Portretul literar Din fr. portrait reprezentarea unei persoane ca subiect al operei". In literatura, imaginea complexa a unei persoane este conturata, mai ales in genul epic, prin surprinderea trasaturilor sale specifice, in scopul individualizarii si al obiectivarii ei. Portretul poate fi fizic (aspectual, vestimentaR), psihic (moraL), mixt (fizic si moraL). generalizator si se refera la o intreaga categorie de oameni sub dominanta lor psihica (Caracterele lui Teofrast. Caracterele lui La BruyerE). In acceptia de caractere", portretul se coreleaza cu anumite tipuri morale care presupun tipizarea" acestora (avarul, arivistul, ciocoiul, burghezul, cautatorul de adevar etC). (cf. 6. op. cit.)
Se cunosc si portrete colective, de obicei ale unor eroi anonimi (razesimea rasculata din
Neamul Soimarestilor de M. Sadoveanu, grupul plaiesilor din
Sobieski si romanii, gloata indignata din nuvela
Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi ori masa de tarani razvratiti din
Rascoala de L. RebreanU). Autoportretul apare frecvent in literatura de tip subiectiv, redactata la persoana I, infatisand propriile trasaturi fizice si psihice (modelul fiind Nica din
Amintiri din copilarie de
Ion Creanga). Caricatura este un portret in care trasaturile unei persoane sunt exagerate prin satirizarea lor; uneori, caricatura transforma personajele omenesti in proiectii animaliere, folosind procedeele specifice fabulei si alegoriei (modelul fiind inaugurat de catre D. Cantemir, in primul roman autohton, Istoria ieroglifica).
