Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Angela MARINESCU



    Angela MARINESCU - poza (imagine) portret












Angela MARINESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. Basarabei-Angela Mar-covici), n. 8 iulie 1941, Arad.

Poeta

A folosit si pseud. Basaraba Matei.

Fiica lui Marius Marcovici, functionar superior la prefectura orasului Arad, si a Mariei (n. Mar-tis).

Scoala generala in cadrul Liceului "Ghiba Birta" (fostul - si actualul - "Moise Nicoara") din Arad. Dupa absolvirea Liceului "Ioan Slavici" (1955-1962) din acelasi oras, urmeaza, timp de patru ani (1962-1968), cursurile Facultatii de Medicina si Farmacie din Cluj, fara sa le incheie. intre 1968 si 1971 isi da examenele de diferenta la Facultatea de Psihologice a Univ. din Bucuresti, a carei licentiata este (1971). in 1973, lucreaza, timp de sase luni, ca psiholog, in cadrul Spitalului CFR din Bucuresti, dupa care, pana in 1980, e pensionata medical (sufera din copilarie de tuberculoza pulmonara). Intre 1980 si 1983 e asistenta medicala la Institutul oncologic din Bucuresti, iar din 1983 din nou pensionata medical. A debutat, cu poeme, in Tribuna (1965), iar editorial, in 1969, cu voi. Sange albastru. A mai publicat voi.: Ceara (1970, semnat Basaraba Matei), Poezii (1974), Poeme albe (1978), Structura noptii (1979), Blindajul final (mi). Var (1989), Parcul, (1991), Cocosul s-a ascuns in taietura (1996). Colab. statornice la Vatra, dar si, sporadic, la alte reviste. Premiul Uniunii Scriitorilor (1996). Prezentam cateva antologii de poezie romaneasca aparute in strainatate (in engleza, germana, poloneza). La inceput in forme provocatoare, apoi intr-o maniera paroxistica, poezia Angelei MARINESCU cultiva confesiunea inclementa, dusa pana la denuntul de sine, exersand o lectie de anatomie a spiritului intr-un imaginar san-guinic, al carui potential atroce impinge textele spre implozie.


Poeta din seria 70, Angela MARINESCU n-a fost, pe traseul primelor carti, un nume din nomenclatorul de referinta al "promotiei". Odata insa cu Blindajul final din 1981, ea a rupt randurile, nu numai napustindu-se pe locurile de marca, dar si devenind un fel de "patroana" a lirei feministe din optzecismul imediat. Traducerea iubirii intr-o fiziologie grotesca si descompunerea ei in elemente chimice ori stricte reactii glandulare, sub imperativul unei autoscopii nemiloase, desi latite intr-un fel de retorica generala a pandaliilor in sectiunea feminina a generatiei 80, raman initiativa ei, poeta jucand atat ca inspiratoare a denuntului tandretii, cat si ca instigatoare a deriziunii farmecului. Cu toate ca primele volume sunt receptate fara a li se evidentia voluntarismul paroxistic al confesiunii, poeta nu era, din capul locului, o sfioasa care sa-si ascunda senzualitatea, mai curand stridenta decat debordanta, in spatele unui limbaj pudibond. Poezia ei enunta o urgenta confesiva care brava de pe atunci conventiile, anuntand vertijul confesiv de mai tarziu si prevestind alergia la eufemism. Institutia poetica a frunzei de vita e una din primele victime ale acestui principiu confesiv, fanatizat de propria actiune, cu care poeta opereaza si cu care, mai ales, va opera ulterior, impingand introspectia pana in cinismul autodegradarii si transformand "sinceritatea", dintr-o maniera, intr-un criteriu autodestructiv, luat, parca, in litera lui. Confesiunea devine, sub presiunea acestor exigente maximalizate, ce-si propun sa mearga, indiferent de pret, pana la capat, agonie, defularea ia aspectul violent al unei jupuiri, iar poemele detabuizeaza nu numai fara mila, dar si fara scrupul toata misteriozitatea fiintei (mai ales in ipostaza ei feminina), recurgand la limbajul inclement al fisei clinice. Debutul cu Sange albastru (1969), desi inca rezonabil in provocari si mai curand elegant decat dizgratios in scriitura (o "dizgratiozitate" care va deveni, cu timpul, programatica, lovind scurt, prin accese expresioniste, in lirica eugenica si de alint calofil), incalca interdictiile senzualitatii de pension, promovand ostentativ exhibitionismul instinctual si afrontul grotesc al spiritualului: "Simt animalul care ma urnesc greoi din somn / si lacom. [] sunt animalul care-mi pipai sexul / cu placere. / Sunt animalul care, uneori, imi port instinctul / ca pe o colivie lanceda, in fata. / Atunci, in lume, e tacere" (Sunt animalul care). Menajandu-si inca rezervele de cruzime, dialectica masochista ce se va desfasura ulterior in adevarate carnagii, imaginatia se comporta, totusi, de pe acum, chiar si in decupajele hieratice, cu ostilitate, sugerand potentialul de "atrocitate" pe care-1 va actualiza mai tarziu: "Trupul tau e taiat subtire cu lama / incat lumina rasfranta din tine-i albastra / Ca un animal despicat" (Trupul tau). Chiar daca a putut parea "delicat, suav si manierist" (Dan Cristea), lirismul Angelei MARINESCU se proiecta deja ca unul expresionist, angajand metafora in violente senzoriale si instituind, ca atitudine, provocarea si compromiterea mirajelor: "Aud, ca o rana, zborul uscat / Al pasarii ce-si simte aripa. // Dimineata aceasta e atat de frumoasa / incat merita sa fii josnic. / De pe flori a inceput sa curga, in valuri, vopseaua" (Din nou, pasii nostri subtiri). Un negativism imaginativ contorsioneaza candorile si bruscheaza senzatiile, obligand caligrafia, inca uzuala, la peripetii grotesti si la angajamente abrupt viscerale. In trendul acestei cruzimi a imaginarului, ce pare atat de prompta incat e suspecta de premeditare, se inscrie si poezia din Ceara (1970). Partitura tematica e receptiva la sugestia erotica (desi nu o privilegiaza), poeta construind pe seama ei o suita de reverii contrastate drastic de un imaginar malignizat, cu un comportament reflex feroce. Euforiile sunt imediat antagonizate de acest automatism imaginativ care transforma reveria in spasm, pe scenariul unei scriituri opresive in care persecutia sistematica a starilor pozitive releva atat un program de inversiune cinica a discursului, cat si iruptia unui fond de oroare ce si-a gasit in imaginar o supapa de iesire: "O, bucuria / De a strange cu bratele palide / Gatul tau plin. / Orb trec printre lucruri / Ca un animal caruia i s-a taiat capul" (O, bucuria). Pana si diafanitatile conserva urmele brutalitatii ("Din nou te apropii / Asemeni unui copil bland / Lingandu-si rana" -Prapastia), punand in valoare, intr-un mod cam prea explicit si redundant, binomul functional al poeticii, in care euforiile existentiale sunt decapitate de cinismele imaginatiei. Poeta profeseaza un program de reprimare, incitand imaginarul la negativism si la accese de atrocitate. Tensiunea poetica e una scontata pe socul alaturarii brutale a suavitatii si atrocitatii, dar ea iese mai degraba dintr-o linie de prelucrare textuala ce impinge gratia in grotesc, panicand discursul pana la febra dramatica: "Rau curgator in sens invers, / Purtator de corabii cu smirna si uleiuri galbene / Ce se preling pe suprafata lui / Ca niste serpi in agonie. / Singuratatea imi respira in jur / Ca un animal sacrificat" (Sange albastru). Sistemul analogiilor, indeosebi, are, in aceasta etapa, deprinderi eminent funeste, dand la ivela un principiu imaginativ cu reflexe tortionare. O relaxare a acestui arc represiv are loc in Poezii-e din 1974, mult mai dispuse, in general, la clementa si mai permeabile la reverie si la scriitura luminoasa, multumindu-se cu permutarea mirajului in campul magnetic al melancoliei. Controlul imaginarului nu mai e detinut (oricum, nu in exclusivitate) de cinism, si adesea poemele respira un aer beatitudinal, vrajite de matinalitatea lumii: "Pe-aici ma duc, / Pajistea-i vie, e liniste si-i soare, / Cutremur sfant al vietii, al sevelor in floare" (Pe-aici ma duc). Poeta nu-si mai premediteaza viziunea si slabeste instructia negativa a imaginarului, desi tocmai aceasta destindere evidentiaza cat de funciara este, pentru vocatia ei, iritarea, acea indignatio ce asigura conditia freatica a starii. Inductia unei electricitati negative in imaginar si in climatul creativ trece, la M., de stricta emisiune programatica, angajand modul vizionar in sine. Predispozitia irascibila determina o inflamare creativa ce se descarca voltaic intr-un lirism denuntiativ in care investitura ontologizanta a cuvantului e absolutizata: "Cuvintele, cand nu sunt rostite intregi, / Cu daruire si patima, ma plictisesc" (Padurea). Aceasta portanta a cuvantului, responsabil de translatia abrupta si integrala a fiintei in vers, e conditionata tocmai de surescitarea existentiala, de patetica nervilor rupti. O cota imediat mai inalta a acestei irascibilitati creative e perceptibila in Poeme-le albe, din 1978, in care temele apte a fi suportul unor reverii sau nostalgii sunt din nou agresate si supuse unei persecutii expresioniste, cu metafore vitriolante, tot mai mult dedate la gustul sangelui, in pofida unei avalanse (aici abia pornite) de abstractii. Surescitarea vizionara se manifesta intr-o scriitura alergica la eufemism, intr-o dispozitie infamanta care invectiveaza chiar si cele mai inocente peisaje, corupandu-le limpiditatea prin insinuante grotesti si sabotand cristalizarea gratiei: "Statea o vrabioara sfanta-ntr-un copac / Verde ca smaraldul, / Era o primavara lunga si atotputernica, / Vrabioara isi spala aripile scurte si cenusii, / Se lingea pe cioc de placere si bucurie, / Se lafaia pe crenguta aia putreda de vie si de tanara" (Primavara). Ea insasi "zeificata" (Zeita), iritarea produce si proiecteaza in lucruri o "substanta rea", potentan-du-le atrocitatea. Poemele nu fac decat sa developeze acest substrat de agresivitate a lumii, reveland un climat existential (care devine insa si unul vizionar) de ostilitate compacta: "O furie adanca izvora limpede. Am sa fug inapoi la parinti / Cumpana de la fantana ranjeste - un monstru plin de fum - [] Vezi, lumina care ma duce spre tine, parinte al meu nevazut, / Ma si intoarce cu fata la pamant, cu gura plina de sange" (Balada veche). Epifaniile acestei ostilitati cutreiera poemele, instigate si ele sa se comporte resentimentar si ranchiunos cu orice iluzie si incitate sa discrediteze "frumusetea" conventionala a lumii. Un filtru repulsiv se instaureaza de acum in poemele Angelei M., tinand viziunea pe drumul difamatiei si determinand imaginarul sa participe la o etica a sanctiunii si la o opera a malitiei. Imperativul sinceritatii (care e si unul al combustiei, al participarii totale la destinul versului) cultiva intr-atat oroarea de fals incat face din acuizarea acestei alergii o motivatie suficienta pentru imprecatiile unei etici negative. Structura noptii (1979) inverseaza, provocator, ecuatia morala, deplorand tocmai "raul" ca victima a "frumusetii" ("Vad cum Raul se rasuceste jalnic, sucomband sub tufisul / ingretosat de atata frumusete trecatoare") si sfidand prin cinisme ostentative: "Pasarea franta, zvarcolindu-se in praf inalta un imn candorii / Iar eu voi calca peste pasare si voi inalta un imn nedreptatii". Asemenea insolente nu sunt, insa, decat scene din patetica exasperarii. Ele sunt replicile malitioase ale disperarii, afronturi iesite dintr-o etica fanatizata a puritatii si implicarii. Paroxismul participarii, exaltat pana la tentatia de a elimina functia de intermediar a limbajului, si nevoia de acte absolute ("Nici un fapt in afara mortii nu ma satisface") sunt, de fapt, o poetica (nu o etica) in care unicul comandament e spasmul exatatic al confesiunii, traita si transmisa ca o viziune atroce. Amplul poem care da titlul volumului tocmai asta face: transforma, prin voltajul ridicat al dictiunii si prin virulenta imagisticii, confesiunea in viziune (chiar daca, in montajul secventelor, se simte, uneori, efortul de a promova fulguranta la conditia suflului). Poeme-t de fier, din care e alcatuita cealalta sectiune, merg, mai degraba, pe o scriitura atomizanta, in care enunturile gafaite ("telegrafice comunicari de pe taramuri infernale" - N. Manolescu) prind mai eficient decat perioadele ciclului precedent panica existentiala pe care poeta o proiecteaza in jeturi. Sintaxa pare sa fi implodat sub presiunea ororii, iar poemele nu sunt decat o innadire de nervi rupti: "Frica de moarte. Ma strang in mine. / Gandirea si iubirea se strang strans. / Intensitate a fricii si cunoasterii de sine. / In parc, ochii fratelui, palid, lucesc" (Toamna tarzie). Aceasta sintaxa asfixiata isi va revela incisivitatea vizionaram Blindajul final, din 1981, pentru care Poeme-lt defiem-s.u fost decat un preludiu sau o transa anticipata. Fise clinice ale unui cosmar cotidian, facute cu o precizie daimonica si cu incandescenta sarcastica, poemele de aici alcatuiesc "jurnalul unei autovivisectii in oglinda" (Al. Dobrescu), ambitia poetei fiind aceea de a pune, in locul unui discurs despre rana, un discurs el insusi ultragiat.



Febrilitatea dictiunii si transcrierea brutala a frisoanelor imaginatiei, langa brutalitatea ostentativa a notatiilor, ameninta sa arunce in pagina, fara intermediari, "viscerele" crispate ale unui psihism ravasit, poemul devenind o pura scriitura spas-matica. Oroarea si spaima sunt circuitele existentiale pe care se misca, in riposte exasperate, poemul, preocupat, in primul rand, de precizia cosmarului, de conspectul scrupulos al supliciului. Teroarea pe care o respira poemele a angajat si sintaxa intr-un cataclism care i-a distrus toata structura, pulverizand-o in atomi iradianti, insusi lexicul poetei se contrage periculos, atingand un nivel riscant de redundanta si ruland un capital redus la cuvintele tematice. "Fier", "sange", "carne", "scrum" par sa fie cele patru elemente intre care si din care se tese aceasta viziune a infernului ce interpeleaza, cu familiaritate si groaza, neantul: "neant, tu imi amintesti de noaptea ce sangereaza / in ochii mei. / aburii tai ma umplu de neputinta. / orice ratiune pare meschina in fata / lividelor tale raze. / creierul meu este sangele tau". Desi poeta stenografiaza, mai degraba, un cosmar metafizic, in epifaniile sale cotidiene, registrul ei imagistic e aproape riguros unul sanguinic. Insa apelul la metafora biologica, frecventa imagisticii menstruale, transcriptiile crude si grotesti ale fiziologicului poarta in sine o convulsie a spiritului prins in bolgie. Fiziologia vorbeste, in aceasta poezie a strivirii si crisparii, in limbajul expresionist al spiritului damnat. Ineditele atasate antologiei Var (1989) sunt cea de-a treia emisiune a angoasei iremediabile care s-a instapanit pe viziunea poetei. in aceeasi gramatica strivita, poeta continua seria "textelor macelarite", cum le zice ea insasi, aprofundand viziunea metalizarii fiintei si cosmosului si exasperand sentimentul bolgiac. Sangele si fierul sunt materiile, aproape exclusive, ale acestei lumi care se pronunta in impetuozitati dramatice, traind febra neagra a neantizarii intr-o sintaxa intensiva si cu o luciditate halucinanta. Materialitatea versurilor, in pofida aforismelor lapidare care o sfasie, e brutala si compacta, scriind direct in limbajul strivirii si sufocarii: "ruptura de sange pe cer / se apleaca fierul peste fier. strans / in maini pana la macerare. / metafizica fierului: sange/ melancolia mecanica a mortii". Confesiunea totala, fara eufemisme, ascunzisuri si refugii, a devenit o tortiune, a spiritului si textului deopotriva, poezia Angelei MARINESCU ajungand sa transcrie, in reportaje nude si telegrafice, graficul spasmatic al fiintei.

OPERA

Sange albastru, versuri, Bucuresti, 1969; Ceara, versuri, Bucuresti, 1970; Poezii, Bucuresti, 1974; Poeme albe, Bucuresti, 1977; Structura noptii, poeme. Bucuresti, 1979; Blindajul final, versuri, Bucuresti, 1981; Var, versuri, Bucuresti, 1989; Parcul, Bucuresti, 1991; Cocosul s-a ascuns in taietura. Bucuresti, 1996; Satul prin care ma plimbam rasa in cap, Bucuresti, 1997; Evanghelia dupa Toma - o interpretare posibila, Bucuresti, 1997; Blues. Parcul, Bucuresti, 1997; Skan-derbeg. Bucuresti, 1998.



REFERINTE CRITICE

M. Papahagi, in Echinox, nr. 9, 1969; I. Pop, in Steaua, nr. 10, 1969; D. Cristea, in Romania literara, nr. 12, 1971; I. Pop, in Tribuna, nr. 19, 1971; V. Felea, in Tribuna, nr. 46, 1974; D. Cristea, Un an de poezie, 1974; Al. Piru, Poezia, II; MARINESCU Iorgulescu, Scriitori tineri; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 4, 1978; E. Simion, in Luceafarul, nr. 24, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti; G. Alboiu, Un poet printre critici, 1979; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 23, 1979; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 10, 1979; D. Al. Condeescu, in Luceafarul, nr. 23, 1979; L. Raicu, Printre contemporani, 1980; D. Cristea, Faptul de a scrie, 1980; MARINESCU Bucur, Literatura romana contemporana. Poezia, 1980; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 31, 1981; I. Milea, in Tribuna, nr. 41, 1981; Al. Cistelecan, in Familia, nr. 9, 1981; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1981; MARINESCU Nitescu, in Romania literara, nr. 15, 1984; Grete Tartler, Melopoetica, 1984; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; MARINESCU Mincu, Eseu despre textul poetic, II, 1986; L. Ulici, in Romania literara, 52, 1986; Cornel Moraru, in Vatra, nr. 12, 1989; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 12, 1997; R. Munteanu, in Luceafarul, nr. 6, 1997; I. Holban, in Romania literara, nr. 23-24, 1998; Alex. Stefanescu, ibidem, nr. 7, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Angela MARINESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Angela MARINESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text