Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Anton HOLBAN



    Anton HOLBAN - poza (imagine) portret












Anton HOLBAN - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 10 febr. 1902, Husi - m. 15 ian. 1937, Bucuresti.

Prozator

Fiul lui Gh. Holban, ofiter, si al Antoanetei (n. Lovinescu). Nepot al lui E. Lovinescu. Studii de franceza la Univ. din Bucuresti; studii la Sor-bona (1926-1928) in vederea unei teze de doctorat despre Barbey d Aurevilly, proiect nerealizat. Prof. de franceza la Galati (1928-1932) si Bucuresti (din 1932).

Debuteaza, in 1924, la rev. lui Liviu Rebreanu, Miscarea literara. Bogata activitate publicistica (eseuri, recenzii, cronici literare, muzicale, plastice, note de calatorie etc.) la Sburatorul, Viata literara, Rampa, Vremea, Azi, Critica (apoi Critica actualtatii), Romania literara etc. Membru, in 1926, in comitetul de redactie al rev. Sburatorul. Debut editorial cu Romanul lui Mirel (1929; fragmente din carte apar in Gazeta literara, cu o prezentare de E. Lovinescu). Vor urma: O moarte care nu dovedeste nimic (1931), Parada dascalilor (1932), Ioana (1934). Postum, apar nuvelele din Halucinatii (1938) si romanul (pregatit pentru publicare in 1926) Jocurile Daniei (1971). A comentat in mai multe randuri, cu aplicatie si patrundere, opera Hortensiei Papadat-Bengescu si a lui Marcel Proust (de altfel, contributia sa la exegeza romaneasca a lui Proust este dintre cele mai importante). HOLBAN este prin excelenta romancierul (auto)analist, teoretician si practician (ca si Camil Petrescu) al persoanei intai, insistand in disecarea starilor sufletesti tulburi si chinuitoare, facand radiografia geloziei si hartuindu-si eroul intre doua obsesii fundamentale: iubirea si moartea. Premiul Soc. Scriitorulor Romani (1934).




Temperamental, HOLBAN era un romantic, prin obsesia singuratatii, a mortii, prin vocatia nefericirii; ca romancier, este insa un modern, si nu numai la nivelul scriiturii sau al compozitiei, ci si prin cultul autenticitatii, precum si prin tehnica analizei psihologice. El este un produs si un exponent al unui moment anume din evolutia romanului romanesc, al unui anumit climat care a facut posibila aparitia unor carti ca Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. Ioana, intamplari in irealitatea imediata. Adela, Ambigen etc. Zeii tutelari ai acestor opere sunt Proust, Gide, Hortensia Papadat-Bengescu; este o literatura (inegala in realizari, fireste) a experientelor asumate sau provocate, a marilor nelinisti existentiale, a trairilor febrile si tragice, a intelectualilor chinuiti de intrebari fundamentale, a dramelor cunoscute in decor citadin. HOLBAN considera ca "este mai normal sa profiti in scris a-ti face portretul interior si a cauta sa-ti prelungesti existenta", caci "arta este un rezultat al experientei trairii noastre".

Scriitorul opteaza pentru formula romanului static, adica a romanului de analiza, de introspectie. La mare pret se afla, ca si la Camil Petrescu, sinceritatea, autenticitatea, refuzul scrisului "frumos". HOLBAN se pronunta, in repetate randuri, pentru o arta a semitonurilor, a nuantelor, a clarobscurului, a aluziilor si a sugestiilor, pentru "a estompa linia dintre real si ireal". Nuvela ar fi superioara romanului si ar corespunde mai bine sensibilitatii moderne tocmai prin caracterul ei "fragmentar", care cere o mai mare concentrare, oferind scriitorului ocazia de a-si dovedi virtuozitatea limitandu-se la dezvoltarea unei singure teme, in jurul careia este obligat sa "brodeze". Povestirile lui HOLBAN sunt, intr-adevar, fragmente, broderii, variatiuni pe o tema unica. Personajul-narator din nuvele (Chinuri, Icoane la mormantul Irinei, Obsesia unei moarte, Conversatii cu o moarta) isi provoaca reveriile si rememorarile. Starea de echilibru psihic ii repugna; detestand trairile "normale", este preocupat de intretinerea unei permanente tensiuni interioare. Imaginatia - o imaginatie maladiva, exacerbata -este aceea care alimenteaza chinul sufletesc; dirijandu-si visul, personajul capata certitudinea ca scenele pe care le reconstituie sau inchipuie sunt mai reale decat insasi realitatea. Dar aceste visari nu sunt nici mijloc de eliberare de obsesii, si nici semn ca - datorita caracterului lor "organizat", a luciditatii cu care cel ce viseaza se controleaza in permanenta - ele ar marca o dominare a pasiunilor, o luare in posesie a trairilor afective. La H., cunoasterea si stapanirea visarilor nu e decat o noua ocazie de a prelungi si agrava chinul. La personajul lui H., cenzura luciditatii, mania interpretativa anuleaza spontaneitatea si puritatea oricarei emotii. Analizand o situatie, el nu o clarifica; dimpotriva, complicarea e inevitabila, caci ii este imposibil sa mai descopere adevarul dintr-o multitudine de interpretari posibile. Eroul isi comanda trairile si atitudinile: autenticitatea sau sinceritatea se verifica aici tocmai prin faptul ca el e constient ca nu este autentic si sincer. Obsesia sfarsitului il duce la o experimentare imaginativa a propriei morti, pusa in scena cu o macabra voluptate. In O moarte care nu dovedeste nimic (1931) prima victima a luciditatii personajului este, bineinteles, Irina. Judecatile asupra Irinei sunt necrutatoare in severitatea lor transanta; comuniunea pe plan intelectual pare imposibila. Sandu refuza ideea casatoriei, declara uneori ca vrea sa se debaraseze de partenera lui.dar o cheama cu disperare ori de cate ori sunt temporar despartiti. Relatiile dintre ei devin relatii sado-masochiste, fiecare fiind, pe rand, calaul si victima celuilalt. Romanul tinde in permanenta spre ambiguitate. Sinceritatea jurnalului lui Sandu este indoielnica si fiindca el il scrie cu gandul ca va fi citit si de Irina. Finalul cartii este esentialmente deschis, caci ratiunea lui sta tocmai in necesitatea de a nu se dezlega enigma: Irina s-a sinucis sau a fost un accident? Intervine si orgoliul creatorului ce se consoleaza cu gandul ca chinurile sale n-au fost inutile din moment ce au dat nastere unei opere de arta; cu alte cuvinte, opera scuza mijloacele Ioana (1934) este, ca si O moarte sau (mai cu seama) Jocurile Daniei (scris in 1926), un roman a carui textura narativa s-ar putea dilata la infinit. in Ioana, nici peisajul aspru-varos al Cavarnei, nici perspectiva infinit schimbatoare a marii nu modifica imaginea unui spatiu inchis, in care personajele s-au claustrat cu buna stiinta, incercand apoi, inutil, o evadare (de care sunt tot mai mult convinsi ca nu este posibila, incat definitorie pentru psihologia eroilor va fi nu vointa de a evada, ci mimarea ei). Care este conflictul din Ioana! "Doi oameni care nu pot trai unul fara celalalt si totusi se chinuiesc." Dar relatia poate aparea si altfel: doi oameni care nu pot trai unul langa celalalt, si totusi nu se pot desparti. A ramane inseamna prelungirea chinului, a pleca inseamna recunoasterea esecului, orgoliu infrant. Fiecare dintre personaje este temnicerul celuilalt; captivitatea e asumata ca o fatalitate. Dupa cum observa Nicolae Manolescu, "spre deosebire de eroii masculini din celelalte romane ale lui H., traind in dureroasa nesiguranta, Sandu din Ioana stie; dar desavarsita transparenta a relatiei nu-1 ajuta cu nimic. Cauza suferintei este in el, nu in afara. [] Mecanismul geloziei este urmarit la lucru in esentialitatea lui". Ireprosabil functioneaza si mecanismul dublei luciditati: eul care povesteste il judeca pe eul care a trait si gandit intr-un anume fel: eul povestirii dubleaza, asadar, eul aventurii. Mai mult, eul se dedubleaza si in ceea ce priveste scriitura propriu-zisa, naratorul reflectand, aducand corecturi sau aruncand o umbra de indoiala asupra celor relatate. Multiplicate astfel, eurile ni se reveleaza din succesiunea si "ciocnirea" lor. Chinurile provocate si intretinute de gelozia lui Sandu se consuma nu numai in plan mental, ci si in acela al comunicarii, al dialogului cu Ioana: exista in lungile lor conversatii o adevarata voluptate a torturii, o inclestare cumplita intre doua inteligente reci si speculative care nu vor cu nici un pret sa se lase infrante. Pentru personaj, confesiunea devine necesitate existentiala; cartea apare, in consecinta, drept un document uman: " e un tipat catre oameni ca sa ma consoleze si sa ma vindece". Dincolo de valoarea terapeutica a confesiunii, este clar ca - Ioana i-o spune brutal - Sandu isi exploateaza trairile din ratiuni artistice: suferinta exista pentru a incapea intr-o carte. Romanul postum Jocurile Daniei se constituie dintr-o suita de notatii, reflectii, scene dispuse parca intamplator. Interesul cartii consta in faptul ca este cea mai "citadina" scriere a lui HOLBAN Automobilul, restaurantele, cinematograful, telefonul etc. joaca un rol esential, orasul aparand ca factor favorizant al starilor psihice complicate. Sandu sufera de un acut complex social: Dania este bogata, calatoreste in marile capitale europene, face risipa de lux; Sandu se simte "ruda saraca", se crede in permanenta "umilit" (cuvantul revine obsedant). Personajul feminin este insesizabil, imprevizibil, "scapa" mereu furiei analitice a lui Sandu. Dintre toate cartile lui H., in Jocurile Daniei finalitatea imediata a actului scrisului apare in chipul cel mai pregnant. Dania este nu numai un interlocutor (real sau imaginar), ci si cel dintai cititor probabil; de aceea eroul se intreaba daca nu cumva ea ar putea sa nu fie multumita de titlul cartii sau sa nu se recunoasca in portretul pe care i-1 face partenerul ei. Cea mai exacta definire a raportului existenta-transpunere romanesca, asa cum se manifesta el in Jocurile Daniei, o da insusi naratorul: "Cum sa-mi [sic!] fac sa-mi rastorn sufletul pe aceasta hartie?". In scrierile lui H., al caror protagonist este Sandu, per-sonaj-narator se cauta pe sine si se destainuie (incercand sa se elibereze prin intermediul literaturii), dar luciditatea, departe de a-1 absolvi de pacate, nici macar nu-1 scoate din starea de confuzie. Luciditatea este sansa pe care HOLBAN i-a acordat-o eroului sau, pentru a-i permite sa se salveze. Dar aceste posibilitati de care dispune eroul se intorc impotriva lui si nu fac decat sa-i agraveze starea: luciditatea devine o obsesie, un complex, devine deci vointa de luciditate, efort torturant; confesiunea intretine suferinta, alimenteaza durerea. Tot mai izolat, personajul incearca ultimul mijloc pentru a realiza comunicarea: literatura; isi joaca, asadar, la propriu si la figurat, ultima carte.



OPERA

Romanul lui Mirel, Bucuresti, 1929; O moarte care nu dovedeste nimic, Bucuresti, 1931 (alte ed.: 1938; 1972; ed. ingrijita de Elena Beram, 1974); Parada dascalilor, Bucuresti, 1932; Ioana, Brad, 1934; Halucinatii, Bucuresti, 1938; Parada dascalilor, pref. de Paul Georgescu, Bucuresti, 1958; Opere, I-III, ed. ingrijita si studiu introductiv de Elena Beram, Bucuresti, 1970-1975; Jocurile Daniei, ed. ingrijita de N. Florescu, Bucuresti, 1971; Bunica se pregateste sa moara, ed. ingrijita, pref. si tabel cronologic de Elena Beram, Bucuresti, 1971; Nuvele, antologie, postfata si bibliografie de Al. Calinescu, Bucuresti, 1976; Pseudojurnal, corespondenta, acte, confesiuni, ed. ingrijita de Ileana Corbea si N. Florescu, pref. si note de N. Florescu, Bucuresti, 1978; Romane, I-II, ed. ingrijita de Elena Beram si N. Florescu, antologie si repere istorico-literare alcatuite in redactie de Mihai Dascal, Bucuresti, 1982; Ioana, pref. si bibliografie de Al. George, Bucuresti, 1984; Jocurile Daniei. O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana, Bucuresti, 1985; O moarte care nu dovedeste nimic. Jocurile Daniei, postfata si bibliografie de M. Mangiulea, Bucuresti, 1987; O moarte care nu dovedeste nimic, text stabilit si revazut de Elena Beram, postfata de N. Florescu, tabel cronologic de Elena Beram si N. Florescu, Bucuresti, 1992; O moarte care nu dovedeste nimic, ed., pref. si curriculum vitae de T. Var-golici, Bucuresti, 1995; Opere, I, ed. de Elena Beram, cronologia vietii si operei de Elena Beram si N. Florescu, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane (1900-1937), 1937; G. Calines-cu, Istoria; P. Constantinescu, Scrieri, II, 1967; S. Cioculescu, Aspecte; VI. Streinu, Pagini, I; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I; L. Petrescu, Realitate si romanesc, 1969; Al. Calinescu, Anton Holbau - complexul luciditatii, 1972; Al. Protopopescu, Romanul psihologic romanesc, 1978; N. Manolescu, Arca, II; A. Sasu, in Studii de sociologie a romanului, 1982; M. Zamfir, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1982; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1983; Monica Spiridon, in Limba si literatura, nr. 2, 1983; V. Anania, Rotonda plopilor aprinsi, 1983; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica, 1983; C. Trandafir, Dinamica valorilor literare, 1983; Silvia Urdea, Anton Holban sau imaginatia ca destin, 1983; Mariana Vartic, Anton Holban si personajul ca actor, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; C. Braga, in Echinox, nr. 1-2, 1984; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 12, 1984; D. C. Mihailescu, in Steaua, nr. 2, 1984; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II; M. Zamfir, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 3, 1988; M. Mangiulea, Introducere in opera lui Anton Holban, 1989; Romanita Constantinescu, in Romania literara, nr. 12, 1995; A. Sasu - Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, III; Alex. Ruja, in Orizont, nr. 9, 1998; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 16, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Anton HOLBAN

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Anton HOLBAN





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text