine compusa din fragmente relativ independente, aproape fiecare studiu reluand, la momente si in imprejurari deosebite, aceleasi probleme, aceleasi idei, aceleasi puncte de vedere, aceleasi formulari chiar, cu diferentierea adusa de o intelegere in timp mai adancita, mai nuantata si mai putin rigida in judecatile de ordin cauzal. Autonomia articolelor lui D.-G. este una paradoxala, nefiind un rezultat al disper-siunii preocuparilor, ci al concentrarii lor intr-o directie unica: elaborarea unei teorii si a unei metode critice noi. Sunt, asadar, etape ale unui proces, fiecare ingloband-o pe cea precedenta si fiind, la randul sau, depasita de urmatoarea; lipseste insa faza finala, de sistematizare si sinteza. in prefata celui de-al treilea volum de Studii critice (1897), D.-G. anunta astfel apropiata aparitie ("la iarna") a unei carti in care "va fi expusa in mod sistematic acea conceptie" care "fusese tratata fragmentar" in articolele lui de pana atunci; dar aceasta carte nu a fost scrisa vreodata, iar D.-G. a parasit literatura pentru sociologie. Activitatea lui critica se sfarseste inainte de a fi fost incheiata. Unitatea imaginii ramane totusi in afara oricarei indoieli, daca o privim ca proces si nu ca moment, in miscare si nu static. Fragmentarismului exterior i se opune o legatura profunda, existenta intre diferitele parti, care nu e dependenta de natura lor imediata, ci tine de o idee prefacuta in convingere neclintita in posibilitatile criticii, inteleasa deopotriva ca disciplina intelectuala cu finalitate proprie si ca gen literar distinct; om al vremii sale prin conceptii, prin ideile profesate, prin gust si informatie literara, chiar prin modalitatea exprimarii, aproape exclusiv publicistica, D.-G. a fost, prin aceasta credinta, un mesager al viitorului. Daca, istoriceste, meritele lui stau in impunerea criticii analitice si in introducerea si aplicarea ideilor marxiste in teoria literara, el fiind de altfel unul dintre pionierii pe plan european ai acestei actiuni, actualitatea lui este produsul dominatiei unei "idei vizionare". Fiindca evolutia literaturii implica, dupa D.-G., "dezvoltarea" criticii. "Critica moderna explicatoare - scria intr-unui din primele sale studii - cu cat se dezvolta literatura, ajunge si ea tot mai insemnata" (Asupra criticei). inca intaiul sau articol de rasunet, Catra d-nul Maiorescu (1886, reprodus in volum sub titlul Personalitatea si morala in arta), o continea intr-o forma embrionara si cu promisiunea unor ulterioare reveniri si amplificari ("Mai am avea inca de zis, mai ales in privinta rolului criticei, care dupa d. Maiorescu pierde din insemnatate cu cat se dezvolta literatura unei tari, in loc de a o castiga, cum credem noi"): in plan literar, preocuparea centrala si absorbanta a lui D.-G. a fost incercarea de a defini aceasta noua critica, pe care initial a numit-o "stiintifica", si careia, in ultima parte a activitatii lui, i-a spus "moderna". Schimbarea de termeni nu este accidentala. Obiectul acestei critici este literatura ca realitate specifica, disociata de alti factori ("Considerand opera artistica un fapt implinit, critica o analizeaza ca atare"). Fiind "product", opera literara are insa o geneza care trebuie neaparat explicata si, totodata, exercita o inraurire ce se cere, de asemenea, analizata; prin urmare, sustine D.-G., criticul va arata "de unde vine creatiunea artistica" si "ce influenta va avea ea". In fazele de inceput ale activitatii lui literare, D.-G. insista, in teoretizari, ca si in aplicatii, asupra conditionarii sociale a artei si, concomitent, asupra efectului sau social, inteles insa intr-un fel simplist, strict utilitar, ca putand fi "vatamator" sau "folositor", in raport de caracterul "tendintei" continute. Aceste consideratii, dar mai ales analizele critice efectuate in virtutea lor, i-au adus lui D.-G. reputatia de partizan al "artei cu tendinta" si de critic exclusiv, rudimentar sociologizant. In realitate, vederile lui au evoluat sensibil in timp. in revenirile de mai tarziu (Materialismul economic si literatura; D. Panu asupra criticei si literaturii) cercetarea genezei si a efectului operei formeaza doar "partea stiintifica a criticii", implicand o analiza a operei "in legatura cu artistul care a produs-o", "in legatura cu epoca", "in legatura cu o anumita treapta de evocare istorica", aceasta, la randul ei, fiind "explicata" si "caracterizata" de opera. in componenta criticii - sustine acum D.-G. - intra si "partea estetica"; "din punctul acesta de vedere - afirma el - critica reda, reinviaza o anumita opera de arta prin alta opera de arta". De aceea, criticul trebuie sa posede un talent "special", prin care "ne sugereaza in minte opera artistica, ne face sa simtim clar, puternic, ceea ce am simtit confuz si slab, ne face sa pricepem propria noastra placere". Asa-numita critica re-creatoare (sau creatoare) a fost astfel anticipata de D.-G., in viziunea lui critica fiind un gen literar, asa cum sunt genul epic, liric, dramatic. De aceea, criticului ii sunt necesare insusiri specifice: "trebuie sa aiba si calitati sintetice si analitice dezvoltate; lui ii trebuie vederea analitica precisa a detaliilor pentru analiza stiintifica, si vederea sintetica a totalului pentru redarea, reinvierea operei artistice", in consecinta, "scopul criticei moderne e crearea unor lucrari totodata stiintifice si literare, cu prilejul operelor artistice; iar rezultatul ei e imbogatirea si a literaturii stiintifice, si a celei literare a unei tari". Absenta unei sinteze finale, dar mai ales afirmarea acestor idei si principii in cursul unor necontenite polemici duse pentru impunerea "criticii stiintifice" si a "artei cu tendinta" au determinat o anume ignorare a ultimei etape din activitatea lui D.-G., neindoielnic superioara celor precedente, atat prin tonul grav si reflexiv, cat si prin revizuirile propuse, prin preocuparea de a indeparta posibilele confuzii din articolele sale de inceput, de a le clarifica si nuanta, directie in care eforturile lui sunt hotarat mai mari decat cele prin care sunt avansate puncte de vedere noi. Lipsa de incheiere a activitatii sale critice a avut insa o urmare neasteptata: D.-G. a fost de cateva ori "redescoperit" si e probabil ca va continua sa atraga prin multele virtualitati, devenite asadar virtuti, existente in studiile lui de critica si teorie literara. Structura personalitatii lui era aceea a unui reformator; D.-G. perfectioneaza, innoieste, modifica, fara insa a distruge ceea ce i-a premers. Polemice, servindu-se nu de autoritate, ci de forta persuasiva a unei demonstratii amabile, articolele lui nu sunt nici solemne, nici academice; au, dimpotriva, un ton familiar, degajat, de expunere populara. In pornirea lui reformatoare, D.-G. urmarea sa incite si sa convinga; de aici grija de a nu lasa nimic nebulos, ducand uneori la simplificari grosolane, de aici verva zgomotoasa si adesea prolixa, de aici patetismul nesupravegheat si nesfarsitele digresiuni. Pentru a se face inteles, un reformator adevarat paraseste limba de cult si se adreseaza multimii in graiul de toate zilele; nu altfel a procedat D.-G., popularizand, in termeni nu o singura data neadecvati, o critica "moderna", noua, "tot mai puternica" intr-adevar; si chiar daca adesea cate o expresie prea libera suna strident sau daca stilul sau descusut frizeaza improprietatea, naturaletea, vioiciunea si dinamismul nu i se pot contesta.
OPERA
Studii critice, I-III, Bucuresti, 1890-1897; Din trecutul departat. Un fragment din amintirile mele. Bucuresti, 1910; Neoiobagia. Studiu economico-socio-logic al problemei noastre agrare, Bucuresti, 1910; Studii critice, I-V, ed. ingrijita de B. Lazareanu, Bucuresti, 1923-1927; Studii critice, I-III, Bucuresti, 1925-1928; Studii critice I-II, ed. ingrijita de S. Bratu, Bucuresti, 1956; Studii critice, ed. ingrijita de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1963; Studii critice, ed. ingrijita, studiu introductiv, cronologie, bibliografia operei si a referintelor critice de GHEREA Ivascu, Bucuresti, 1967; Corespondenta, ed., studiu introductiv, note de I.
Ardeleanu si M. Sorin, Bucuresti, 1972; Asupra criticei, antologie si postfata de
M. Iorgulescu, Bucuresti, 1973; Studii critice, I-II, antologie, pref. si tabel cronologic de
Z. Ornea, Bucuresti, 1976; Opere complete, I-VIII, ed. ingrijita de un colectiv. Bucuresti, 1976-1983; Asupra criticei, Bucuresti, 1983; Critice, postfata si bibliografie de M. Iorgulescu, Bucuresti, 1983.
REFERINTE CRITICE
G. Ibraileanu, Note si impresii, 1920; H. Sanielevici, Studii critice, 1927; I. L. Caragiale, Opere, III, 1932:
P. Constantinescu, Figuri literare, 1938;
E. Lovinescu,
Titu Maiorescu, 1940; GHEREA Calinescu, Istoria; I. Pas, In amintirea lor C. Dobrogeanu-Gherea (s. a.), 1945;
F. Aderca, C. Dobrogeanu-Gherea. Viata si opera, 1947; I. Vitner, Fronturile de lupta ale lui
C. Dobrogeanu-Gherea, 1949; GHEREA C. Nicolescu, Curentul literar de la "Contemporanul", 1966; E. Lovinescu. Scrieri, I, 1969; GHEREA Ivascu, Dobrogeanu-Gherea, 1972;
D. Hurezeanu, Corist. Dobrogeanu-Gherea, 1973;
P. Georgescu, Printre carti, 1973;
M. Zaciu, Lecturi; Gherea interpretat de, antologie si cuvant inainte de M. Iorgulescu, 1975; Z. Ornea, Curentul de la "Contemporanul", 1977; idem. Confluente, 1977; GHEREA Dimisianu, Opinii literare, 1978; V. Vintilescu, Polemica Maiores-cu-Gherea. Implicatii estetice si literare, 1980: Z. Ornea, Viata lui Dobrogeanu-Gherea, 1982; N. Ciobanu. Intalnirea cu opera, 1982;
C. Coroiu, Tineretea lui Gutenberg, 1982; Z. Ornea, Opera lui C. Dobrogeanu-Gherea, 1983; Z. Sangeorzan, Anotimpurile criticii, 1983; I. V. Serban, Literatura si societate, 1983; Z. Ornea, Actualitatea;
M. Ungheanu, Exactitatea admiratiei, 1985; I. Ianosi, Literatura; GHEREA Ivascu, Confruntari literare, II, 1986;
Perpessicius, Scriitori, II; M. Dragan, Clasici si moderni, 1978; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988;
S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989.
