Actul (lat. actus - "actiune savarsita") reprezinta subdiviziunea formala a structurii unei piese de teatru, cu o actiune unitara care marcheaza un moment in evolutia conflictului. Drama antica greceasca nu a cunoscut impartirea in acte care va aparea mai tarziu, in literatura dramatica latina. Necesitatea impartirii spectacolului teatral in acte s-a datorat, initial, nevoii fizice de a-1 fragmenta, pentru a nu-si pierde coerenta, din pricina tendintei de a complica intriga si de a amplifica dimensiunile textului reprezentat scenic. Abia clasicismul stabileste repere teoretice conform carora textul dramatic este impartit in acte, fragmentate la randul lor in subdiviziuni mai mici, numite scene sau tablouri. Numarul actelor in reprezentatia teatrala este variat: daca Horatiu, in Arta sa poetica, propunea structurarea unei piese in 5 acte, iar H. Ibsen isi organiza dramele de idei in 4 acte, autorii moderni fie ca le reduc numarul (ajungand pana la scrierea unor piese intr-un acT), fie ca se dispenseaza complet de acestea. in dramaturgia nationala, V. Alecsandri, fondatorul teatrului romanesc autentic, si-a redactat "canticelele comice" intr-un singur act unitar, cu accente satirice puternice la adresa deficientelor societatii noastre de la mijlocul secolului al XK-lea: Peatra din casa, cateva piese din "ciclul Chiritelor" (Cucoana Chirita in voiaj, Chirita in baloN), Sandu Napoila Ultraretrogradul. I.L Caragiale si-a structurat in mod diferit piesele, in functie de continut, actiune, numarul personajelor, timp si spatiu: O noapte furtunoasa - comedie in doua acte; Conul Leonida fata cu Reactiunea - farsa intr-un act;
O scrisoare pierduta-comedie in patru acte; D ale carnavalului- comedie in trei acte, iar drama Napasta cuprinde numai doua acte*.
