CONCEPTE OPERATIONALE

Paralelismul sintactic si simetria (figuri de constructiE)

Paralelismul este figura sintactica realizata prin reluarea simetrica a unor unitati sintactice sau metrice (numite membrI) intr-un context de dimensiuni variabile (propozitie/vers, fraza/strofa, succesiune de propozitii/fraze alaturatE). Cele doua conditii ale dispunerii membrilor in paralelism sunt repetitia si simetria: O!

    desmiarda, pan-ce fruntea-mi este neteda si lina, O!

    desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,/Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare, /Pan nu-i fata mea zbarcita, pan nu-i inima batrana" (M. EminescU). in ansamblul figurilor retorice, paralelismul sintactic se realizeaza contextual in diverse variante, in functie de numarul unitatilor repetate si de pozitia lor in structura frazei. Dupa criteriul numeric, se inregistreaza paralelism: bimembru, trimembru, cvadrimembru, multiplu (repetitia, enumerareA); pozitional, aceasta figura sintactica devine: anafora, epifora, chiasm etc." (cf. 7. op. cit.) Paralelismul a fost totdeauna asociat cu ideea de poezie, de la cea populara la creatia culta, unde tehnica artistica consta adesea in reluari simetrice, generatoare de efecte in plan semantic si in cel acustic muzical. Atat in creatia lirica populara, cat si in cea culta, paralelismul poate constitui un element organizator nu numai la nivel sintactic, ci si semantic, deoarece stabileste intre membrii reluati in chip simetric trei raporturi: de sinonimie, de antonimie sau enumerativ. in literatura culta, paralelismul a fost utilizat, pentru intaia oara, in Antichitate si a definit textul poetic de la creatia biblica pana la versurile liricii moderne: Zica toti ce vor sa zica,/Treaca-n lume cine-o trece" (M. EminescU); Ce s-a mutat, ce s-a pier-dut/Din timpul viu in timpul mut" (L. BlagA); Ce sufar mi se pare ca-ti este de durere,/.De fata-n tot ce naste, de fata-n tot ce piere./Apropiata mie si totusi departata,A^ogodnka de-a pururi, sotie niciodata" (T. ArghezI). Repetitiile paralele, asezate in raporturi sinonomice sau antonimice, genereaza structuri aforistice de mare efect artistic si de concentrare a reflectiilor poematice, ca in cazul celebrei Glosse eminesciene: Vreme trece, vreme vfne,/Toate-s vechi si noua toate,/Ce e rau si ce e bine/Tu te-ntreaba si socoate. Tendinta poeziei moderne este de a sterge limita dintre tipurile de paralelism, extingand figura sintactico-semantica pana la nivelul intregului text liric,: astfel, forme cea mai ampla a paralelismului, refrenul, asigura muzicalitatea versurilor simboliste; simetriile si repetitiile, organizate in structuri paralele, devin mijloace compozitionale frecvente in poezia lui T. Arghezi (mai ales in volumul Cuvinte potrivitE) si in postumele lui Blaga.

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.