Dupa douazeci de zile. Acelasi interior in palat, ca in actul intai. Pietro e intr-un jilt mare cu spatar de piele. Are pieptul bandajat si se vede ca nu poate misca decat foarte greu bratul drept, slujindu-se numai de stangul. in fata lui, e o masuta pe care e un joc de sah, cu figuri sculptate. Alta, pe un scaun mult mai mic, joaca sah cu eh.
SCENA I - ALTA, PIETRO
PIETRO (foarte palid, foarte obosit, adanc preocupat, incruntat, atent la joC): Sah!
ALTA (la fel de palida, nervoasa, are ceva exasperat in truda ei de a juca. Peste amandoi parca trece un suflu de nebunie concentrata ca intr-un tinut devastaT): Regina! {a mutaT)
PIETRO (mereu atent la joc, raspunde cu alta miscare, fara sa mai vorbeascA).
ALTA (face mari sfortari sa poata juca, dupa un timp raspunde si ea, crispat, nervos, cu alta miscarE).
PIETRO {ridica un cal si ii cauta multa vreme locuL).
ALTA (s-a ridicat si-i potriveste pernele lui, el fiind insa atent numai la joc, pe urma revine la locul ei. IIpriveste lung si-i spune cu un soi de deznadejdE): Pietro, trebuie sa te faci bine Vreau sa ma ucizi cu mana ta
PIETRO (examinand mereu situatiA): De ce?
ALTA: Pentru ca vina mea nu poate fi spalata decat prin sange
PIETRO (atent la joc, mutanD): Nu esti deloc vinovata Nu ai facut decat sa urmezi legea ta de vierme (o avertizeazA) Regina!
ALTA (sfasiata de durerE): Pietro, ingaduie-mi
PIETRO (linistit ca reflexele de lumina prin ceatA): Ti-as fi recunoscator, daca ai evita sa-mi mai pronunti numele (pe urma, incruntat usoR) Parca m-ai plati cu un ban vechi care nu mai are circulatie
ALTA (frangandu-si mainile, innebunita de gandul imposibiluluI): Nu e cu putinta ca tot ceea ce a fost sa nu se fi intamplat totusi? In visul greu in clipa mortii, uneori spaima este atat de mare, ca te trezesti si totul se termina. As vrea in clipele astea o lovitura de sabie si spaima ca o minune, care sa ma scoata dintr-un vis al mortii
PIETRO (cu un suras de dincolo de lumE): La fel m-am gandit si eu dupa cele trei zile de friguri si nestiinta de mine insumi. Caci asa mi-a spus Nicola ca au fost trei zile de nestiinta si calduri Pana noaptea tarziu mi-am repetat innebunit de o nadejde fara sens: "Daca ar fi un vis" (a mutat iaR) Regele!
ALTA (face o sfortare, vrea disperata sa joace, muta un pioN).
PIETRO: E o miscare fara nici un sens (duR) Daca nu poti fi atenta. lasa-ma sa joc singur, ca pana acum
ALTA (nu se mai poate stapani, ingrozitA): Cum poti sa joci de dimineata pana seara sah, singur?
PETRO (cu o concentrata deznadejde, cautand locul unei figurI) Trebuie sa joc sah Imi tine toata fiinta amortitaE ca un hasis. Altfel ar trebui sa gandesc Nu vreau si nu trebuie sa ma gandesc Trebuie sa fiu mort, fara sa fi murit (studiaza jocuL).
ALTA (asteapta, apoi il priveste lung si coplesita de propria ei crima parca acum ar descoperi-O): Ah, in pieptul acesta am infipt un pumnal (cu o innebunita deznadejdE) Nu, nu am fost eu adevarata eu.
PIETRO (cu o nesfarsita obosealA): E singura fapta buna pe care ai facut-o..! Pentru asta iti sunt recunoscator Neputinta trupului si chiar durerea m-au impiedicat sa gandesc (surade stanjeniT) E rusinos, dar oricat ai fi de voinic, febra te inmoaie, te impiedica sa vezi limpede. Ti-e cerul gurii salciu si mintea coclita. Pielea ti-e uscata si inima ti-e uscata si ea Febra asta, datorita pumnalului si stangaciei tale, mi-a salvat mintea. Altfel, daca as fi descoperit dintr-o data toata prabusirea, dezordinea s-ar fi produs, nu in piept, ci in creier. As fi alergat prin piata, as fi ucis pe oricine intalneam in cale, as fi dat foc cetatii (se uita iar la joC) Muta
ALTA (trudindu-se deznadajduita sa poata jucA): Regina!
PIETRO (nervoS): Miscarea e gresita
ALTA (reia exasperatA): Da. (amandoi se concentreaza asupra jocului. Dupa un timp ea ii spune halucinatA): Pietro, trebuie sa ma ucizi. Vreau sa mor de mana ta Vreau sa-ti arat locul unde sa lovesti, asa cum mi l-ai aratat tu mie
PIETRO (atent la joC): Daca e vorba despre femeia care mi-a fost nevasta, pe care am iubit-o, e de prisos Aceea e moarta de mult. E mai moarta decat daca nu s-ar fi nascut vreodata Iar daca este vorba despre d-ta, care esti o ingrijitoare plina de bunavointa, nu vad de ce sa te ucid. In orice caz m-ar plictisi sa te lovesc cu sabia sau cu pumnalul (a mutaT).
ALTA (crancen nefericitA): Pietro
PIETRO (asteapta ca ea sa mutE): Iti repet dorinta mea sa nu-mi mai pronunti numele. Am si alt nume pentru toata lumea. Vrei sa muti?
ALTA (cauta, fara sa izbuteasca, sa se concentrezE): Da (muta gresit si-si da seamA) Pot sa refac miscarea?
PIETRO (iritat, dar masurat in mania luI): Daca nu poti fi atenta la joc esti libera sa pleci. Te rog, lasa-ma singur
ALTA (cu o vointa crancena, isi infige unghiile in carnE): Ba da ba da (urmeaza inca vreo doua mutari si schimburi de figuri, pe care ei le fac foarte atentI): Sah!
PIETRO (examineaza mult situatia si mutA). Da
ALTA (o clipa atentA). Mat
PIETRO (cauta o iesire, apoi se convinge ca a pierduT): Multumesc.
SCENA II - PIETRO, ALTA, NICOLA
NICOLA (intra foarte prins de ceea ce trebuia sa faca, raspunde greu la privirea intrebatoare a lui PietrO): Nu e nici la Trevizo Villa Mariani este inchisa Nu e acolo decat un batran paznic si femeia lui Villa nu e locuita decat vara Cavalerul Marcello Mariani nu a fost in aceasta vila de doi ani
PIETRO: La Brenta? Ei au si acolo un palat de vara
NICOLA: Am fost ieri din nou Am sarit in gradina si m-am ascuns dupa o statuie Un ceas am pandit spre palat Nicio miscare E inchis si acolo.
PIETRO (staruinD): Aici, in Venetia la palatul Mariani; ai mai fost?
NICOLA (cu umeri de urias incapatanaI): Am acolo doi oameni care pandesc cu schimbul Am vorbit si eu ieri cu un servitor, cu care am baut intr-o bodega de pe Mercerie Mi-a spus acelasi lucru ca si ceilalti De trei saptamani n-a mai dat pe acasa Din cele ce mi-au spus toti si dupa socoteala mea, trei zile dupa intamplarea din pavilion a fost tot timpul in casa, apoi a plecat intr-o seara intovarasit de doi barbati Nimeni nu stie unde.
PIETRO (asculta nervos, nemultumit, parca descurajaT): Ai cercetat si palatul marchizei Garatesta? Poate sa-1 fi ascuns ea
NICOLA: Am, si acolo, printre servitori, un om care ma va instiinta Daca vine pe acolo, intr-un sfert de ceas stiu
PIETRO (cu o ardere launtricA): Unde ar putea fi, de nu poti tu, Nicola, care te-ai descurcat prin Constantinopol, sa-i dai de urma?
NICOLA (nemultumit de el insusI): Imi spusese ieri un prieten ca acest cavaler avea un casino al lui propriu, undeva prin gradinile de la Zuecca. Am fost azi si l-am descoperit Nu a mai fost de douazeci de zile nici pe acolo
PIETRO: A trecut carnavalul Nu se mai poarta masti Ar fi acum mai usor de gasit in Venetia
NICOLA: Aseara am luat din nou toate teatrele in cercetare teatrul San Moissi era aproape gol la San Samuelle am stat cam un sfert de ora La Opera buffa la fel Dincolo la Opera, era in foaier o mare banca de faraon pe care o dadea un abate Erau si jucatori mascati si mi s-a parut ca unul dintre ei ar fi cavalerul Marcello Mariani L-am urmarit Pe urma am vazut ca nu este el
PIETRO (a cazut pe ganduri, descurajaI): Bine, Nicola poti sa te duci (Nicola iesE).
ALTA: Pot sa intreb?
PIETRO (intrerupe inclestaT): Nu
ALTA (cu o disperare darzA): Vreau totusi sa stiu L-ai cautat pe acel om si il cauti mereu cu staruinta? Cu ce gand?
PIETRO (tace pe ganduri, nu vrea sa raspundA).
ALTA (asteapta un timp, apoi hotaratA). Sunt singura raspunzatoare de actele mele (cu silA) Acel biet nemernic a fost un bob de nisip, un gunoi intamplator, o gaza otravita care mi-a stricat tot sangele (arata inimA) Raul este aici si aici trebuie sa lovesti in plin
PIETRO (preocupat de altceva, doar ca o paranteza severA): Cat timp vom mai fi impreuna doresc sa nu-mi pui niciodata vreo intrebare care sa depaseasca indatoririle dumitale, de ingrijitoare benevola.
SCENA Ill - ALTA, PIETRO, NICOLA
NICOLA: Doi nobili de la Signorie va roaga sa-i primiti
PIETRO: N-ai spus ca nu primesc pe nimeni?
NICOLA: Le-am spus. Staruie sa fie primiti
PIETRO (cu privirea arsa si darzA): Nu are sa intre nimeni nu primesc pe nimeni, oricine ar putea fi
NICOLA (umbriT). Le voi spune, Signor (iesE).
NICOLA (revine, totusi speriaT): Este Inchizitorul de stat, intovarasit de un medic. A trebuit sa-i las jos in vestibul
ALTA (a devenit mai palida, nu poate respirA).
PIETRO (tulburat si eL): Si ce vrea?
NICOLA (urias, stanjeniT): Consiliul de zece a hotarat sa faca o ancheta asupra imprejurarilor in care s-a intamplat nenorocirea din pavilion Asa mi-au spus.
PIETRO (iritaT): Ce-i asta? (vrea sa se ridice din fotoliu furioS) Ce-i intereseaza pe ei intamplarile din casa mea?
NICOLA (cu privirea intoarsA): Toata cetatea vuieste Cred ca doctorul pe care l-am chemat acum trei saptamani a vorbit in oras
PIETRO (manioS): Nicola, ai sa-mi lamuresti numaidecat purtarea d-tale de cate ori am fost ranit pana azi?
NICOLA (linistiT): De cand suntem impreuna, de cinci ori
PIETRO: Si ce doctor m-a ingrijit?
NICOLA (cu simplitatE): Niciun doctor Eu singur
PIETRO: Atunci de ce ai chemat de data asta doctorul?
NICOLA (pronunta cuvatul "Signora" cu oarecare stanjenirE): Signora Signora, cu care v-am ingrijit in noaptea aceea, a vrut sa cheme doctorul inca de a doua zi Eu m-am impotrivit V-am spalat amandoi rana am pus leacurile pe care le stiam Am vegheat amandoi cu randul Trei nopti si trei zile, Signor, n-ati dormit deloc Dupa trei zile rana parea ca merge mai bine A cincea zi a inceput sa se inraiasca Nu m-am mai putut impotrivi si am chemat un doctor Pe cel mai bun Vad ca a fost priceput Vad ca a vorbit si prea mult. Ce sa le spun domnilor din vestibul?
PIETRO: Ca aici, in camera asta, nu calca nimeni
NICOLA (nelinistit acuM): Signor, este Inchizitorul de stat
PIETRO (ferecat in el insusI): Oricine ar fi
NICOLA (sovaie o clipA): Signor
ALTA (inspaimantatA): Inchizitia de stat poate sa aresteze chiar pe doge Trebuie sa-1 primesti pe Inchizitor
PIETRO: Asculta, Nicola, era o vreme cand ascultai numai de mine
NICOLA (inima de stejaR): Nici azi nu e nimeni, altcineva, intre cer si fiinta mea
PIETRO: Inchizitorul de stat nu va intra aici
NICOLA (cu umerii sus, cu plivirea dreapta, cu vocea moale, stie ce spunE): Nu va intra
PIETRO (o prind pe Nicola in prag, cu o voce mai concesiva, ca sa-l crute macar pe el de o grea incercarE): Nicola, spune-i ca-1 rog sa ma ierte, ca azi nu ma simt bine sa vina alta data
NICOLA (din praG): Da, Signor (Cei doi raman singuri; asteapta incordat.)
NICOLA (se intoarcE): Mi s-a dat acest bilet, Signor.
PIETRO (dur si linistiT): Citeste-1, Nicola.
NICOLA (citestE): "Tinand socoteala de starea sanatatii Excelentei Voastre, renuntam deocamdata la examinarea si interogatoriul propus. In numele legii insa va cerem sa dati o declaratie cu privire la imprejurarile ranirii excelentei voastre".
PIETRO (furioS): In numele legii? Dar ce am eu cu legea lor? Ce amestec are legea lor aici? (cu o inclestare nervoasa, surade nervoS) Foarte bine Nicola, declara pentru mine, ca plin de amaraciune din pricina modului in care cei zece si Venetia s-au purtat cu mine, dezgustat de oameni si de Republica, am incercat sa-mi curm viata (iar se razgandestE) Nu, trebuie sa scapam de ei odata. Da-mi aici, pe aceasta masuta, hartie de scris (Nicola ii da hartie si cerneala, el scrie cu dreapta, incet, cu multa dificultatE) Nicola da Inchizitorului de stat aceasta declaratie (Nicola iesE).
ALTA (abatutA): Vrei sa ma ucizi cu generozitatea ta? (cu ochii in lacrimi, darzA) De ce nu vrei sa ma ucizi cu spada?
PIETRO (incruntaT): Nu.
ALTA: Stii bine totusi ca aceasta tortura e si mai greu de indurat.
PIETRO (usor si rece ca moartea insasi, inscrisa intr-un acT). Nu ma intereseaza in niciun fel ceea ce simti sau nu simti dumneata In orice caz nu e in intentia mea sa-ti sporesc sau sa scad ceea ce d-ta numesti suferinta d-tale
NICOLA (s-a intorS): Inchizitorul cere si o declaratie a Signorei.
PIETRO (mistuit de o ardere, dupa un timp sovaitor, foarte incurcaT): Vrei sa dai o declaratie? ALTA (tace indelung, prada unei framantari chinuitoarE): E nevoie?
PIETRO (cauta si el o solutie, apoi negasinD): E o simpla formalitate.
ALTA (trece la masa mare si scrise, apoi da hartia lui NicolA): Da-le aceasta declaratie (Nicola pleaca spre usa, chiar trece praguL).
PIETRO (il cheama linistit, dar energic inapoI): Nicola! {iar cand acesta s-a intorS) Nicola, da-mi sa citesc declaratia Signorei (o ia si citestE): "Eu, Alta Gralla, sotia contelui Pietro Gralla, am vrut sa-mi ucid in mod las sotul, infigandu-i pumnalul in inima. Cer sa fiu judecata si pedepsita conform prescriptiilor legii" (e tot crispat, cu vocea alba de furiE) Ai sa faci cum iti spun eu (rupe hartia in bucati si-i cere poruncitor si asprU): Scrie o noua declaratie.
ALTA (se duce iar la masa cea mare si scriE).
PIETRO (dicteazA): Eu, Alta Gralla, sotia lui Petro Gralla, ma aflam in seara zilei de (cautA) ALTA (incet, de departe, intr-o soapta inecata in deznadejdE): 17 februarie.
PIETRO (ii trece pe obraz o noua paloare, sovaie o clipa, parca s-ar frange la atingerea acestei date precise a unei intoarceri cruciale, apoi tremuraT): 17 februarie, cu sotul meu in pavilionul din parohia San Pietro di Casteilo. El se intorsese de la Consiliul de zece si era foarte abatut. Coborand sa-mi iau salul uitat in gondola, cand m-am intors l-am gasit pe sotul meu intr-un lac de sange, avand un pumnal infipt in partea dreapta a pieptului.
ALTA (se ridica darz in picioarE): E o minciuna Nu pot afirma si semna o minciuna.
PIETRO (cu un suras parca de dincolo de lumE): Nu poti sa minti? (o priveste arzatoR) Nu ar fi intaia d-tale minciuna
ALTA (cu o sinceritate deznadajduita, ca un tipat intenS). N-am mintit niciodata
PIETRO (o priveste lung, inmarmuriT): Nici atunci cand imi spuneai ca ma iubesti cu amantul ascuns dupa o perdea cu pumnalul ridicat in spatele meu?
ALTA (cu o limpezime hotaratA): Nici atunci (halucinata parcA) Te iubeam atunci (si cu o voce scazuta, sfioasA) Te iubesc si acum
PIETRO (o priveste lung, nedumerii, e in el o ciudata nelinistE): Semneaza aceasta declaratie ALTA: De ce imi ceri sa dau o marturisire mincinoasa?
PIETRO: Vreau sa semnezi aceasta declaratie
ALTA (extrem de hotaratA): Nu pot sa afirm si sa semnez o minciuna.
PIETRO (nelinistit putiN): Starui sa semnezi aceasta declaratie
ALTA (cu o indarjire orgolioasA): N-am nicinu motiv si nu vad ce drept ar avea oricine sa ma faca sa semnez o declaratie mincinoasa. Sunt stapana pe viata mea si daca nu ai nevoie de aceasta viata, nu ma poti impiedeca pe mine sa dispun de ea, cum vreau eu
PIETRO (infrant, dupa o lunga sovairE): Atunci (scazut, intr-o rugaminte albA) te rog sa semnezi aceasta declaratie si daca o faci, iti voi explica pe urma
ALTA (uimita, nu mai stie ce sa creada, duce mana alba la tampla, tulburata adanC): Pietro Pietro (sopteste, cutremuratA) Ma rogi? (constata ca dintr-o alta lume, uimitA) Tu ma mai poti ruga ceva..,. (ii dau lacrimilE) Cat esti de bun ca mai poti spune un cuvant, care sa mi se para ca vine dintr-o alta viata Oh, mai e cu putinta un sunet ca acesta (se frange intr-un suras istoviT) Pietro, poate sa urmeze orice Dupa douazeci de zile numai, dar atat de departe totusi ca mi se pare ca am pierdut si amintirea acelei vremi, imi vine intaia data acest cuvant Ca o pasare, cat o parere, deasupra apelor, dupa vijeliile potopului (repeta pierdutA) "te rog" (constata zdrobitA) Mai este cu putinta deci, sa mai vie ceva de dincolo de moarte
PIETRO (cu vointa, incurcat totusi de echivocul clipeI): Te rog semneaza iti voi explica Te voi lamuri
ALTA (nedumerita o clipa, nestiind ce sa faca, apoi cu o oarecare rigiditate semneaza hartia si i-o da resemnata si indurerata, incruntatA).
PIETRO (a luat declaratia, a verificat-o, i-o da lui NicolA): Da aceasta declaratie Inchizitorului de stat (linistit si rece catre Alta, aratandu-i un jilt mai apropiaT): Te rog acum, stai. Vreau sa lamuresc cat voi putea mai bine de ce te-am rugat sa dai aceasta declaratie si poate ca ai sa ma intelegi
ALTA (acum crispata si ganditoare, nu vrea sa se asezE): E de prisos Acum am inteles De cateva clipe am inteles
PIETRO: Banuiesc ca nu.
ALTA (mangaind indurerata gongul rece ca sa-i simta si mai mult racealA):Nu vrei sa se afle Ai suferi in mandria ta de barbat Nu vrei sa se stie De aceea am semnat Esti prea orgolios si nu vrei sa se descopere ca ai fost inselat, cum spui tu
PIETRO: N-am spus asta N-am fost inselat
ALTA (iar nedumeritA): Dar atunci?
PIETRO: As fi putut spune cel mult ca am fost mintit, dar n-am spus nici asta Am sa-ti explic
ALTA: Nu vrei sa se afle ca ti s-a intamplat si tie ceea ce li s-a intamplat altor barbati, dispretuiti de ceilalti care cred ca lor nu li se poate intampla asta Atat e in joc si nimic altceva decat atat
PIETRO: E poate putin si din asta, dar foarte putin Negresit am fost si eu mintit si cel mintit este totdeauna ridicol Cel caruia i se pune piedica pe la spate si cade provoaca rasul celor de fata Ca si cel caruia i se atarna scrumbii de haina Aici e o parte din suferinta celui incornorat si mintit mereu.
ALTA (vrea sa protestezE): Pietro, ard toata ca intr-o camasa de foc inteleg ce greseala de neiertat am savarsit Am facut o intamplare de balci si zvon, dintr-o taina a noastra, pana la care nu trebuia sa ajunga decat priviri intelegatoare si ganduri gingase. Iubirea noastra pe care tu o vreai, asa cum spuneai mereu, izolata in inaltime, am dat-o prada barfelilor prostesti si grosolane.
PIETRO: Nu, nu e vorba de minciuna si de astfel de ridicol Daca n-as fi fost decat un sot incornorat, ar fi fost usor de tot As fi gasit o asemenea dezlegare, ca acel care a indraznit sa ma minta ar fi inteles ingrozit ca nu e de glumit cu mine Rasul ar fi inghetat pe buze nu numai actorilor presupusei comedii, ci ar fi impietrit si pe fata spectatorilor amatori de ras In privinta asta nicio teama Nu am stofa de barbat mintit, nu numai de nevasta si amant, dar nici macar de gondolierul pe care-l iau de pe chei. Nu ca nu as putea sa fiu mintit o clipa, dar, dupa sfertul de ora de farsa pe socoteala mea, ar veni drama rafuielii care ar restabili lucrurile. Victima este de multe ori ridicola, dar peste acel sfert de ora as aranja eu lucrurile ca sa nu mai fiu victima N-avea nicio grija, nici d-ta, nici amantul d-tale n-ati fi ras multa vreme iar Venetia si mai putin.
ALTA: Rdicol? nu-i adevarat, tu nu poti fi un astfel de barbat.
PIETRO: Am fost cu totul altceva
ALTA (nestiind ce sa gandeascA): Cu totul altceva?
PIETRO (dezarticulaT): Am crezut in tine Nu in vorbele tale, ci in fiinta ta.
ALTA (infioratA): Pietro
PIETRO: Am crezut in tine Nu m-ai inselat, ci m-am inselat si asta rupe totul in mine azi
ALTA: Ce sa inteleg de aici?
PIETRO: Ai fi putut sa-mi placi ca femeie, fara sa am incredere in tine Ai fi putut sa fii nevasta mea, fara sa pun temei pe tine Poti sa mangai cu placere o fiara, fara sa uiti ca este o fiara. Sunt soti care isi doresc sotiile atat de mult, ca fac mari sacrificii materiale si morale pentru ele, fara sa-si faca iluzii asupra lor. Ei stiu ca vor fi mintiti, altii stiu sigur ca sunt mintiti, dar gusta cu deliciu atat cat le poate darui clipa O slabiciune, o infirmitate adesea, ii tine legati de o anumita femeie si ei accepta situatia cu resemnare si luciditate Iau lucrurile ca niste filozofi As da tot aurul meu sa fiu si eu in cazul acestor barbati, pe care acum mai ales ii inteleg prea bine
ALTA: Nu trebuie sa spui tu asta.
PIETRO: Pricepe, daca totul se prabuseste in mine azi, nu e pentru ca am fost mintit sau inselat cum spuneai tu ci fiindca m-am inselat m-am inselat singur, intelegi?
ALTA: De ce iei totul asupra ta?
PIETRO (arzand in toata fiinta lui launtricA): Da, m-am inselat, si astazi ai putea sa-mi arzi pieptul cu un fier inrosit, dar n-ai ajunge pana la veninul acestei nedumeriri Cum a fost cu putinta totul?
ALTA: A fost o otrava care mi-a incalzit sangele, care mi-a aburit gandirea. Omul acela
PIETRO: Nu, inca o data, amantul nu joaca niciun rol in gandurile mele E adevarat ca la inceput am avut si eu banuiala asta, dar numaidecat apoi am vazut limpede Chiar ma gandisem o clipa sa-ti cer ca in declaratia pe care o dai sa nu pomenesti nimic despre un barbat strain in aceasta intamplare
ALTA: Atunci?
PIETRO: Sa nu fie deloc vorba ca m-ai inselat, ca sa zicem astfel Sa reiasa din declaratia data Inchizitorului ca ai vrut sa ma omori numai asa din (cauta si enumera rarit, cu gura coclita de silA) din perversitate din ura din motive de neinteles
ALTA (uimitA): Si?
PIETRO: Si mi-am dat seama ca nici asta nu e cu putinta.
ALTA (pe gandurI): Atunci e intr-adevar altceva? Ce ar putea sa fie?
PIETRO (incearca zguduit ca de o revelatie sa se ridice, cade iar invinS): Tocmai faptul ca am fost nevoit sa recurg la o minciuna, iti da masura infrangerii mele Ca sa va ucid n-ar fi fost nevoie sa recurg la o minciuna Am urat - atata lucru poti sa convii - toata viata, situatiile tulburi si false si iata ca acum accept sa ma acopar cu o minciuna sa ma refugiez intr-o situatie falsa Numai acest fapt singur si ma face sa ma simt umilit de parca s-ar tari lipitori pe mine Sa te rog, sa-ti cer atat de staruitor sa minti, ca sa-mi usurezi situatia, iti arata cat de slab sunt. Cat de ridicol m-am amagit totdeauna ca sunt altfel de om, ca sunt afara din randuri. Nu, acum e limpede, n-am recurs pana acum la minciuna numai fiindca nu fusesem pus la nicio incercare adevarata Acolo unde eram lovit pana acum, nu ma resimteam Eram in stare sa raspund limpede si inzecit. Vanatorul de cristal de pe piscurile Alpilor se catara fara frica pe cele mai ametitoare stanci Pare ca dispretuieste moartea Este insa numai sigur de piciorul lui. Cand il apuca furtuna pe lacul Lemanului, el care nu stie sa inoate, cuprins de spaima, isi pierde toata barbatia si devine las Dimpotriva pe marea cea mai infuriata eu ma simt linistit si sigur de mine Privesc totul in fata A trebuit sa viu aici, intre oameni ca sa-mi cunosc marginirea si sa ma recunosc atat de slab ca sa recurg la mijloacele dezgustatoare ale lasitatii lata ce ai facut din mine Da, te-am rugat sa dai acea declaratie neadevarata, si inca nu indraznesc sa arat de ce te-am rugat sa depui o marturie mincinoasa pentru mine
ALTA: Dar daca nu este in joc cinstea ta de sot daca nu acesta este motivul acestei arderi din tine, ce poate sa fie altceva?
PIETRO: Sa-ti mai spun? Cum ne-am putea intelege? Si nu stiu ce as mai putea dori de la tine (sovaiE) Totusi ti-am cerut complicitatea in schimbul lamuririi si, oricat de greu imi e acum, trebuie sa-mi tin cuvantul (cauta catva timP). Ar fi totusi o posibilitate care ar inlesni orice explicatie si ar usura discutia intre noi Daca ai putea sa legi din nou un fir, unul singur dintre nenumaratele fire care ne legau inainte.
ALTA: As fi nesfarsit de fericita sa pot gasi o raza de lumina care sa ma duca prin intuneric spre tine (cade in genunchI) Pietro, daca este cu putinta sa indrept o parte cat de mica din raul pe care l-am facut, te implor, arata-mi ce trebuie sa fac
PIETRO (sovaie multa vreme, o priveste atent si in sfarsit ii raspunde cu vocea moalE): Spune-mi de ce, de ce anume ai facut asta? De ce, avand de ales, mi-ai preferat pe acel tanar?
ALTA (care astepta incordata intrebarea lui, se frangE): Pietro, ma sfasie toate parerile de rau, dar daca incerc sa lamuresc ceva, imi dau seama ca acum sunt prea inclestata ca sa pot vedea in mine, ca sa am curajul de a judeca. Nu e cu putinta. Sunt prea arsa de friguri ca sa pot gandi mai adanc.
PIETRO (tot cu vocea moalE): Ai avut desigur motive puternice ca sa faci asta Oricare ar fi ele, arata-le lamurit Nu ma cruta Numai daca mi-ai da un raspuns aici, mintea mea chinuita ar gasi o poteca spre un luminis de liniste.
ALTA (cauta mulT): Nu stiu Nu pot sa vad acum nimic limpede in mine Nu pot sa-mi adun gandurile, nu pot gasi cuvintele. Vederea acelui om, din nou, pe neasteptate, a fost pentru inima mea ca arsura unui fulger.
PIETRO (care asteapta infriguraT): Alta, cauta cauta mult, oricat de greu ar fi raspunsul.
ALTA (cu dezolare, inganduratA): Nu stiu, nu pot sa vad nimic. Ar trebui sa se intample ceva neasteptat poate ca sa ma pot limpezi.
PIETRO: Raspunsul acesta al tau imi intareste motivul deznadejdii mele si imi sporeste tristetea (rupe un fir din franjurile perneI) Daca ar fi fost in tine ceva, putin de tot, din femeia inchipuita de mine din femeia care am crezut ca esti ai sti (sec si asprU) Nici in drojdia amaraciunii mele nu te mai gasesc (constata abatuT) Nu poti sa-mi ajuti in niciun fel.
ALTA: Si totusi nu as vrea sa traiesc decat ca sa te ajut, daca mai e cu putinta in vreun mod oarecare. Pentru asta nici macar nu-ti cer sa nu ma mai dispretuiesti.
PIETRO (revenind, rasucit in el insusI): Cauta in tine si vezi de ce mi-ai preferat pe acel barbat? Imi este cu adevarat superior?
ALTA: Nu l-am preferat Acolo unde esti tu in inima mea, nu e preferinta.
PIETRO (cu o amara ironiE): Bine, atunci sa coboram mai jos de acest loc, unde nu e preferinta. In panica asta in care m-a aruncat fapta ta, nu mai stiu nici macar unde sa caut motivul raului, ce rotita in fiinta mea s-a rupt de multa vreme fara sa banuiesc Nu ne cunoastem niciodata indestul Traim alaturi de noi insine cu fiinta noastra urata, parandu-ne firesc sa fie asa, cum ni se pare firesc sa ne intovaraseasca propria noastra umbra.
ALTA: Nu inteleg ce vrei sa spui Esti cel mai puternic suflet pe care l-am intalnit si e in tine o perfectiune care ma umileste si admiratia mea pentru acest suflet e ceea ce ma taraste dupa tine
PIETRO: Nu la suflet ma gandeam sa coboram mai jos Mai sunt si lipsurile trupului si ele sunt cele mai grele, caci ele ne fac viata cu neputinta alaturi de cei pe care ii iubim. Sufletul tot nu poate face nimic impotriva unui miros neplacut al pielii, de pilda Poti sa calculezi cu dibacie distanta pana la Sirius, dar in acelasi timp sa fii nesuferit din pricina ca nadusesti
ALTA: Pietro, ce vrei sa spui?
PIETRO (o priveste puternic in ochI): Te rog, spune-mi, e in mine ceva respingator, de care eu nu-mi mai pot da seama? Am fost nesimtitor, ani de zile, si tu m-ai indurat cu o suferinta dospita?
ALTA (uimitA): Cum te poti gandi la asta?
PIETRO: Fapta ta m-a aruncat in vartejul tuturor indoielilor. Te rog inca o data, spune-mi
ALTA (mereu uimitA): Cum sa raspund la asemenea intrebare?
PIETRO (stanjenit, dibuinD): Stiu ca asemenea lucruri nu se spun niciodata (deznadajduiT) Niciodata. Ele merg langa tine ca o umbra invizibila pana la mormant, dandu-ne asa ca o aura neagra de uraciune si ridicol, tocmai prin nestiinta noastra Intelegi acum ce ajutor mi-ai da deschizandu-mi ochii.
ALTA (fara sovairE): Iti repet ca o asemenea intrebare e fara sens.
PIETRO (indarjit si stanjenit in acelasi timP): Si eu iti repet ca stiu cat de greu se marturisesc asemenea lucruri Sau le spun rareori parintii si eu am fost singur Nimeni nu spune cuiva, puternic, si cam prea sever, cum se pare ca sunt eu, ca are o respiratie incarcata Daca as fi fost slab, asemenea lucruri mi s-ar fi spus, cine stie, in batjocura Spada mea a fost poate aici dusmanul meu, daca m-a impiedicat sa aflu adevarul
ALTA (sigura de ceea ce spunE): Nu era aici niciun adevar de aflat O femeie - ca si un barbat de altfel - observa asemenea lipsuri inainte de a se decide sa-si lege viata de un barbat Eu, mai ales, nu as fi suportat langa mine, o zi macar, un astfel de logodnic, cu atat mai putin un sot.
PIETRO (senin si amar in acelasi timP): Mi-e teama ca tocmai admiratia pe care pretinzi ca o ai pentru ceea ce numesti tu sufletul meu, sa nu te fi facut prea indulgenta si primitoare la inceput , asa incat ceea ce ai primit intai ingaduitoare sa nu-ti fi devenit cu timpul de neindurat.
ALTA (tresarE): Nu
PIETRO (intr-un haos al deznadejdii si al orgoliului, o implorA): Atat cat cred ca ar mai putea sa dainue in mine din ceea ce ai fost, Alta, te rog sa mai crezi si tu in cel care am fost, Pietro Gralla Anume sa crezi ca, desi pustiit in fiinta mea, mai sunt inca atat de puternic, ca sa pot primi in fata drept, ca totdeauna, un raspuns oricare ar fi el, numai sa fie cel adevarat si ca merit un raspuns adevarat
ALTA: Pietro, mi-a placut intotdeauna apropierea ta si daca te-ai departa ti-as simti lipsa.
PIETRO (ramane mult pe ganduri, cauta chinuiT): Asculta, e intre noi o diferenta de varsta de 15 ani(surade stanjeniT) Ma gasesti un barbat batran? Sunt un om sfarsit pentru dragoste?
ALTA (isi apropie fata de fata luI): Esti un soare la ceasul cel mai inalt al zilei.
PIETRO (surade recE): Te rog nu aduce in aceasta convorbire un termen care ar putea arunca o urma de banuiala asupra sinceritatii tale Gandeste-te adanc si raspunde cu masura
ALTA {cu privirea dreaptA): Acesta e raspunsul meu gandit Nu mai sunt eu atat de tanara ca sa fiu nevasta ta.
PIETRO (a ramas pe ganduri, apoi cauta mereu torturaI): Nu as vrea sa trec drept un fanfaron. Poate ca am inselat asteptarile tale Nu stiu aici nimic nu mai poate fi exprimat. Dar eu vreau sa stiu totul (hotarat si grav in intoarcerea frazeI): Spune-mi, sunt mai putin barbat decat acel tanar? (surade stanjeniT). Ar putea sa fie aici o cauza grava de neintelegere.
ALTA (cu ochii limpezI): Ai putea sa fii sotul unei fecioare de 17 ani.
PIETRO (banuitoR): Vrei sa spui ca pentru o alta femeie as fi un sot multumitor, dar nu pentru tine anume? Vezi, sunt fel de fel de preferinte intime in fata carora trebuie sa ne inchinam Ar fi o explicatie si mi-ar inlesni mie sa-mi regasesc si sa adun tot restul imprastiat in mine fara noima
ALTA (dintr-un prea plin sufletesC): Am vrut sa-ti spun adineaori ca meriti sa fii sotul unei fecioare de 17 ani As vrea sa stii ca regret ca, la 17 ani, eu nu am avut norocul sa intalnesc un barbat ca tine Alta ar fi fost viata mea
PIETRO (staruinD): Crezi ca n-am fost ridicol batjocorindu-1 pe acel tanar, ca n-am fost un fanfaron inconstient? Ca n-am fost si eu, cum sa zic? un caraghios ca atatia barbati (sovaie, surade scazuT), incornorat?
ALTA: Cum poti sa intrebi asta?
PIETRO: Ar avea multa foarte multa importanta, caci daca ar fi asa, atunci inseamna ca ar mai putea fi si alte imprejurari in care sa ma comport ridicol si natang (se intuneca si se strange in el insusI). Aici e parghia mortii.
ALTA (il priveste cinstiT). Pietro, nu trebuie sa te mai framanti atat nu au niciun sens indoielile tale M-ai intrebat si ti-am raspuns cu toata fiinta mea In aceasta imprejurare n-a fost vorba de nicio preferinta Iti repet esti barbatul pe care si-1 poate dori orice femeie Ce vrei sa fie superior, cum zici, la acel om? Privirea ta agera, mersul puternic, bratul tau voinic facut sa pedepseasca, dar si sa franga un trup de femeie, nu le poate avea acel nevolnic (il priveste lung, asteapta un raspuns care intarziE).
PIETRO (simte adanca ei sinceritate, sta mult in cumpana, si pe urma vrea parca sa se ridice, simte din nou muscatura ranei, nu mai gaseste nimic, dar refuza sa accepte, caci indoiala a biruit in eL): Ramane totusi posibilitatea ca tu insati, chiar sincera fiind, sa nu-ti dai seama limpede de aceste lucruri Sa le vrei numai sa fie asa, cum le arati acum (se frange deznadajduiT) E de prisos Nimic, nimic, nu-mi poate ajuta ceea ce a destramat din greseala o femeie, nu mai poate reface tot ea (cu capul intors priveste intr-alta parte, arde mereu mocniT).
ALTA: Nu te pricep deloc Parca esti nemultumit ca ti-am respins indoielile tale neintemeiate.
PIETRO: Tocmai asta ma nimiceste Daca as fi fost numai un om nechemat pentru iubire, ar fi o descoperire care mi-ar innegri inima. As renunta fireste la dragoste pentru totdeauna, dar restul fiintei mele ar ramane in picioare as fi, in ceea ce sunt, mantuit.
SCENA IV - PIETRO, ALTA, NICOLA
NICOLA (intra cu o colivie, fireste diferita de cele de pana acum, dar cu acelasi porumbeL): Signor, am gasit din nou aceasta in gradina.
PIETRO (in prima clipa furioS): Iar a inceput aceasta femeie. ..? Spuneai ca atat timp cat am fost (isi musca buzA) ca, in sfarsit, de vreo trei saptamani nu s-a mai primit nicio scrisoare
NICOLA: Signor, intr-adevar cat timp ati fost in stare mai grava nu s-a adus in palat nicio astfel de colivie
PIETRO (inganduraT): Nicola, nu ati putut descoperi in ce chip ajung aceste colivii in gradina? V-am spus sa paziti cu toata grija
NICOLA: A fost peste tot inchis Porticul a fost supravegheat Nimeni nu poate pricepe in ce chip ajunge o asemenea colivie aici Totusi, Signor, eu am o banuiala
PIETRO (mereu manioS): Da ?
NICOLA: Cred ca vreunul dintre oamenii nostri e platit ca sa strecoare aceasta colivie in gradina si chiar in palat.
PIETRO (izbucneste indarjiT): Acestia sunt oamenii in care avem incredere, Nicola? Trebuie sa descoperi numaidecat cine e acel ticalos (dar deodata se frange ingandurat, ca si cand un gand nou i-a interceptat furia. Se vede acum ca este ispitii sa vada despre ce este vorba. I se nazareste ca in starea in care se afla, i-ar fi o mare usurare sa cunoasca si alta femeie decat sotia lui Are un suras ca o concluzie amarA): Nicola, da-mi scrisoarea. (Nicola desface biletul de la piciorul porumbelului si i-1 da. Pietro il citeste ingandurat, apoi izbucnestE) Nicola, aceasta femeie stie tot ce se intampla in casa noastra.
NICOLA: Signor, voi face cercetari
PIETRO: Da-mi sa scriu (Nicola ii da sa scrie, pe masuta pe care a jucat saH) De ce nu deschizi ferestrele, Nicola, de ce nu deschizi usa de la loggia? (iar ramane pe ganduri. Citeste din nou biletul, surade cu oarecare simpatie, dar cand sa inceapa, mana i se inmoaie si din nou crispaT). Nimic nimic nu-mi poate ajuta. Nu este nevoie de raspuns (renuntA) Nicola, ea care stie toate dupa cum vezi, va afla si asa ca am plecat. Pana atunci, pastreaza porumbelul (Nicola iesE).
SCENA v - PIETRO, ALTA
ALTA (parca jupuita de vie, cu ochii aprinsI): Pietro, chinul acesta al tau ma innebuneste Spune-mi ceva lamureste-ma. Un gand limpede spus ar fi in mine acum ca un strop de apa, cazut pe o piatra arsa. Nu e nimic pe lumea asta ce ti-ar putea reda linistea? Trebuie sa te privesc la nesfarsit asa mistuit de veninul gandurilor ?
PIETRO (ca de la capatul unui lung druM): S-a iscat in mine un gol pe care nimic nu-1 mai poate umple. Ar trebui sa ma pot reda pe mine mie insumi, dar nu ma mai pot regasi. Ar trebui sa ma adun poate din sfaramaturi.
ALTA (cu fervoarE): Nu s-a putut intampla nimic ireparabil
PIETRO (cu furie si dezgusT): Am intrat prosteste intr-un joc neghiob, murdar si grosolan masluit Asta e. Acum desfac totul, ma trudesc cu intreaga masinarie, sa vad care sunt rotitele rupte Sa vad cum a fost cu putinta o asemenea intamplare de necrezut.
ALTA (gandind cu amaraciune la propriul ei destiN). La ce-ti folosesc aceste intrebari fara nicio noima ? (cu o nesfarsita silA) Asa e dragostea Un joc, un joc stupid, murdar si masluit.
PIETRO (surade, de pe poteci inaltE): Vrei sa spui ca asta numiti voi dragoste? Foarte bine daca asta e dragostea, pot sa spun ca nu ma intereseaza ca nu ma voi intoarce niciodata in acest joc masluit dar am tot dreptul sa ma judec pe mine insumi si sa ma intreb cum de m-am prins in aceasta incalcitura de rotite, cum am putut sa fiu, fara sa bag de seama, tarat atat de mult la vale (o priveste cu un suras asprU) Ceea ce este grav este nu numai ca mi-ai placut - si asta este usor de explicat - nu numai ca ti-am gasit farmec femeiesc, caci e de netagaduit ca esti plina de farmec dar am crezut pe deasupra, asa fara niciun rost, ca esti si o fiinta intreaga, o monada, cum imi placea sa spun ca un nerod capabila de discernamant, curajoasa, responsabila in cel mai inalt grad, loiala fata de ea insasi si fata de tot ce exista pe lume intelegi? Vedeam in tine, in mod uimitor, esenta femeii insasi (ars de amintirE) Te alesesem, uimit de darurile fapturii tale fara seaman, arbitrul valorilor din viata mea (un gest moale cu manA) Acum trebuie sa trag toate consecintele acestei greseli sa ma supun la toate verificarile necesare. Nu intri fara sa dai socoteala intr-un asemenea joc.
ALTA (ametita de matraguna amintiriI): Pietro, eu insami, daca stau inaintea ta ca o zdreanta, daca astept resemnata hotararea legii este fiindca am fost la fel victima acestui joc murdar si masluit.
PIETRO (rece si neinduplecaT): Josnica ta intamplare imi arata inca si mai mult pe ce drum gresit m-am dus prosteste Gandul ca as putea merge pe aceeasi carare alaturi de tine, imi sporeste dezgustul de mine si ma sileste sa ma judec si mai aspru Nedrept lucru ar fi sa seaman intr-adevar cu tine si totusi in clipa asta nu vad cum ne deosebim.
ALTA: Cum sa indraznesc sa ma cred asemeni cu tine ? Sentinta faptei mele e de mult primita Nu pot sa uit nicio clipa ca eu sunt o ucigasa care-si asteapta pedeapsa
PIETRO (o priveste lung, banuitoR): Ce vrei de la mine acum ? Ce mai pot face eu pentru tine de aici inainte ?
ALTA: Nu despre mine este vorba aici Pentru mine nu-ti cer nimic. Voi incerca sa ma impac cu soarta mea Dar pentru tine Nu vreau sa te mai chinui atat (cu ochii uscati de durerE) Eu am gresit si nu vreau decat sa platesc, dar vreau ca tu sa nu mai suferi atat Nu traiesc decat fiindca am banuiala ca ti-as mai putea fi de vreun folos oarecare. Fara gandul acesta m-as fi aruncat in mare ori m-as fi strapuns cu pumnalul din cea dintai clipa Am si incercat Am stiut ca va trebui sa mor si eu, chiar din clipa in care am ridicat pumnalul sa te lovesc Nici nu puteam gandi alt sfarsit si hotararea mea era luata atunci cand erai cu fata in jos; dar ai intors capul.
PIETRO (cu un soi de furie deznadajduitA): Spune tot ce vrei dar vorbesti de prisos Altadata orice cuvant al tau deschidea lacate si lega toata viata de cate un sens al lui. Acum vorbele tale sunt fara utilitate, ca niste chei gasite (cu un soi de furie deznadajduitA) Cum am putut sa te vad altfel decat esti ?
ALTA: Trebuie sa platesc M-am simtit prea bine astfel idealizata Jocul acesta cu otrava lui imi devenise de nelipsit Am facut o crima ca te-am lasat sa ma inalti atat de sus pe un tron nemeritat Poti sa ma azvarli in tarana din nou, dar nu te mai chinui atat.
PIETRO: Ce mai poti tu sa faci acum ? Nici macar nu te gasesc vinovata. Daca vrei, nu sunt nici eu vinovat, cum nu e vinovat soarecele ca nu e leu.
ALTA (indureratA): Pietro
PIETRO: Ce vrei sa faca un biet soarece care s-a crezut leu tot timpul, cand descopera ca n-are nici coama, nici piept puternic si mai e si mic pe deasupra?
ALTA (cu inima caldA): Pietro, tu esti acelasi barbat neasemanat pe care l-am cunoscut acum trei ani.
PIETRO (cu o privire haina, taioasA): Cum iti ingadui sa spui asta ? Cum indraznesti sa mai ai pareri ? Nu-i o nebunie sa-ti inchipui ca mai pot lua in serios ceea ce spui tu? Ce te pricepi tu la barbati ? Tu l-ai socotit de buna seama si mai "neasemanat" pe acel Cellino?
ALTA (se frange indureratA): Pietro
PIETRO (surade dezgustaT): Nu poate sa fie numai o pofta care nu se mai termina. Tu trebuie sa-l crezi desigur, dupa atatia ani, un ce de neinlocuit Orice altceva ti s-ar oferi, ti se pare lipsit de pret pentru tine (asprU). Nu ma intereseaza ce gandesti tu Parerea ta ti-ai exprimat-o atunci, cand intr-o clipa de hotarare, cu pumnalul in mana, ai ales.
ALTA (rasucita pe roata imposibiluluI): Pietro, cum sa te fac sa simti tu insuti care e adevarul ?
PIETRO (o pliveste scurt, apriG): Dar il simt L-am descoperit si continui sa-1 descopar in fiece clipa acest adevar Il simt ca pe o camasa otravita lipita de tot corpul meu (zambeste amar, impinge cu un gest nervos gonguL). Cand eram mic, m-am dus sa vad la teatrul San Moese o feerie pentru copii. Erau pe scena fel de fel de personaje increzute si grotesti, ca si numele lor, caci aveau nume rasunatoare si pompoase. Nu erau stanjeniti de nimic, fiindca in tara aceea de legenda nu erau oglinzi ca sa se vada fiecare. Catre sfarsitul piesei, un vraci aducea in dar imparatului o oglinda mare, de se vedea omul intreg. Rautacios, imparatul a poruncit tuturor colaboratorilor lui sa se priveasca in oglinda in fata curtii intregi. Si astfel fiecare se vedea cu adevarat intaia data Nu stiu care era trucul teatrului, dar era foarte vesel. Cand s-a uitat cel dintai, generalul Leone cel falnic, a aparut in fata lui, in loc de leu, o javra de caine naparlit. Omul s-a luat cu mainile de par si a fugit in hohotele de ras ale tuturor. Amiralul "Vulturul de mare" a vazut in fata o cioara zburlita. "Frumoasa florilor" se uita prostita la o ceapa degerata si toti radeau. Toti, bietii oameni (apasA) simteau, intelegi, simteau intaia data adevarul si priveau nauciti.
ALTA (coplesitA): Pietro, ce vrei sa spui cu asta ?
PIETRO: Ei bine, contempla-ma ca pe un tap desfigurat, caci si mie mi-a pus dragostea oglinda ei in fata si iata acum vad intaia data, simt, ceea ce sunt cu adevarat.
ALTA: Nu, nu-i adevarat. Ei bine, esti acelasi barbat maret
PIETRO (zambeste amaR): Iubirea ta, in felul in care o presupuneam, a sporit prea mult increderea pe care o aveam in mine insumi, dar si asa, dinainte de a te cunoaste, aveam o prea buna parere despre mine. Ma socoteam din cale afara de inteligent, cu o judecata sigura, bun cunoscator al oamenilor. Eram grozav de fudul ca sunt un bun conducator Stiam in cine sa ma incred si de cine sa ma feresc. Eram convins ca nu confund nasturele de sticla cu diamantul. Mi se parea ca si altii imi recunosc aceste insusiri (intarataT) oh, eram nespus de mandru.
ALTA (cu un strigat frenetiC): Acesta esti asa esti, Pietro. Inteligenta ta
PIETRO (amaR): Inteligenta mea ? Vai de ea daca a putut sa vada in tine o femeie inteligenta
ALTA (surade cu bunatatE): De ce amesteci inteligenta in jocul acesta amagitor al dragostei ? Dragostea este vraja si betie, iar inteligenta omului, ca si judecata, nu au ce cauta in dragoste
PIETRO: E dupa cum vede fiecare. Eu socot ca nu iubim numai cu inima sau numai cu alte organe. Iubim cu totalitatea fiintei noastre. Vorbeai ca dragostea este betie, ei bine, omul inteligent nu se imbata (se uita la ea lung si radE). Ma credeam bun cunoscator de oameni si iata am descoperit floarea omeniei intr-o asasina.
ALTA (ingrozitA): Taci Taci
PIETRO (indarjiT): Credeam ca sunt in stare sa judec, ca am ochiul sigur si pot alege raul de bine, ca pot discerne unde e meritul, ca pot recunoaste ceea ce e frumos si loial cu adevarat deosebindu-se de prefacatorie si minciuna (in clipa aceasta candelabrul cel mare, florentin, se desprinde din tavan si se prabuseste cu zgomot la picioarele Altei, care n-a clintit, desi putea fi ucisa, de altfel nici unul, nici altul, adanc preocupati de cele ce-si spun, n-au dat atentie acestui fapT) Azi, cand as mai vorbi de judecata mea si de ochiul meu sigur, ar hohoti toata Venetia.
ALTA: Pietro, in numele prea Sfintei, nu vorbi de Venetia
PIETRO: Dupa cum vezi au fost in joc toate functiile fiintei mele ganditoare necesare si in alte imprejurari ale Vietii, adica tot ceea ce facea privirea mea puternica, pasul meu sigur, miezul insusi al personalitatii mele Falimentul iubirii, daca iubire a fost, este si falimentul mintii
ALTA (isi musca buzele indureratA): Dar, Pietro, asemenea insusiri nu joaca niciun rol atunci cand iubim atunci cand un barbat iubeste
PIETRO: Nu pot accepta acest mod josnic de a considera iubirea Eu am iubit altfel. Mintea trebuie sa ne dicteze ceea ce e de iubit. Bucuriile adevarate ale dragostei sunt bucurii ale mintii.
ALTA: Iubirea e oarba nu judeca, nu cantareste cu mintea.
PIETRO: Dimpotriva, judeca si cantareste cu mintea, numai ca atunci cand judeca si cantareste prost nu se observa ca si-a jucat prost rolul. Asta-i totul. Abia atunci este nevoie de explicatia orbirii. Tu-1 iubeai pe acel berbec impodobit fiindca il admirai Pentru ce il admirai, te priveste, dar il admirai Simpla pofta nu explica iubirea, ci justifica doar dorinta. Fara complicitatea mintii nu exista iubire. Desigur, e posibil sa dispretuim ceea ce iubim, dar acest dispret e numai umbra care da valoare luminii. E un dispret partial. Fondul adanc ramane admiratia. Esti vinovata ca ai admirat un astfel de om si eu nu pot fi iertat ca am pretuit o femeie ca tine. Cat n-as da sa va vad o clipa alaturi, bineinteles dupa ce voi spune si eu ceea ce am de spus.
ALTA: Esti prea aspru, Pietro Bietii oameni iubesc asa cum pot.
PIETRO: E posibil ca ceilalti barbati sa iubeasca asa cum spui tu, dar eu nu vreau sa seman cu ceilalti barbati.
ALTA: Stii bine, totusi, ca iubirea este o vraja
PIETRO: Nu credeam ca este nevoie sa fiu vrajit ca sa iubesc
ALTA: Si zeii au iubit asa, cu patima, fara judecata.
PIETRO: Daca si zeii au iubit asa, atunci nu vreau sa iubesc la fel cu zeii. Cred insa mai curand ca asa isi inchipuie oamenii ca iubesc zeii E mai comod In orice caz, mi se pare ca daca au iubit fara lumina mintii, asa cum pretind unii oameni ca iubesc ei, atunci, in clipele acelea cel putin, zeii nu mai erau zei, asa cum matematicianul Newton nu mai era matematicianul Newton in clipele cand facea ceea ce face toata lumea.
ALTA: Nu ai libertatea sa alegi in dragoste
PIETRO (cu orgoliul intorS): Nu e adevarat Eu am ales. Adu-ti aminte ca eu nu ti-am spus ca te iubesc decat dupa un an de prietenie Cu cat ma simteam mai atras catre tine, cu atat simteam mai mult raspunderea pasului pe care il fac. La inceput am cercetat, am sovait Eram tot atat de banuitor, ca un negustor care vrea sa-si depuie toata averea lui la o banca. Dupa ce am chibzuit mult, dupa ce am vazut risipite toate nedumeririle, dupa ce banuitor te-am privit, luni si luni, mi-ai aparut ca frumusetea insasi, toata, si numai atunci te-am rugat sa fii sotia mea. Acum vad ingrozit ca am chibzuit prost, ca am sovait zadarnic, ca am fost un natang fara pereche Si vrei sa fiu mandru de puterea de patrundere a mintii mele ? Ah, intelepciunea popoarelor stie ce face cand rade de incornorati. Toti ne meritam soarta.
ALTA: Pietro, suntem oameni si asta e soarta noastra omeneasca, sa gresim.
PIETRO (intarataT): Eu nu inteleg limpede ce urmaresti tu Vrei sa sustii ca am fost un ins nauc, ametit, in stare sa se amageasca intr-a¬tat, incat sa vada intr-o femeie de rand o faptura unica prin stralucirea si frumusetea mintii ei? Ei bine, din punctul tau de vedere, pot accepta si asta Dar cu cat esti mai castigata? Ce as putea urmari si ce trebuie sa fac acum cand m-ai trezit din amageala? Spune Unde vrei sa ajungi? Am crezut ca sunt altfel decat ceilalti Tii sa ma readuci in randuri Iata-ma readus in randuri. As fi vrut sa ma izolez cu femeia iubita, in inaltime. Actul tau imi demonstreaza ca nu a fost aci decat vanitate prosteasca si inchipuire copilareasca. Hai, inapoi in randuri ca intr-un mormant.
SCENA VI - Aceiasi, NICOLA
NICOLA (deschide violent usa, intra uluit, de parca ar fi vazut o aratare, inchide cu graba trantit, si abia vorbeste de emotiE): Signor, este aici este jos in vestibul
PIETRO (surprins, nedumeriT): Nicola, ce vrei sa spui? Cine a venit ?
NICOLA (pripit, balbit aproape, abia se stapanestE): Acel cavaler este jos in vestibul(ca sa se stie ca acum nu-i mai scapA). Am inchis usile jos si am urcat pe scara din gradina.
PIETRO: Este singur?
NICOLA (ridica din umeri, ca sa arate ca e uimit si eL): Singur.
ALTA (priveste de asemeni nedumerita, nelinistitA).
PIETRO: Ce ti-a spus ?
NICOLA (ridica din umerI): Doreste sa-1 primiti
PIETRO (ramane un timp pe ganduri, intreband iasmele din eL): Cheama-1 aici, Nicola (acesta iesE).
ALTA (infriguratA): Ma vei lasa pe mine sa-i vorbesc intai Sunt fapte care trebuie lamurite acum Vei fi martor si poate ca vei intelege Poate fi aici lumina si inima mea avea nevoie de lumina pentru ca eu insami sa vad in mine pana in adanc Vreau sa-i vorbesc eu.
NICOLA (s-a intors mereu tulburaT): Acel cavaler doreste sa va vorbeasca numai d-voastra. Spune ca nu mai vrea sa o intalneasca niciodata pe Signora.
PIETRO (se uita lung la eA): Nicola, adu-1 pe acel cavaler aici (catre AltA) Te rog sa ne lasi singuri.
ALTA (cu o vointa crancena, ca jupuita de vie, totusi dreaptA): Nu. Voi ramane, orice s-ar intampla
SCENA VII - ACEIASI, NICOLA urmat de CELLINO
CELLINO (intra si, dupa ce se inclina in fata lui Pietro, descopera pe Alta, tresare si ramane cu privirea asupra ei. Este imbracat sobru cu o mantie neagra pe el; nu mai poarta peruca, fata ii e palida, privirea infriguratA): Am venit sa dau socoteala pentru ceea ce socotiti ca este de dat socoteala
PIETRO (recE): Ce socoteala doriti sa dati?
CELLINO (care priveste mereu stanjenit spre AltA): S-ar putea sa ganditi ca sunt vinovat de cele intamplate si in cazul acesta repet ca sunt la dispozitia d-voastra (apoi stanjeniT) As fi dorit totusi ca sa nu mai intalnesc pe aceasta doamna si mai ales as fi dorit sa vorbim fara ea
PIETRO (barbateste, linistiT): Esti atat de buna sa ne lasi singuri
ALTA (nu asculta, nu vorbeste, ramane nemiscatA): ??
PIETRO (stapanindu-si iritarea, se scuza catre CellinO): Sunt foarte nemultumit de aceasta intamplare Consider-o totusi absenta. Nu e decat un cadavru Ai vorbit adineaori de o presupusa vina a d-tale Nicio clipa nu m-am gandit sa te invinuiesc pe d-ta de ceva in toata intamplarea asta neplacuta
CELLINO: Poate ca totusi aveti vreo indoiala asupra rolului pe care l-am jucat in aceasta imprejurare? Ati avut, cand am fost aici, cuvinte pline de dispret si ironie pentru ceea ce pe drept cuvant ati numit lasitatea mea
PIETRO: N-am niciun motiv sa neg cele ce ti-am spus atunci. Iti repet si azi ca lipsa dumitale de curaj in acea zi a fost dezgustatoare, iar pentru felul dumitale de a-ti trai viata am si azi cel mai adanc dispret Dar cu atat mai mult nu te pot socoti vinovat de cele intamplate in seara aceea. In genere, nu vad cum ar fi amantii preferati, vinovati, fata de barbatii respectivi, bineinteles cata vreme nu au intrebuintat mijloace nepermise In ceea ce ma priveste, niciodata nu am considerat-o pe acea femeie un soi de infirma care poate fi pacalita, o biata neputincioasa de care poate abuza cel dintai tanar lipsit de scrupule.., O femeie superioara poate sa seduca ea pe cei din jurul ei, dar nu sa fie sedusa ca o pasare cu pene Toata mandria mea era ca femeia, pe care o doream si o pretuiam, sa fie dorita si pretuita de toata lumea Nu m-ar fi multumit sa stiu ca nu ma paraseste numai fiindca nu are prilejul, ci tocmai fiindca, oferindu-i-se tot, nimic nu o mai poate ispiti in afara de mine
CELLINO (a ramas in goL): Marturisesc in clipa asta ca
PIETRO: Nu numai ca dorintele din jurul ei nu ma puteau supara, dar o clipa daca as fi banuit ca nu e virtual in afara de orice sovaire, as fi cautat eu sa o supun la grele incercari Toata dragostea e un act de preferinta, credeam eu restul nici nu merita o privire macar. Te-a preferat pe d-ta, d-ta ai acceptat nu vad care ti-e vina aici. Nu, pentru altceva am trimis sa te caute
CELLINO (uimit, rasturnat in presupunerile lui, gata sa se prabuseasca, se da un pas inapoI): Ati trimis sa ma caute pe mine? (nu-si poate revenI).
PIETRO: De trei saptamani, Nicola te cauta pretutindeni A fost si la Padua si pe Brenta, la Trevizo, apoi la
CELLINO (uimit mereU): La inceput, timp de trei zile am venit in fiecare zi in jurul palatului Excelentei Voastre Cand am inteles cum ati reactionat, am plecat din Venetia, coplesit cu totul Ca si cand as fi auzit glasuri nemaiauzite de mine si de nimeni pana atunci. Am fost langa Chioggia, la o vie pe care o am acolo mostenita de la mama mea, aveti sa vedeti de ce (acum insa revine, mereu surprins si iritaT). Dar mai intai as vrea sa stiu de ce m-ati cautat atat de staruitor?
PIETRO ( nedumerit de toT): Iarta-ma, dar n-ai stiut ca te-am cautat?
CELLINO: Nu, nicio clipa. E o descoperire neasteptata pe care o fac (nervoS) si care contrazice totul in mine.
PIETRO (stupefiaT): Atunci, venirea d-tale aici?
CELLINO (cu un soi de impacare barbateascA): Credeam ca intelegeti
PIETRO (foarte nedumeriT): Da in sfarsit Marturisesc totusi ca nu pricep, dar poate ca azi nici nu mai vad limpede
CELLINO (hotarat, cu privirea arzatoarE): Ati convenit ca am fost batjocorit aici, asa cum putini oameni de varsta si de rangul meu, cred ca au fost batjocoriti vreodata Cu cat m-am gandit mai mult la felul in care v-ati purtat cu mine, cu atat mai adanc a venit rascolirea si cu atat mai mult am inteles ca trebuie sa cer satisfactie pentru injuria pe care am suferit-o si pe care nu mai pricep cum am indurat-o. Daca vreti sa stiti pentru ce nu am fost gasit nicaieri va pot spune. M-am dus impreuna cu un maestru de arme la acea vie a mea de langa Chioggia si am reluat invatatura de unde o lasasem in anii adolescentei Conte, credeti ca am dreptul sa obtin satisfactie?
PIETRO (nu poate raspunde imediat, e prea surprins, i se pare, o clipa, de necrezut, apoi il priveste lung, drept in fatA): Suntem alcatuiti din propriile noastre fapte, cate sunt si cum sunt. Dumneata esti fapta dumitale de azi si ai deci dreptul sa obtii de la mine satisfactie. Vreau sa ti-o dau intreaga si oricand vrei Pot lupta foarte bine si cu mana stanga, asa incat acest lucru se poate intampla numaidecat (vrea sa se scoale, cu oarecare greutatE),
CELLINO: Nu am niciun drept la o astfel de satisfactie. Un barbat ca d-voastra nu poate fi obligat sa dea personal satisfactie unui nevolnic ca mine De altfel, poate ca si asa, daca ati lupta numai cu mana stanga, nu cred ca as avea vreo sansa in aceasta incercare Nu am indraznit nicio clipa sa ma gandesc ca veti incrucisa spada cu mine Dar sunt gata sa lupt cu orice adversar hotarat de d-voastra Dupa cate stiu, servitorul d-voastra Nicola este un bun mester al spadei Voi considera o mare cinste, daca veti consimti sa-i cereti sa lupte cu mine si daca el va primi aceasta lupta Daca voi izbuti sa ies cu cinste din aceasta incercare, voi lupta mai departe pe rand cu alti adversari hotarati de d-voastra, conte, pana voi implini sase intalniri cu spada. Atunci voi socoti umilinta mea spalata si, de veti binevoi, voi incrucisa spada cu d-voastra
PIETRO (cu o adanca seriozitate, cu ceva solemn in vorbirE): Nicola este intr-adevar un mare mester al spadei, mai bun decat oricare altul care ar putea fi intalnit in Venetia, si deci nu vad de ce ar fi fi nevoie sa lupti dupa aceea cu alti adversari. Nu ar fi insa drept sa lupti acum cu Nicola Acest servitor si frate al meu mi se pare ca te uraste nespus de mult. Crede~ma, o asemenea incercare nu e la locul ei gandesc ca mai tarziu
CELLINO (cu fata dreapta, hotarat ca izvoarele noi ale vietiI). Cu orice pret, acum, inainte de orice.
PIETRO: Intr-o lupta - care poate sa fie lupta pe viata si pe moarte, dar trebuie sa fie o lupta cinstita - se cuvine sa aiba deopotriva sorti de izbanda amandoi luptatorii.
CELLINO: Nu aveti nicio teama pentru viata mea De trei saptamani de cand v-am intalnit, am invatat lucrul cel mai de seama pe care-1 poate invata un om intreg Ca aceasta viata nu merita sa fie traita cu orice pret
PIETRO (l-a privit mult timp, foarte miscat, apoi a batut gongul, vine NicolA): Nicola, cavalerul Marcello Mariani vrea sa obtie satisfactie cu spada Eu, desi onorat de aceasta cerere, nu pot acum sa i-o dau Cavalerul primeste insa ca sa-i dai d-ta satisfactie in locul meu (il priveste mai intai lunG). Primesti sa lupti pentru mine?
NICOLA (cu modestie sobrA): Da
PIETRO: Atunci veti lupta chiar aici, sub supravegherea mea (dupa ce masoara cu privirea interioruL). Nicola, da la o parte aceste scaune si ia spada mea
NICOLA: Da (incepe sa dea scaunele la o parte si daca e nevoie chiar jiltul lui Pietro, apoi ia spadA).
PIETRO: Deoarece ingustimea terenului agraveaza conditiile luptei, veti primi sa conduc aceasta lupta in mod echitabil (face semn si cei doi incruciseaza spadele. Cellino ataca la inceput. Dupa cateva angajamente in care a fost mereu in atac, Cellino cedeaza teren - in clipa in care el e aproape de perete, Pietro opreste luptA) Opriti (ei revin in mijlocul salii si lupta din nou ca mai sus. Mai tarziu, cand faza se repeta, Pietro intervine iaR) Opriti (dupa catva timp cand Cellino. care atacase mereu, este usor raniT) Opriti. Lupta s-a sfarsit Multumesc Nicola Acum, te rog, ingrijeste de rana cavalerului (Nicola leaga la brat pe CellinO)
ALTA (a asistat la lupta incremenita cu o privire absenta. Nimic nu se poate descifra pe fata ei neomenesc impietrita, decat durerea de a ii straina, tinuta departE)
CELLINO: Nu pot sa nu-mi dau seama cat de mult m-ati crutat dupa cum nu am putut sa nu-mi dau seama cat de puternic mester este acest credincios al d-voastra, Nicola As fi totusi multumit, mult mai mult decat multumit, fericit, conte, daca aceasta incercare mi-ar da acum dreptul sa va spun ceea ce niciodata nu mi-ar fi fost ingaduit altfel. Sa va spun cat de zguduit am fost dupa intamplarea din acea seara, cand v-am lasat cu un pumnal infipt in inima O poarta de moarte si blestem s-a deschis, dincolo de care am trecut, gol, ca la o judecata nepamanteasca. Nu stiam ce sa fac si cand am vazut, stand la panda trei zile, pandind necontenit, sfarsit ca un bolnav de lingoare, ca nu sunteti la fel cu oamenii pe care i-am cunoscut pana acum, am simtit ca un duh, prezent si nevazut decat in gand, m-a facut sa ma nasc din nou. Dar acum cand suntem fata-n fata trebuie sa va vorbesc omeneste, si nu pot sa va spun nimic decat sa va arat, cu vorbe uscate, cat de nemarginita este admiratia ce va port.
PIETRO (uimit, obosit, indepartaT): Dumneata ma admiri pe mine? Dumneata? De ce?
CELLENO: O singura spaima am avut ca nu sunteti cel ce cred ca sunteti, cand am aflat ca m-ati cautat in toate partile Nu pot intelege de ce
PIETRO (inganduraT): Dumneata ma admiri pe mine? De ce?
CELLINO: Pentru ca in apropierea voastra viata cuiva capata toate sensurile ei. E ca o descoperire a unei realitati nebanuite Tot asa uneori privelistea cea mai frumoasa este acoperita de o ceata cenusie Cand se ridica aceasta ceata vezi ceea ce n-ai fi banuit ca este Vreau sa fiu langa dumneata pentru ca langa dumneata viata e frumoasa si demna de trait. Numai langa un asemenea om viata merita sa fie traita.
ALTA (nemiscata, plangE).
PIETRO: N-au trecut decat douazeci de zile Ceea ce mi se parea poate cuvenit atunci, acum, cand ma simt ca un vas gol, mi se pare o scrisoare gresit adresata. Ce sens are sa-mi spui acestea, astazi, cand eu nu mai sunt decat umbra unui om pe care-1 credeam ca exista?
CELLINO: Dorinta mea cea mai indrazneata este sa ma primiti ca pe un tanar si ascultator invatacel Nu voi fi tot atat de puternic ca Nicola, dar nadajduiesc sa fiu tot atat de credincios ca el. Dispuneti de viata mea, cu o porunca.
PIETRO (cu o sfortare s-a ridicat din jilt, se plimba agitat prin incapere, pe urma se opreste chiar in fata lui CellinO): Ce vrei sa spui? Cu cine crezi ca mai vorbesti? Ce ai d-ta sa mai inveti de la un om ca mine ?
CELLINO: Sa privesc spre cer sa fiu loial si brav Sa nu ma inclestez bicisnic de viata Nu e nevoie decat sa ma lasi in apropierea d-tale, caci apropierea d-tale transforma oamenii singura. Invata-ma, te rog, mestesugul de a fi puternic ca d-ta.
PIETRO (fierbanD): Puternic ca mine (se frange deznadajduiT) Ah, prea tarziu, prea tarziu (cade in jilT) prea tarziu
CELLINO (cu o inima de brad care descopera inaltimilE): Sunteti omul pe care nu numai ai lui si prietenii, ci un popor intreg ar trebui sa fie fericit ca-1 are Conte, nu v-am spus totul S-au mai intamplat si alte fapte care va lumineaza ca pe un munte. N-am stat la acea vie decat doua saptamani Vinerea trecuta am plecat cu flota, dupa ce am cerut inapoi comanda fregatei "Vellocitta" Luni, flota venetiana a intalnit flota pirata in dreptul insulei Corfu. Mi-a fost rusine de ce am vazut Navele noastre se incurcau unele pe altele, atacau pe rand si gresit O lasitate care m-a abatut Se tragea de forma de la distante atat de mari, incat ghiulelele cadeau in apa Norocul nostru a fost ca nici dusmanul nu era mai priceput, nici mai indraznet Lupta, ca sa zicem ca a fost lupta, asa cum pretinde comandantul, s-a terminat nedecisa Luni seara, pe cand navigam inapoi, trist, in spre Venetia, am inteles ce nesocotita a fost Republica si ce au pierdut toti cati nu te-au inteles.
PIETRO: Astazi nu mai cred ca eu as fi izbutit mai mult decat Elmo Starotti
CELLINO (cu un zambet de nemarginita admiratiE): Numai faptul ca ati fost nemultumit de armatura vaselor si arata ca nu ati fi mers pe acelasi drum cu Starotti. Dar chiar daca ati fi pornit cu aceeasi flota si aceiasi oameni altul ar fi fost rezultatul pentru ca n-ar mai fi fost chiar aceiasi oameni ar fi fost si ei schimbati ca mine
PIETRO (intarziat in indoiala si pustiiI): Cat ma indoiesc
CELLINO: N-ar mai fi fost lasi Ar fi inteles si ei ceea ce am inteles cu. Ar fi inteles ce pret are propria ta viata anume cand te poti dezlipi de ea Cand esti gata oricand sa renunti le ea Atunci abia poti infaptui lucruri fara seaman si tocmai prin aceste infaptuiri viata isi capata pretul. Gandul bicisnic de a o pastra neaparat, fereala continua te face sa faci greseli peste greseli si te paralizeaza cand esti atacat.
PIETRO (clatinandu-se in cuget ca un om care a avut teasta despicatA): Cavalere, crezi oare cu adevarat ca eu pot schimba oamenii?
CELLINO: Da Numai simplul fapt ca se poate descoperi ca exista oameni ca d-ta pe lume si sporeste puterile, limpezeste gandurile Am vazut odata la o lectie la Padua niste pilitura de fier asemenea cu cenusa, risipita pe o foaie de hartie Profesorul a apropiat dedesubt un magnet si atunci aceasta pilitura a capatat pe hartie o forma de crin cu doua capete Fiecare fir de praf de fier alerga singur pe hartie ca sa-si gaseasca locul in aceasta floare neagra Sunteti ca acel metal neasemanat. Conte prezenta voastra are darul sa aleaga conte.
PIETRO (dupa ce a zambit amar ramane pe gandurI): S-ar putea sa fie o urma de adevar, insa d-ta nu ai spus totul Amestecat cu praful de fier era si niste rumegus de lemn. Pe cand floarea de fier s-a ales, rumegusul a ramas amorf alaturi de hartie Daca d-ta ai fost schimbat de magnetul care socotesti ca sunt eu, e mai ales fiindca in d-.ta era un metal bun, care venea din stramosii d-tale, poate din acel Gregorio Mareiani de la Lepante (cu o strambatura de dezgusT) Dar rumegusul a ramas in nimicnicia lui
ALTA (care si-a simtit cu fiece vorba a lor o noua lovitura de bici peste obraji, dar a rezistat, darza in durerea ei, isi musca buzele ca sa nu plangA)
CELLINO: Spuneti un cuvant si vor veni in jurul vostru nenumarati barbati venetieni, ridicati din praf de apropierea voastra.
PIETRO: Prietene, da-mi voie sa spun acum asa e cu putinta ca uneori in viata sa fi izbutit ispravi mai deosebite Dar astazi stiu bine ca nu sunt omul pe care-l crezi Te amagesti singur. A fost o intamplare in viata mea care avea menirea sa decida intre cel mai marc bine si cel mai mare rau Si a decis cel mai mare rau.
CELLINO (cu o smucitura a sufletului care nu vrea sa acceptE): Cand va cunoaste cineva cat de putin de aproape, intelege ca toate biruintele stralucite pe care le-ati realizat au avut un temei adanc
PIETRO: Simple intamplari In miezul adanc al vietii mele am dovedit ca nu sunt Omul potrivit Am dovedit ca nu pot cunoaste oamenii, ca imi pun nadejdea tocmai in cine nu trebuie Ce sa cred eu de un general care nu stie sa-si plaseze increderea, inainte de lupta? Caci inainte de lupta trebuie sa ghicesti meritul, nu dupa ce lupta insasi a facut alegerea si cei gresit alesi au naruit totul. Am dovedit ca pot sa iau fantasme ale mintii mele drept realitate si asta e prost e foarte prost
CELLINO: De multe ori poti sa fii un bun meserias, fara sa cunosti oamenii, dar nici de asta nu poate fi vorba aici
PIETRO: Depinde de meserie Dar poti fi educator, poti fi conducator daca esti un prost cunoscator de oameni? As fi in stare sa comit numai nedreptati si sa ajung la catastrofe. CELLINO: Eu nu inteleg motivul amaraciunii d-voastra. Merita o femeie sa ocupe atata loc in inima d-voastra?
PIETRO: Tocmai, nu merita In orice caz, femeia pe care eu ca bun cunoscator am ales-o, nu merita Nu d-ta ai de invatat de la mine, ci eu de la d-ta Aici, ai avut o vedere clara, o mai justa intelegere a realului, ai cunoscut mai bine meandrele caracterului femeiesc In acea imprejurare ai fost nesfarsit mai inteligent decat mine Asta nu m-a impiedicat sa ma port ca un natarau ridicol care tinea cu orice pret sa-ti dea lectii despre femei si despre iubire cand ar fi fost nesfarsit mai cuminte din partea mea sa te rog eu sa-mi dai dumneata mie lectii despre femei si despre iubire Cred ca daca as mai putea rade azi, ar trebui sa ma stramb de ras, contempland un asemenea caraghios si ceea ce e si mai penibil, am abuzat de gradul meu de comandant ca sa te jignesc in mod grosolan Ai vrut sa stii de ce am trimis sa te caute in toate partile Ei bine, a fost numai ca sa stii cat am salvat din atata balaceala de prostie si ridicol din ziua cand ti-am dat lectii despre dragoste si despre femei. Te-am cautat ca sa stii ca n-as fi mers orb, in mormant, cu asemenea podoabe ale prostiei, ca am avut totusi cateva clipe de luciditate. Tineam neaparat sa stii ca din mlastina neghiobiei mele a mai ramas macar o mana afara, in stare sa faca un semn. Era o mica revansa pe care mi-o datorai, aceea sa binevoiesti sa ma asculti (strepeziT). Inca o data iti cer iertare, si de cate ori imi voi aminti de acea intamplare nefericita, de acea "lectie" ridicola care-mi stramba gura de cocleala, am sa-ti cer iertare. Pentru asta te-am cautat.
CELLINO (uluiT): Pentru asta m-ati cautat?
PIETRO: Abia acum inteleg subtilitatea d-tale Sunt un marinar prost si nespus de increzut, o bruta Inca o data, iarta-ma (se incrunta, priveste spre Alta, priveste apoi in alta partE) Pe acea femeie, d-ta ai cunoscut-o nesfarsit mai bine ca mine si ai pretuit-o cum merita Naiv si ingamfat, credeam ca numai eu am norocul (surade amarE) gratiilor ei Dar d-ta stiai ca zambetul ei este zambetul unei profesioniste a zambetului pe cand eu gaseam in el delicii, cuvenite mie, pentru meritele mele unice (se stramba de dezgusT). Vrei sa devii invatacelul meu? Foarte bine, daca socoti ca aceasta este cu putinta (razand greU) Dar mai intai te rog eu sa fii maestrul meu si sa-mi dezvalui cum se cunosc femeile
CELLINO (obosit ca si cand ar li stat cu cugetul intins ca un brat, coboara intr-un plan mai joS): In orice caz nu sunt atat de complicate cum le vedeti, conte.
PIETRO (strambandu-se sarcastiC): Dezgustator lucru sunt femeile, prietene.
CELLINO (cu modestie altfeL): Totul este sa nu le dai prea multa importanta si mai ales sa nu iei in serios smiorcaielile lor Am parasit totdeauna femeile privind rece si hotarat, fara sa tiu seama de comedia pe care o joaca ascultand linistit si amuzat plansetele lor Femeile nu iubesc ele sufera, numai fiindca sunt parasite Sau, mai bine, femeile nu iubesc si nu sunt frumoase decat daca sunt parasite Atunci recurg la nemaipomenite nascociri ca sa-si capete reparatia pe care o doresc: lacrimi, amenintari, joc disperat pe funie, umilinte si rugaminti deznadajduite si devin astfel frumoase Au si bucurii luminoase uneori, atunci cand sunt pe cale sa obtina ceea ce vor cu ambitie copilareasca, si asemenea bucurii pot zapaci un barbat, care si le atribuie farmecului lui, ceea ce este de asemeni si periculos, fiindca atunci el crede ca i se cuvin.
PIETRO (cu fruntea coboratA): Eu am fost un asemenea amarnic nerod.
CELLINO (cu o simpla voie buna care infige cutite in inima AlteI); In asemenea imprejurari barbatii nu-si dau seama ca rolul lor este indiferent, cata vreme nu parasesc o femeie O femeie cu care ramai mai mult decat trebuie, te dispretuieste, cautand neaparat pe un altul capabil s-o paraseasca Uneori cred ca nici nu-i place sa te simta superior ei O doare superioritatea si nici nu vrea sa fie protejata
ALTA (plange deznadajduitA)
CELONO (fara urma de rautate, cu o minte firesc obiectivA): Aceasta voluptate pe care o gusta barbatii din sentimentul superioritatii lor, le tulbura fericirea si nu vor decat s-o guste si ele, cautand jos de tot ca sa nimereasca pe cineva, neaparat inferior lor, pentru ca sa-i poarte grija si sa se sacrifice Un profesor spunea ca vacile isi ling viteii nu din dragoste, ci fiindca le face lor bine la limba Femeile nu iubesc, ci vor sa fie materne cu orice pret. Trebuie sa joci comedia acestei inferioritati si pe urma sa le parasesti fara mila Daca vrei mai ales sa gusti linistit frumusetea femeii e neaparat nevoie s-o faci sa sufere Numai suferinta o infrumuseteaza asa cum numai cand simt umbra mortii canta sublim lebedele. Altfel, femeia e minunata pentru petreceri usoare, impreuna cu vinul si cantecul
PETRO (surazand unui paradis pierduT): Ah, de ce nu te-am intalnit mai de multde cata suferinta si ridicol as fi fost crutat desi eram atat de ingamfat, incat poate ca chiar daca te-as fi intalnit, nici nu as fi stat de vorba cu d-ta.,. Acum inteleg la ce neghiobie te sfatuiam atunci cand te certam ca schimbi mereu femeile,
CELLINO (cu o nesfarsita simpatie, cu o intelegere plina de admiratie pentru o lipsa inerenta unui geniu, cum il socoate el pe Pietro GraiiA): Ati trait prea mult pe mare si nu ati avut de unde cunoaste femeile, asta e tot Cea dintai femeie mai iscusita pe care ati intalnit-o, vi s-a parut ca e si femeia cu care ati plecat in gand de acasa cand erati copil Femeia ideala Eu stiu ca femeia ideala exista totusi pe lume si de aceea o caut Dar mai stiu ca nu e intr-o singura fiinta, ci e risipita in toate femeile Trebuie s-o aduni, luand de la fiecare cate ceva, de la sute si din sute de femei. Nu e una macar, oricat de urata, care sa nu aduca mica ei contributie la femeia pe care o caut Greutatea cea mare este sa ramai lucid si sa nu iei astfel de la o femeie mai mult decat ceea ce are cu adevarat frumos. Sa te feresti de amageala. Daca-ti place numai glezna unei femei, sa nu te consideri obligat sa-i adori si vocea, si inteligenta
PIETRO (fierband de parere de rau, fara nicio privire pentru Alta, care a stat si sta rastignita, primind fiece gand al lor ca arsura unei palme, ca un lat de sabie peste obraji, nemiscata si plina de lacrimI): Ah, daca te-as fi cunoscut mai de mult daca as fi fost mai inteligent ca sa-1 inteleg din timp pe acel Casanova.
CELLINO: Conte, femeile nu trebuie sa ocupe decat un loc fara insemnatate in viata d-voastra Mintea si bratul d-voastra trebuie sa va ramaie libere pentru alte posibilitati (se sileste sa spuna ceva, e foarte stanjeniT). As dori sa va transmit o veste, dar nu in prezenta Signorei.
PIETRO: Ti-am spus sa o socotesti ca si mine moarta. Nu e decat un cadavru.
CELLINO (staruinD): Nu pot vorbi atata vreme cat e de fata
ALTA (a mers pana la capatul deznadejdii si e acum ca o statuie a durerii care a izbutit sa articuleze ganduri dar acestea nu mai vin din jocul mintii, ci din lumina de dincolo de lucruri a unei inimi mereu sfasiatE): Va voi lasa singuri Voi, doi Unul care a fost calaul vietii mele, altul care are drept de viata si de moarte asupra mea Dar as vrea sa stiti si sa intelegeti un singur lucru: abia privindu-va impreuna am gasit talcul soartei si al umilintelor mele, am inteles ca n-a fost in mine decat iubire Iubire intoarsa poate si ratacita, dar necontenit iubire N-am vrut decat sa daruiesc N-am vrut decat sa aduc bucurii Asta a fost viata mea de cand m-am daruit intaia oara, ca fata nestiutoare de rautatea omeneasca, si iubire a fost viata mea zi de zi Am gresit si recunosc toata grozavia nebuniei mele Nu vreau decat sa ispasesc N-am nevoie de judecata voastra, pentru ca m-am judecat si m-am osandit singura. Daca ati fi loiali, nu m-ati tortura lungind orele, otravindu-mi clipele una dupa alta Dar nu sunteti Asculta, Pietro, daca nu m-am ucis inca este pentru ca inca mai simt ca iti pot fi de ajutor. Daca starui atata este ca nu vreau sa te mai vad suferind din pricina mea Iar moartea mea din vointa proprie nu te-ar ajuta Nu pot indura sa sufere nimeni din pricina mea
PIETRO (amaR): Nici atunci cand infigeai un pumnal?
ALTA (o durere inclestatA): Pietro, esti singurul om din lume care ar putea pricepe de ce am facut asta si daca tu nu pricepi asta, atunci nu mai e nimeni pe lume de la care sa gasesc intelegere. Nu as fi putut sa-ti spun asta, pentru ca stiu ca e greu de inteles, si n-am avut curajul sa cred ca as putea fi inteleasa; dar acum nu mai e in mine decat limpezime. Iata acest om a crezut atunci ca l-am atras intr-o cursa Aveam o raspundere I-aruncasem si pumnalul in apa Imi ardea mintea in clipele acelea, caci nimic nu ma innebunea mai mult decat banuiala unui asemenea sentiment josnic de prefacatorie si minciuna.
PIETRO: Fata de el?
ALTA: Fata de oricine pe lume. Regret fara margini ca in clipele acelea nu am stiut sa aleg Dar tu trebuie sa recunosti ca am lovit cu un pumnal Un fapt de curaj Voi sunteti lasi ati putea sa ma ucideti dintr-o lovitura si nu aveti curajul Ma ucideti fibra cu fibra E de preferat calaul care reteaza dintr-o data capul, celui care, de mila, taie un ceas gatul condamnatului (iese dreapta, indurerata, ca si cand si-ar purta inima in manA).
CELLINO (dupa ce a plecat AltA): Conte Pietro Grafia, iata ce doream sa spun Poporul e profund nemultumit de infrangerea flotei noastre langa Corfu Cu toate ca Signoria a vrut sa provoace confuzie, vestea a venit limpede si strabate toate straturile Republicii O parte dintre ofiterii de marina, cu care am vorbit indelung, iti cer sa te pui in fruntea poporului si sa rastorni aceasta aristocratie putreda, fiindca altfel vom cadea cu totii in sclavia vreunui stat vecin Da o proclamatie, chemand tot poporul la lupta si flota va fi cea dintai care va veni alaturi
PIETRO (ganditor, dar indiferenT): In Venetia o miscare a poporului este foarte greu de realizat Si, de altfel, nu mai simt intelegere pentru astfel de fapte.
CELLINO: O miscare a poporului nu e greu de realizat daca e de la inceput sustinuta de flota, iar hotararea flotei este luata Vorbesc de cei buni, de cei care au sangerat vazand rusinea de la Corfu Am tinut pana acum trei consfatuiri in taina intalniri secrete. Vom bombarda Venetia ei n-au cum sa se opuna.
PIETRO (desprins de tot ceea ce altadata il iluminA): Cavalere, totul este prea tarziu E in mine ceva zdrobit sunt ca un animal cu sira spinarii sfaramata si nu am decat o singura dorinta Sa mi se piarda urma sa nu mai imi stie nimeni, de nume Hotararea mea e luata mai de mult si totul e pregatit Voi pleca Voi pleca acuma chiar, fiindca nu asteptam decat aceasta explicatie cu d-ta ca sa pot pleca Nici in mormant n-as fi fost fara tresariri, daca nu as fi izbutit sa te regasesc si sa-ti cer iertare, pentru cat am putut fi de ridicol, tocmai cand te cunosteam gresit In sfarsit, chiar nu erai cel de azi Altceva nu ma poate interesa Poate ca intr-o zi cine stie (bate gongul, intra NicolA). Nicola, este totul gata de plecare?
NICOLA: Am chemat gondolele si am trimis, pe acea corabie, tot ceea ce mi-ti poruncit sa oranduiesc din vreme Va este pregatita cabina de langa aceea a capitanului Putem pleca oricand doriti
PIETRO (linistit, indepartaT): Bine, pofteste pe Signora aici (Nicola iesE) Trebuia sa plec inca demult Venetia nu-mi prieste rana se inchide mai greu ca de obicei Vreau aerul tare al marii Vreau arsura soarelui de la Malta.
ALTA (intra si ramane intr-o asteptare dreaptA)
CELLINO (dupa o lunga sovairE): Cer prea mult daca va cer sa ma luati si pe mine E in mine o sete de a sluji care, cu cat a fost mai tarzie, cu atat e mai arzatoare Vreau sa va fiu tovaras in luptele viitoare si vreau sa traiesc toata viata pe care ati trait-o.
PIETRO (mereu desprins de tot ceea ce fusese viata luI): Nu stiu ce voi face si doresc sa raman catava vreme singur Nu-ti pot spune nici unde ma voi duce. Daca ma voi restabili insa, si mai ales daca voi izbuti sa ma regasesc iti fagaduiesc ca vei primi semn de la mine la d-ta acasa poate prin Nicola care te va aduce la mine Si atunci vom hotari in spre ce parte a pamantului necalcata inca de nimeni vom merge (se intoarce catre Alta, pe care o priveste indelunga vremE) Signora, voi pleca Pentru ca in fata lui Dumnezeu casatoria noastra nu se poate desface, vei ramane sotia mea Vei locui cat timp vei dori in acest palat si vei putea lua din el tot ceea ce vei vrea sa iei, in ziua cand vei pleca.
ALTA (cutremuratA): Pietro, pleci intr-adevar ?
PIETRO: Da (da mana lui CellinO) Cu bine, cavalere, cu nadejdea ca vestile mele te vor ajunge.
CELLINO (ii strange mana, coplesiT): Le voi astepta necontenit (se inclina si iese fara sa salute pe AltA).
ALTA (cu ochii mistuitI): Si eu ce voi deveni?
PIETRO (indepartaI): Nu stiu ce vor deveni toate femeile pe care nu le-am intalnit niciodata in viata mea, din toate tarile pamantului (zambestE). Inainte de a te cunoaste eu, se spunea ca esti o mare artista Poate ca vei mai putea fi pentru ei ceea ce ai fost Pana unde voi merge eu nu va veni nicio stire despre faima d-tale, iar pentru mine vei fi asa cum ti-am spus de mult inmormantata
ALTA (a inteles ca totul e pierdut Cum se pare ca unii oameni in clipa mortii au viziunea intregii lor vieti, ea imbratiseaza cu o privire ruinele calcinate ale trecutului, iar dupa un timp, franta de durerE): Lasa-ma sa te intreb un lucru Vorbesti despre mine numai ca despre o moarta Dar spune-mi nu sunt nici macar o moarta pe care o regreti? Nu e in tine nicio parere de rau ca femeia care, pana in seara aceea, a fost aievea pe care ai iubit-o e totusi moarta? Nu-ti pare rau ca nu va mai fi niciodata, in niciun mod, ceea ce a fost candva atat de mult? Nu regreti macar ce ar fi putut sa fie?
PIETRO (linistiT): Nici aceasta intrebare nu are niciun sens pentru mine Ceea ce este esenta firii mele este tocmai de a nu visa treaz, de a nu ma amagi cu naluci de a nu-mi pierde controlul vederii Daca ar fi vorba sa ma hranesc cu ceea ce nu e as fi tot atat de ridicol ca acel cardinal batran care se gateste ca o femeie si se crede irezistibil E sigur ca el se amageste pe el insusi si se crede iubit E o lasitate in aceasta nevoie de autoamagire si inca mai am puterea sa n-o accept, dar accept orice imi va oferi viata: incercari grele, uratenie, moartea insasi, dar nu amagirea. Dimpotriva, sunt bucuros ca acest vis prost s-a sfarsit si sunt recunoscator - nu stiu cui - ca totusi a dat un sfarsit intamplarii. Ah, daca si la sfarsit spada ar veni dreapta in pieptul meu, in lupta limpede
ALTA: Acum cand ne departam ca doua suflete care se despart, pornind fiecare pe o mare deosebita, esti sigur totusi ca, dincolo de ce s-a intamplat, nu sunt eu totusi femeia pe care trebuie s-o iubesti? Ca nu suntem, asa ca in cer, si aici pe pamant, oriunde am fi, intr-adevar uniti pentru totdeauna? Poate ca nu a fost, oricum, decat o clipa de slabiciune. Am fost prinsa incet mereu mai mult decat as fi vrut m-am prabusit apoi dintr-o data.
PIETRO (se gandeste mult, linistiT): Nu, femeia aceea era gandita fara slabiciuni Cel putin aceea pe care am iubit-o eu, era fara slabiciuni Era si singura care ma interesa si
ALTA: Si ?
PIETRO: Si daca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat inseamna ca m-am inselat, ca un trecator care ia pe altul drept o cunostinta mai veche, a sa Iar cand vede ca s-a inselat nu mai e nimic, in mod simplu, din ce i se nazarise.
N1COLA (a intrat si asteaptA)
PIETRO: Esti gata, Nicola?
NICOLA: Da (ii pune o pelerina pe umerI).
PIETRO (se indreapta spre usa fara sa spuna o vorba, cu pas sigur, inceT).
ALTA (il priveste plecand si cand el a trecut pragul se prabuseste moale pe podeaua de marmurA).
● ANEXA - CITATE
Din Jocul ielelor :
Gelu Ruscanu : "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama."
Penciulescu, secretar de redactie la ziarul socialist Dreptatea sociala: "Cine a vazut ielele devine neom, ce vrei ? . Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteana si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar, si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele . pedepsesc . Nu le place sa fie vazute goale de muritori. A mai fost odata un grec, unul Platon, care pretindea ca a vazut ideile pure, si de la grecul acesta au venit toate nenorocirile din lume. A fost si un frantuz, Robespierre." (JOCUL IELELOR - Actul II, tabloul VIII, scena II)
Din Versuri:
. eu,
Eu am vazut idei -
Intaia oara, brusc, fara sa stiu.
De dincolo de lucruri am vazut
Ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri,
Zigzagul de argint al fulgerului viu.
Si de atunci,
Nelinistit de departarea suava si adanca -
Ca un bolnav cu ochii tintuiti de luna
Pe care norul o ascunde inca,
Fara dureri si fara bucurie,
Eu caut in natura pretutindeni
Ideile .
.................
Eu sunt dintre acei
Cu ochii halucinati si mistuiti launtric,
Cu sufletul marit,
Caci am vazut Idei.
Din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi :
Stefan Gheorghidiu:
"Cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt".
"Singura existenta reala e aceea a constiintei. Restul e bestialitate."
