Acelasi tablou ca in actul intai, cu deosebire ca e vara si arborii incarcati cu fructe, unele coapte, altele parguite, altele verzi. S-aud pasarile cantand.
Scena I
DOAMNA MARIA, IRINA, REVECA, ILEANA, BALASA, HERA, OLEANA, OANA, TUGULEA, MOGHILA, DOCHIA.
DOAMNA MARIA: O, fetele mele iubite, mai lasati lucrul De-o luna Stefan nu da semn de viata Ce-a putut sa i se intample? Dar ce n-a putut? Bolnav Abia se scula din pat, si porni cu iarna-n cap Doamne!
IRINA: Frumoasa mea doamna
DOAMNA MARIA: Pana acum o luna primeam vesti peste vesti Bine sanatos zdravan aseaza tara Intocmeste Pocutia va sosi biruitor ca totdeauna Imi crestea inima Si de (innumara pe deste) da de treizeci de zile, nimic
IRINA: Frumoasa mea doamna
DOAMNA MARIA: S-a dus frumusetea. Uita-te la parul meu. S-a latit suvita alba cu doua deste de cand nici o veste Auziti cum canta de te slavesc Sunt aceleasi Cantati, pasari ale cerului, nepasatoare la durerile noastre. A cazut omatul, a suflat vantul de primavara, au incoltit mugurii, a dat frunza, au spuzit florile, a legat iarasi rodul Si toate numai pentru voi. Partea noastra? Rabdari si lacrimi. De ce omul n-a fi putand a fire ca stejarul? Iarna sa-l scuture, vara sa-i puie la loc mandretea si barbatia!
REVECA: Ce nu se schimba, stapana mea a buna!
Frunzele cresc si nu sunt aceleasi. Stejarul are si el o margine. Graul e tot grau, dar nu mai e acelasi. Doar glasurile raman la pasari; ele se duc, altele vin Si noi traim cu parerea ca numai omul imbatraneste, se scutura si cade.
DOAMNA MARIA: Da, Reveca, ganduri, nimicuri. Sa-l vad pe viteazul meu sa-i fac patul sa-l culc Adormi, mariata, n-a fost nimic. O gaza bate in geamuri Ce somn usor in grijile grele I, muiere rea!
Uitasem pe Bogdan, odorul meu. Pe urmele tata-sau calca. Pacat ca si-a pierdut ochiul. Eu am doi. La ce-mi slujeste? Si cu unul
v-as vedea pe langa mine. Am doua picioare zdravene. Sa impart: un ochi lui Bogdan, un picior lui Stefan As intineri
HERA: Si eu cand m-ar lasa doamna ce-as mai saruta?
DOAMNA MARIA: Tu?
OLEANA: Si eu, cand vrea doamna, cu cine as mai umbla?
DOAMNA MARIA: Tu O!
musatina!
As lua de la mine si-as da la ai tai
ILEANA: Tie Domnul pe domnii nostri, doamna!
DOAMNA MARIA: Numele Tatalui s-al Fiului s-al Sfantului Duh Amin Tugulea!
TUGULEA: Porunca, doamna.
DOAMNA MARIA: Ce?
TUGULEA: Da maria-ta
DOAMNA MARIA (facandu-se suparata): Sabia cu care te-am incins eu
TUGULEA: Da, maria-ta!
DOAMNA MARIA (pare necajita): Si de ce n-o mai porti?
TUGULEA: Ele stiu Sa spuie Balasa
BALASA: Sotii, maria-ta Zice c-as fi zis eu ca de ce nici la 14 ani, aproape impliniti, nu s-a dus la razboi cu tat-sau Mosoroi, asta, Moghila
TUGULEA: Ai zis, ati zis, ai ras, ati ras, si stiati bine c-am dat in genunchi la maria-sa Bogdan si la tatuca Si ei au ras, dar nu ca d-voastra cu mosoroi cu vatrar cu potca si cate si mai cate C-am zis: saracul de mine, n-o mai port Si n-o mai port!
DOAMNA MARIA (ascunzandu-si surasul): Alta data sa mi le spui mie.
TUGULEA: Iaca le spui
DOAMNA MARIA: Ma baietane, pune sabia, ca va sosi si ceasul tau. Si s-o porti
REVECA: Pana cand tara va avea nevoie de ea
TUGULEA: Uf!
DOAMNA MARIA (catre Reveca): Inimos si mucalit ca tatsau Tugulea, sa dai ajutor Dochiei. Mama Dochio
DOCHIA: La porunci.
DOAMNA MARIA: A fiert graul cu lapte?
DOCHIA: Iaca-l aduc. Acusi. (Dochia si Tugulea ies.)
Scena II
DOAMNA MARIA: Oana, Oana, ce robotesti?
OANA: Spal, maria-ta.
DOAMNA MARIA: Ce speli, Oana?
OANA: Pentru imparatul nost Sa fie gata pan-o veni
DOAMNA MARIA: N-ai ispravit?
OANA: Ispravit Le-am luat a doua oara
DOAMNA MARIA: Cum iti zice el, Oana?
OANA: Babatie, maria-ta.
DOAMNA MARIA: De ce, Oana?
OANA: Fiindca asa-i place, maria-ta.
DOAMNA MARIA: Dar tie cum iti place, Oana?
OANA: Cum ii place si lui, maria-ta.
DOAMNA MARIA: Si cum te mai alinta, Oana?
OANA: Da, maria-ta
DOAMNA MARIA: Da cum, Oana?
OANA: Cum, maria-ta?
DOAMNA MARIA: A!
nu vrei sa spui doamnei?
OANA: Cum sa nu, maria-ta. Pana acum doi ani ma suia pe genunchiul drept ba nu, p-al stang, si ma juca si zicea: Oana, Oana, barlaoana, Onoi, barloi, Oi, moi De doi ani imi zice: Babatie, cum o mai duci cu batranetile? Bine, zic. Ai zis bine? Nu, rau, ca sunt rele, bata-le focul. Asa, maria-ta.
DOAMNA MARIA (luand la o parte pe Irina): Ce vrei, Irino Om de razboi Trei luni acasa si noua pretutindeni, numai acasa, nu.
IRINA: Sufletul mariei-tale ca chipul mariei-tale Maica Domnului, adusa de la Roma de postelnicul Purcevici.
DOAMNA MARIA: Sotie de domn si muma de domn, da Maica Domnului nu, Irino.
IRINA: Buuuno!
Scena III
Cele de sus. DOCHIA intra aducand p-o tava de portelan alba cu margini albastre graul fiert. TUGULEA MOGHILA incins cu sabia.
IRINA: Cine sa guste intai, maria-ta?
DOAMNA MARIA: Ilinca.
ILINCA: Buuun, maria-ta.
DOCHIA: Graul, spalat in zece ape, uscat, frecat, dezghiocat, putintica miere si scortisoara. Talgerele, boier Tugulea.
TUGULEA: Iacata-le. Cel cu aur al mariei-sale.
DOAMNA (luand din grau, scapa talgerul si-l sparge): Ah!
semn rau!
Ma gandii la Stefan, la piciorul lui, la batranetea lui Ia!
Ascultati
Scena IV
Cele de sus. CLUCERUL MOGHILA vine intr-un suflet.
DOAMNA MARIA: Ah!
Moghila!
Ce e? Bine?
CLUCERUL MOGHILA: Sarutam dreapta, bine. Vine. Ce pacatele suflu asa
DOAMNA MARIA: Spune degrab
CLUCERUL MOGHILA: Spui indata, acusica Cat ai bea o oca de vin, si e aici. M-a trimis inainte sa va spui. Calul mia schiopat, c-as fi fost de mult
DOAMNA MARIA: Mai iute, Moghila, mai iute!
CLUCERUL MOGHILA: Nu e nici biruit, nici ranit
DOAMNA MARIA: Cum e?
CLUCERUL MOGHILA: Biruitor si cu rana veche ceva mai inraita ca-n trecut
DOAMNA MARIA: A!
CLUCERUL MOGHILA: Si ceva mai potolita ca acum sapte zile. Bogdan, slava Domnului Ma, Tugulea taichii Acum pe sart, maria-ta.
DOAMNA MARIA: Da, da, Moghila.
CLUCERUL MOGHILA: Matura tot inaintea lui. Si toti ii jurara credinta, si moldoveni, si rusneci, si lesi. Sa fi vazut, doamna, p-ai craiului Lixandru in eternitate fidelitas, nos et descendentes nobis Se muie gerul. Se topira zapezile. Se umflara apele. El porunci sa stam pe loc Se retrasera apele Sa mergem inainte, pana sub Halici. Acolo se deschide o vale larguta. Intai sta Luca Arbore, peste o mie de calareti. Mai departe, el, cu alta mie. Si in fund, Bogdan, cu trei mii, pitulat intr-un zavoi care inchide valea despre rasarit Caii nostri odihniti si iuti Ne pomeniram cu patru insi c-un stergar alb in varful sulitei. Luca Arbore le deschise drum pana la el. Aci descalecara. Scoasera caciulile incondurate, ii sarutara mainile si-i dadura o carte ca din partea i.p.s. cardinalului Si vazuram pe domn ca pamantul, ca pamantul nu l-ar fi incaput Atat le zise: Incalecati, si haiti!
Venisera potolit si se duceau intr-o prafaraie Sa tot fi trecut ca de cand am inceput, si se pornira lungi siruri de calareti. Lesii!
Cand sa se ciocneasca cu Luca Arbore, moldovenii se desfac in doua, si apucara unii intr-o parte si altii intr-alta. Dusmanii se reped. El face fata dos si dosul fata, si-o ia la fuga stapanita, ceva mai iute ca lesii In apropierea zavoiului se desfac in doua, unii intr-o parte si altii intr-alta Pana sa se opreasca lesii, infierbantati ca de biruinta, s-aruncara valurile lui Bogdan chiuind si-i izbira. Luca Arbore ii ia pe la spate, iar din coaste ii fulgera ai domnului
DOAMNA MARIA: Ei, s-apoi?
CLUCERUL MOGHILA: Prinsi de toate partile, azvarlira armele jos. Si curse sange pana la turloaiele cailor Strasnic racnea leul Moldovei, ca auia valea si codrii Si vitejii crezura ca urla a razboi Si el, pasamite, ii tinea de rau Asa se stinse ca la jumatate din lesi, pana prinsera de veste care era porunca domnului Omul in framantarea luptei nu mai e om. Il lovesti, nu-l doare. Cade si altii il calca, nu simte. Credinta vesnica, noi si urmasii nostri (lat.).
Tot se pierde ca in genunea mortii!
Numai dupa ce inceteaza batalia Oh!
Doamna!
se ridica de pe camp atata jale, ca nu poti si curg lacrimile, si plangi fara sa stii pe cine Dadu porunca sa alegem si sa ingropam pe mortii nostri. Putini picara, dar mari suflete. Ca la doua sute Aci inchisera ochii postelnicul Steful si parcalabul Hraman. Ca le zise milostivul: Stati, mosilor, ca nu e de voi!
Ei, as!
Apoi intraram in Halici cu vro trei mii de prinsi. Aci le dadu drumul si le zise: Spuneti cardinalului sa aiba pe suflet sufletele mortilor din valea Haliciului. Si inapoindu-le cartea le zise: Asta s-o scrie popilor, iar nu domnilor, si nu domnului!
DOAMNA MARIA: Ei, s-apoi
CLUCERUL MOGHILA: Apoi porunci halicenilor sa-i care piatra. Si ciopliram cu totii, vro doua saptamani, bourii Moldovei. Si eu cioplii, maria-ta, ca domnul, vazandu-ma, nu-si putu tine rasul si zise: Mestere Moghila, capul bourului tau ca coada lui Voitis al meu Mai grea dalta ca sabia, Moghila.
DOAMNA MARIA: Apoi?
CLUCERUL MOGHILA: Apoi facuram mosoroaie si pietruiram Pocutia cu bourii nostri, adanci d-un stanjen, ducand dara oabla din apa Nistrului pana-n muntele al mare ce sta ca sira spinarii la apusul Moldovei. In sus al lor, in jos, de sub padurea de fagi a Haliciului, al nostru. Si
DOAMNA MARIA: Si
CLUCERUL MOGHILA: Si, dupa ce aseza tara, lasa parcalab pe Hrincovici si vames pe Chiracola. Si ne insiruiram calari si plecaram inapoi cu voievozii nostri inainte. Si incepuram sa cantam: Doina, doina, nu te duce de la mine, doina, nu fugi de bine, doina. Intr-o zi Duminica Rusaliilor sta soarele sa scapete, ajunseram p-o cararuie de piatra. O ploita calda stropise fasia de drum. Voitis, inr-un ceas rau, aluneca de picioarele de dindarat. Domnul ii puse pintenii. Calul sari si cazu, apucandu-i piciorul sub el
DOAMNA MARIA (cu spaima): Cel cu rana?
CLUCERUL MOGHILA: Da
DOAMNA MARIA: Oh!
CLUCERUL MOGHILA: In stanga prapastie, in dreapta piept de munte. Voitis tremura Cand l-am scos, sangele patrunsese prin legaturi l-am dus pe maini El atat a zis: Unde e ata mai subtire, acolo se rupe Doftorul Cesena aci. Pana a doua zi piciorul se facu butuc Boli, aiuri ierte-ma Dumnezeu , se facu mai bine, si de sapte zile, pe drum.
DOAMNA MARIA: Ah!
CLUCERUL MOGHILA (auzind buciumele): Dar iata-l!
Rasare soarele, si incalzeste si pe boieri si pe oase goale, fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie n-a sarit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu inima scazuta Doamna, sa plece fetele (Doamna face semn fetelor sa se duca.)
OANA (furisandu-se): Sa nu-l vad? Mai bine oarba decat sa nu-l vad!
(Se da dupa colacul de piatra al putului.)
Scena V
STEFAN, alb ca zapada, vine rezemat la bratul doftorului CESENA, BOGDAN, logofatul TAUT, vornicul JURJ, hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER, parcalabii COSTEA, DRAGOS, ALEXA, SANDRU, paharnicul ULEA, stolnicul DRAGAN, jitnicerul STAVAR si mai multi curteni, capitani de oaste, copii de casa, hotnogi, hansari etc.
STEFAN (intra prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Stati, copii!
Opriti unde am vazut pe doamna!
DOAMNA MARIA: Maria-ta!
(I s-arunca-n brate.)
STEFAN: Ea, ca cea dintai randunica, imi vesteste primavara Catati sub piciorul drept, si de-ti gasi carbune, sa-l beau in paharul meu de sarbatoare, ca e bun de friguri; de-ti gasi plumb, sa-l topim, sa-l turnam intr-o cana cu apa neinceputa, si, din ce se va inchega, voi vedea ce va veni mai apoi.. (Sade pe o laita de piatra.)
DOAMNA MARIA (ingenunchind): Ti-e cald, maria-ta? Ai caldura nadusesti
STEFAN: Vrei sa-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig?
IERONIMO DA CESENA: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo .
PETRU RARES: Carbune, maria-ta.
STEFAN: A, e negru, dar mai negre sunt sprancenele doamnei Cine-ar avea inima asa de mica si asa de neagra ca sa tie pica domnului lui? Mario!
Fii mandra de Bogdan al nostru Io, Stefan voievod, m-am pus la porunca lui, ca si portarul Sucevei, s-a biruit tocmai cum as fi biruit si eu Nu e asa, boieri? Nu e asa, paharnice Ulea? Nu e asa?
DOAMNA MARIA: Il uitasem pe el, maria-ta Bogdane!
(Bogdan da-n genunchi langa doamna.)
STEFAN: Sa-mi dea vin de Cotnar Vreau sa beau in sanatatea doamnei s-a fiului ei
CESENA: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime .
STEFAN: Rares!
(Rares se duce repede pe usa de pe terasa.) Doftore, te-am ascultat pana azi Mi-e sete Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat in pantecele ei pe domnul de maine al Moldovei Voitis? E bine? El nu are abur, ci suflet Sa-l plimbe in fiece zi pana m-oi intrema (Rares vine cu trei pahare, doua de argint si unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Stefan farama intre deste carbunele si-l pune in paharul de alabastru. Doamna si Bogdan iau paharele de argint. Stefan ridica pe al sau.) In sanatatea Ah!
(Lasa paharul in jos.)
DOAMNA MARIA: Ce te doare, pacatele mele?
STEFAN: Nimic pe domnul Moldovei Ce e durerea? Si toate pe Stefan Musatin, fiul lui Bogdan si nepotul lui Alexandru cel Bun Da de dusca, Bogdane (Stefan soarbe paharul.) Cald
CESENA: Sa ne odihnim, serenissime.
STEFAN: Sa te odihnesti, doftore In Italia se odihnesc mult principii ii!
Ce-o fi durerea?
CESENA: Odihna, serenissime.
STEFAN: Ma voi odihni, dar nu acum.
DOAMNA MARIA: Te rog sa mergem
STEFAN: Ma rogi? Neadormitul Stefan a ajuns lauza Moldovei Moghila, sa-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan si-a ramas fara pecetea domneasca O!
(Stefan iese la bratul doftorului Cesena si la al Mariei pe usa de pe terasa, urmat de toti.)
Scena VI
Paharnicul ULEA, stolnicul DRAGAN si jitnicerul STAVAR raman. OANA priveste in toate partile, vrea sa se duca si se teme sa n-o vada.
PAHARNICUL ULEA: In curand scaunul Moldovei e vaduv. Piciorul lui Stefan obrinteste. Incheieturile lui sunt prinse. Bietul domn!
Mare a fost ca de marimea lui nu mai sufla nici un boier Ei, ce ziceti?
STOLNICUL DRAGAN: Ce sa zicem? Bogdan? De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred ca dupa datina ar avea drept Stefanita, din Tarigrad, fiul raposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Stefan
JITNICERUL STAVAR: S-apoi domn schilod cine a mai vazut? Chior? treaca-mearga dar orb? Ca n-are un ochi deloc. I l-a scos cu sulita un calaret teuton la Cosmin O!
sa-l fi vazut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o closca nedibace, cum ragea snopind pe dusmani ai fi zis ca vedea mai bine cu un ochi decat cu doi
PAHARNICUL ULEA: Tara are nevoie de tihna. Cu Bogdan, iar razboaie.
STOLNICUL DRAGAN: Stefanita e nevarstnic. Vom alcatui o epitropie
JITNICERUL STAVAR: Din cei mai de seama boieri Hatmanul Arbore, parcalabul Grumaza si d-ta, paharnice Ulea Prefer sa ma racoresc fara sa simt frigul (it.). Nu, prealuminate (it.).
PAHARNICUL ULEA: Saat!
Nimic lui Arbore. Pana n-o inchide ochii soimanul, sa nu vorbim decat boierilor cu meteahna. Din sfatul domnesc lui Gavril Lepadatu si comisului Roata. Atat. Ochiul vultu
rului batran clipeste inca Varsa vapai, ma frigea privirea lui Saaat!
(Tustrei ies pe poarta din dreapta.)
Scena VII
OANA singura, apoi PETRU RARES.
OANA: O!
Doamne, Doamne!
Sa schimbe ei ursita? Cine sa inchida ochii? Domnul cel sfant? N-are sfarsit cel care are mila de toti!
(Da sa iasa pe dupa castel si se intoarce la glasul lui Rares.)
PETRU RARES (iesind din castel): Ce, fugi, Oana?
OANA: Nu, Rares.
PETRU RARES: De ce-ti sunt ochii rosii? Ai plans?
OANA: Nu
PETRU RARES: Ba da Ochii tai sunt tulburi
OANA: Ce ochi sa ramaie senini cand ai bunului Stefan ard!
PETRU RARES: El are noua suflete, Oana. Ploile, zapezile, zbuciumul si drumul lung si greu Olecuta de odihna, si se intremeaza zmeul batran.
OANA: Da, Rares, da
PETRU RARES: Si se face bine
OANA: Bine? Bine sa-i dea Dumnezeu!
Bine
PETRU RARES: Si tie, Oana
OANA: Si d-tale, Rares
PETRU RARES: Si noua, amandurora
OANA: Si, Rares, si
PETRU RARES: Da-mi o mana, Oana
OANA: De ce?
PETRU RARES: Asa, ca mi-e draga
OANA: O!
PETRU RARES: Ce razi? Nu ti-am mai spus?
OANA: Ba mi-ai spus de cate ori In urma mai ales
PETRU RARES: Si dreapta mi-e draga, si stanga mi-e draga, si amandoi ochii cu lumini adanci, si parul tau rotunjit pe spate si involt ca un fum auriu, si gura ta cu buze ca macesea, si mijlocul tau ca trestia de balta, si mersul tau usor ca de presura, si toata fiinta ta
OANA: O!
Rares (Rade.) Si toata fiinta mea (Rade.)
PETRU RARES: Toata fiinta ta mi-e draga, ca te iubesc, Oana!
OANA: Cum, Rares? (Rade.)
PETRU RARES: Intruna te-am visat, Oana Si te-am vazut intruna la razboi Cand porneam cercetasii, cand ma bateam, cand ma culcam, cand ma sculam, calare, pe jos, la sipote, in codru, neostiat in fata ochilor mei
OANA: Ca p-o sora, Rares.
PETRU RARES: Nu ca p-o sora
OANA: Si de cand, Rares?
PETRU RARES: De cand implinisi 14 ani De pe la Paste
OANA: Mi-esti drag, Rares, dar
PETRU RARES: Dar
OANA: Nu tii minte cand ma ridicai in brate sa rup para cea mai coapta, cand te catarai in varful copacilor ca sa-mi dai pui de stancuta
PETRU RARES: Da si te sarutam
OANA: Da, si ma sarutai S-acum na saruta (Rade.)
PETRU RARES: Nu, Oana, nu asa!
OANA: Dar cum, Rares, cum? Ca p-o miluita fara parinti?
PETRU RARES: Nu
OANA: Ca p-o pripasita la curtea doamnei Maria?
PETRU RARES: Ah!
nu
OANA: Ca p-o pasare pribeaga? Si nu uita ca tu esti boier, Rares
PETRU RARES: Ce boier? Al Mariei s-al lui Rares, pescarul din Harlau.
OANA: Esti capitan de oaste si prieten al domnului Bogdan
PETRU RARES: Sunt ce sunt, si fara tine mai bine sa nu fiu!
OANA: Doamne, Rares Dar tu mi-esti ca un frate Eu mireasa? N-ai nici cui sa ma ceri.
PETRU RARES: Stapanului a toate, ca unui drept parinte.
OANA: A!
nu, Rares, nu!
Nu simt nimic in mine Miesti drag ca un frate, dar nu te iubesc Si domnul e bolnav
PETRU RARES: Domnul e bun, milostiv si indurator (O saruta pe amandoi obrajii si pleaca repede.)
OANA: Ciudat!
Dar sa nu uit pe paharnicul Ulea!
(Iese prin stanga pe dupa castel.)
Scena VIII
STEFAN, cu piciorul infasurat, iese schiopatand putin la bratul DOAMNEI MARIA, IERONIMO DA CESENA.
STEFAN (se aseaza pe laita de piatra de sub copacul din mijloc): Asa Aer, doftore, aer Cosi, serenissime non, serenissime si, serenissime pentru o zgaiba Parc-as fi copil
CESENA: Serenissime, nici o miscare
STEFAN: Zau
CESENA: Parole non piu
STEFAN: Non piu Ca un mort uf!
cand voi avea nevoie de d-ta, doftore, te chem (Doftorul se duce in castel.)
DOAMNA MARIA: Asculta-l
STEFAN: Eu? S-ascult?
DOAMNA MARIA: Maria-ta
STEFAN: N-am ascultat de tatari, de lesi, de unguri, de turci si s-ascult d-un venezian a!
ha!
DOAMNA MARIA: De cand ai inceput sa vorbesti, a crescut caldura (Ii pipaie mainile).
STEFAN: Si va veni s-un doftor de la Nüremberg si altul de la Mengli-Ghirai Imi scrie ca stie si toaca-n cer Un evreu
DOAMNA MARIA: Mai putin, maria-ta
STEFAN: Putin, putin Toti doftorii la capul unui bolnav
UN CURTEAN: Maria-ta, foaia judecatilor.
DOAMNA MARIA: Ah!
STEFAN: Clucerul Moghila? Sa
Scena IX
STEFAN, DOAMNA MARIA, clucerul MOGHILA.
CLUCERUL MOGHILA: Maria-ta
STEFAN: Judecatile dezlegate.
CLUCERUL MOGHILA (citeste): Oancea cu vaduva lui Isaia pentru o fasie de mosie. Prigonitorul pierde. Pan Miraut nu da depline socoteli ipitropisitilor sai nepoti. E osandit sa le plateasca 100 de galbeni genovezi si sa nu mai ipitropiseasca pe vreunul din neamul lui au din prietenii lui. Obstea razasilor Patrascani pentru 12.000 de falci, cu munte, cu stani, cu tarcatori si cu ocini. Judecata, peste alta zi nehotarata
STEFAN: De ce?
CLUCERUL MOGHILA: Prealuminatul Bogdan s-a fagaduit ca va merge insusi la fata locului.
STEFAN: Bine.
CLUCERUL MOGHILA: Vornicul Duma, fiul lui Vlaicu, varul mariei-tale, cu sapte sate omenesti pentru robire de mori. Vornicul Duma pierde.
STEFAN: Cine pierde?
CLUCERUL MOGHILA: Varul mariei-tale.
STEFAN: Bine!
Asa, prealuminate nu, prealuminate da, prealuminate (it.)
CLUCERUL MOGHILA: Parcalabul Ieremia cu popa Frusanel pentru vaduri de pive. Frusanel ramane pe pan Ieremia. Hatmanul Dugea cu satele rusesti de langa Roman pentru vro 3.000 de stanjeni. Hatmanul ramane pe rusi.
STEFAN: I i i rau Bine a judecat, dar rau Stiu Spune-i lui Bogdan sa taie din mosia mea Trifesti 3.000 de stanjeni si sa dea rusilor
DOAMNA MARIA (la urechea lui Moghila): Scurteaza.
CLUCERUL MOGHILA: Sa nu ies eu scurtat, doamna.
STEFAN: Ei?
CLUCERUL MOGHILA: Cele criminalicesti. Din douazeci de pricini, doua mai insemnate. Un naravit hot, taierea mainilor. Un ucigas, zobirea capului cu buzduganul. Toate au fost prefirate cu de-amaruntul de inteleptul Bogdan-voda.
STEFAN: Bogdan Razboi si dreptate Razboi impotriva oricarui dusman si dreptate fata de oricine de neamurile tale de tine chiar, desi dupa legea pamantului nu se cuvine sa judeci. Domn d-ai fi sa stai d-oparte Altii sa aleaga.
DOAMNA MARIA: Maria-ta, prea mult
STEFAN: Daca Cesena ar avea chipul Mariei ori Maria stiinta lui Cesena, m-as vindeca intr-o clipa si m-as imbolnavi in cealalta. Adu mana, Mario. Mai am caldura?
DOAMNA MARIA: Nu, maria-ta.
STEFAN: Atunci? Ce mai e, Moghila?
CLUCERUL MOGHILA: Pricinile de judecat.
STEFAN: Le pui zi peste Azi e 30 iunie Peste trei zile. (Clucerul Moghila iese pe poarta din dreapta).
Scena X
STEFAN, DOAMNA MARIA, OANA.
UN CURTEAN: Oana, maria-ta. Nici o vorba (it.)
STEFAN: Oana? Sa intre (Oana intra.) A!
babatie Cum o duci cu batranetile? Vino incoa aci jos mai aproape (Oana ii saruta mainile si le-aduce la frunte.) O pluta batrana si scorborosita langa un bradut verde, stufos si drept!
Cine te-aduse pe tine pe taramul asta? Si de unde?
OANA: Maria-ta De unde? Nu stiu
STEFAN: Nu mai am caldura. Sunt bine. Uite, Mario De unde? nu stii. Ia uita-te la mine Asa Tu ai ceva in capul asta Mi-ascunzi ceva Vrei sa-mi spui si te opresti
OANA: As vrea, maria-ta
STEFAN: Ei
OANA: As vrea, maria-ta
STEFAN: Rares
OANA (tresare): Rares?
STEFAN: Da, Rares, nu ti-a mai prins vro stancuta Da da s-a facut mare E capitan Se bate cu lesii si se bate zdravan O s-ajunga hatman Caci n-am avut parte de copii!
Alexandru Ilias Petru Cat sa lungesc pomelnicul? Si Olena, dupa fiul nebunului de cuscru al Moscovei Ii moare barbatul Ea si fiul ei inchisi intr-un turn Si eu? Doar cu Bogdan
DOAMNA MARIA (aratandu-i pe furis pe Oana): Sa nu maniem p-Al-de-sus
STEFAN: Da Partea mea a fost sa sarut ce este al meu ca si cum n-ar fi al meu, sa fur mangaierile, si mangaiere sa nu am Ce-ai vrea sa-mi spui, Oana?
OANA: As vrea, maria-ta, sa
STEFAN: Ei
OANA: As vrea
STEFAN: Doamna sa stii ca fetiscana asta s-ascunde de tine
DOAMNA MARIA: Da, Oana? Va las
OANA (cuprinzand genunchii doamnei): Iarta-ma, doamna!
(Doamna Maria o mangaie pe par, surade si iese.)
Scena XI
STEFAN, OANA, mai tarziu doftorul CESENA.
STEFAN: Mai aproape mai Spune-mi
OANA: Sosisi, maria-ta Tare mi-era dor Ma dadui dupa colacul fantanii S-auzii tot
STEFAN: Tot si nimic
OANA: Nu
STEFAN: Atunci nici tot, nici nimic (O mangaie.)
OANA: Nu Porni alaiul domnesc si trei boieri ramasera
STEFAN: Trei boieri?
OANA: Da Paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar
STEFAN: Paharnicul Ulea?
OANA: Vorbira si-i auzii O urzeala, maria-ta
STEFAN: Impotriva mea?
OANA: Nu, maria-ta
STEFAN: Atunci, impotriva cui?
OANA: Impotriva lui Bogdan
STEFAN (sare in sus): Ce?
CESENA (intrand repede pe usa de pe terasa): Basta, senerissime!
STEFAN (pune mana pe sabie): Iesi!
(Iese.) Da-nainte, Oana!
OANA: Vor s-aleaga domn pe nepotul mariei-tale, pe Stefan, fiul raposatului Alexandru.
STEFAN: Si-n locul cui s-aleaga domn? Nu este domn?
OANA: Dupa ce nu va mai fi (Isi cuprinde capul in palme.)
STEFAN: Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o si-mpart!
(Ca si cum ar vorbi singur.) Patruzeci si sapte de ani am dus tara cu noroc (Scuturandu-se.) Am so duc si cand voi muri, si dupa ce vor pecetlui piatra pe dasupra mea!
Oana, bine-ai facut Sa n-afle doamna Iti poruncesc sa nu mai stii nici tu!
OANA: Da Ca si cum ar fi fost aici si c-o lingura as fi luat si-as fi aruncat in foc a ars si-apoi, nimic (Isi scutura palmele.)
STEFAN: A!
Asa asa Du-te. (Oana se duce pe usa de pe terasa.) O!
ce pacat ca nu i-am marturisit de unde e!
(Il trec lacrimile.) De!
nu fi muiere!
(Bate in palme. Un curtean intra din dreapta.) Moghila Sa vie indata. (Din intamplare gaseste o oglinda veneziana.) Grozav am imbatranit!
Scena XII
STEFAN, clucerul MOGHILA, venind pe poarta din dreapta.
STEFAN: Moghila, lasa inchinaciunile.
CLUCERUL MOGHILA: Sa-mi spuie popa, nu te mai inchina bine ori rau Dar sa iasa din icoana la care te inchini o mana care sa te ia de par O!
STEFAN: Pofta de gluma Sa glumim, clucere Moghila.
CLUCERUL MOGHILA: Sa glumim?
STEFAN: Ah!
Nu e nimic Unde-au ajuns slovenii cu letopisetul meu?
CLUCERUL MOGHILA: Abia la jumatate
STEFAN: La ce fapt?
CLUCERUL MOGHILA: La batalia de la Cosmin.
STEFAN: Ce spui? Abia vro 39 de ani din viata mea. Si mai au
CLUCERUL MOGHILA: Jumatate
STEFAN: Inca 39 de ani
CLUCERUL MOGHILA: Daca jumatatea d-a doua n-a fi ceva mai lunga ca cea dintai.
STEFAN: O!
ho!
ho!
Slovenii s-au pripit la scris N-au gresit presimtind ca-n a doua jumatate Cam grea rasuflarea de cateva zile Moghila, ce face Voitis bidiviul care m-a purtat in spinare doisprezece ani?
CLUCERUL MOGHILA: Ar face bine daca n-ar fi pus picioarele in sus
STEFAN: M-a lasat?
CLUCERUL MOGHILA: S-a dus bietul Voitis Cum ajunse in grajdul de piatra pica d-a-n picioarele, casca gura, mai sufla o data si
STEFAN: Asa se cade sa moara un domn dar el
CLUCERUL MOGHILA: Calul domnului, maria-ta
STEFAN: Da, calul domnului Stefan fara picioare si fara cal O!
si cum ma ducea la izbanda ca un vifor napustit in valea Sucevei!
Semn rau
CLUCERUL MOGHILA: Ei, as!
STEFAN: Semn rau, Moghila!
Ce va sa zica sa mori de moarte buna?
CLUCERUL MOGHILA: Sa mori in patul tau.
STEFAN: Nu, Moghila Dumnezeu a dat omului simturile prin care vegheaza sufletul. La o carnire a vietii simturile, unul cate unul, incep sa se intunece. O sita se coboara pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi Se vatuieste auzul. S-a dus ascutimea lui Aud? Ce zici? Nu mai aude Si cand cercetasii nu mai vegheaza, sufletul paraseste starvul acesta Asta e sa mori de moarte buna Eu aud si vad ca la patruzeci de ani
CLUCERUL MOGHILA: N-aveam dreptate? Istoria a ajuns la jumatatea vietii mariei-tale.
STEFAN: Asa ar fi de n-ar fi si pieiri naprasnice Nu de sabie, nu de apa, nu de foc, ci cand piei ca mine Nimic. (Se sprijina pe Moghila.) Cu sufletul intreg, cu dragoste pentru toata tara cu tot cuprinsul ei oh!
Asculta, Moghila Vorba de pe urma a lui Stefan e lege tuturora?
CLUCERUL MOGHILA: Sfanta ca sfanta cumincatura din sfantul potir!
STEFAN: Si voua, boierilor?
CLUCERUL MOGHILA: Boieri, curteni, razasi, tarani, una in fata domnului.
STEFAN: Sa strangi pe boierii si pe ostasii ce-au mai ramas in Suceava, maine, intai de iulie, zi in care Nimic. (Se sprijina pe Moghila.) Esti tu credincios, Moghila?
CLUCERUL MOGHILA: Ca-n fata lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Christos Jur!
STEFAN: Nu jura Ca n-are sa afle nimeni din ce-i auzi? Destul, prealuminate (it.).
CLUCERUL MOGHILA: Nimeni!
STEFAN: Maine sui in scaunul Moldovei pe Bogdan
CLUCERUL MOGHILA: Doamne!
STEFAN: Ce?
CLUCERUL MOGHILA: Doamne Faca-se voia ta
STEFAN: Am imbatranit O!
indoiala!
Si as putea sa scap dar sufletul nu vrea si trupul nu mai poate (Trage sabia pe jumatate.) Nu nu ma mai asculta Degeaba o port (Se reazema pe Moghila.) Si poate sa dau ochi cu Al-deSus
