n. 16 iun. 1925, com. Cofa-Hotin - m. 4 mart. 1977, Bucuresti.
Poet, eseist, prozator, traducator.
Fiul lui Emilian Baconsky si al Liubei (n. Marian). Frate cu Leon Baconski.
Liceul la Chisinau si Ramnicu Valcea (absolvit 1946). intre 1946 si 1949 frecventeaza cursurile Facultatii de Drept a Univ. din Cluj. Debut in ziarul Tribuna noua (1954); debut editorial in 1950, cu voi. Poezii, indistinct in peisajul epocii. Nici in Copiii din Valea Ariesului (1951), Cantece de zi si noapte (1954), Doua poeme (1956) nu se releva inca un timbru orig. Ca redactor-sef (1953-1959) al rev. Almanahul literar, devenita apoi Steaua, si alaturi de ceilalti poeti stelisti, BACONSKY duce in epoca o sustinuta lupta pentru legitimarea lirismului.
La cel dintai Congres al scriitorilor (1956) ataca intr-o faimoasa cuvantare cateva din poncifele dogmatice majore ale proletcultismului, dezicandu-se si de propria creatie anterioara. intr-adevar, cu Fluxul memoriei (1957) si Dincolo de iarna (1957), BACONSKY renunta la poezia conjuncturala, lirismul sau devine confesiv, varianta de pastel spiritualizat, cunoscuta in acea vreme si admisa sub titulatura "poezie de notatie". Modernismul temperat se exprima cu eleganta si in voi. Imn catre zorii de zi (1962), Fiul risipitor (1964), sugestiva ramanand pentru aceasta etapa din poezia lui BACONSKY antologia Fluxul memoriei (1966). Prin Cadavre in vid (1969) si in exceptionalul voi. postum Corabia lui Sebastian (1978), poezia lui BACONSKY se radicalizeaza pe latura sociala. Proza baroca din Echinoxul nebunilor si alte povestiri (1967) constituie si ea un moment important in biografia scriitorului. Eseurile despre scriitori romani si, mai ales, cele despre curente si scriitori din literatura universala, acestea din urma reunite in ed. completa Meridiane (1969), impun un cunoscator plurivalent si un subtil teoretician. insemnarile de calatorie din Remember (1969) intregesc profilul unui spirit receptiv, investigator de varii zone culturale. Prodigios traducator, BACONSKY a impus mai intai antologii din Quasimodo, Cari Sandburg, Lundkvist, apoi a realizat Panorama poeziei universale contemporane (1972), masiva si orgolioasa selectie din poetii acestui veac, comparabila cu cele mai faimoase antologii de aiurea. BACONSKY este si autorul competent al unor studii despre pictura, a ingrijit sau prefatat albumele Tuculescu, Botti-celli, Ghiata. A detinut rubrici de succes la Contemporanul, Magazin, un foileton saptamanal la Die Welt, in ultima parte a vietii. A fost tradus in numeroase lb. A lasat postum romanul parabolic Biserica neagra, aparut intai in trad. germana (in R. F. G.), precum si alte ms, desene, laviuri, guase. BACONSKY reprezinta un tip de intelectual cu puternic discernamant artistic, o constiinta nelinistita si grava. Opera de maturitate este ferm conturata, desi cutremurul de pamant de la 4 mart. 1977 a curmat o vigoare creatoare ce prevestea inca o interesanta evolutie. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1969 si 1972.
Daca la inceputurile sale poetice BACONSKY parea a fi un produs oarecare al dogmelor predominante, versificand fluent pentru anecdotica si propaganda literaturii noi, in mai putin de un deceniu el dobandeste o personalitate distincta si deja controversata, impunand un stil si o etica scriitoriceasca inconfundabile. BACONSKY ilustra in poezie, de exemplu, teza "ascutirii" progresive a luptei de clasa, insa convingerile sale estetice se rosteau deja mult mai nuantat in primele eseuri despre scriitorii clasici, elocvent in acest sens fiind un timpuriu studiu despre Bacovia. in Fluxul memoriei (1957) se putea recunoaste o traditie asimilata, o data cu ceremonioasa melancolie a peisajului interior ce instaura lirismul, in compozitii cu caracter pictural. Noua formula de pastel, amintind vag de naturismul lui Maniu sau Pillat, interioriza peisajul spre a exterioriza sentimentul; se evita astfel nu doar retorismul, ci si metaforizarea excesiva, conform unor convingeri estetice formulate de B., mai tarziu, intr-o pregnanta Schita de fenomenologie poetica. Poetul isi situeaza topografia obsesiilor in istoria revoluta, timp difuz de legenda si paganism, unde se suprapun epoci varii, dupa cum si in spatii ale finisterului. El este constructor de mitologii "legende heratice, vechi intamplari / care-au fost ori n-au fost niciodata", are eminesciana obsesie a Nordului ("se pare ca am fost nascut / Sa ma inchin marilor aspre si Nordului"), asimilandu-si cu orgoliu in biografie o dominanta romantica. Anean-tizarile in albul amorf al troienelor din "Campiile Dunarii" sunt varianta scitica a aceluiasi boreal, fondul exilului interior ce va reaparea si in proza. Se poate vorbi de un romantism al salbaticiei, in sensul unei optiuni pentru viata in sanul elementelor si formelor naturii. Desi existente, sugestiile livresti ofera numai un cadru vag pentru aventura melancoliei baconskyene. Pe de alta parte, resuscitarea unor figuri de domnitori, carturari de altadata si a unor momente din istoria nationala este tot o izbanda baconskyana dobandita prin lirism si nuantata prin evocare, replica la tracismul de odinioara sau la didacticismul poeziei de tematica istorica. Elogiul face sinteza cu sentimentul melancolic al trecerii timpului. Formula s-a generalizat mult dupa B., cu toate ca nu i se mai resimte sorgintea. Numeroase sunt autoportretele, chestionarea febrila a unor examene de etapa, marturisirile de credinta: "Tacut ma uit in fata si deslusesc carari / Si ziua ma saruta usor si se desparte - / Cu fruntea luminata de visu-acestei tari / tot mai departe-n zare ma duc, tot mai departe ", un patriotism ardent si autentic, destul de ignorat de catre comentatorii poetului. Sigur insa ca raman predominante peisajele si compozitiile de interior. Natura este la B., asa cum spunea el despre Esenin, "unghiul ideal din care poate avea cea mai ampla si mai intensa reprezentare a conditiei umane". Subiectul auctorial figureaza o structura vizuala ce se imbiba de prezenta si sensibilitatea fiintei umane, ajutand la o trainica si complexa relatie de coniventa. Elanurile plenare, nu o data ceremonioase, hieratice, ritualice apartin unei structuri psihice ce le domina si le traduce in formule interiorizate. Translatia de la panoramare la interiorizare este un tipic procedeu baconskyan de intimizare a grandiosului. In poezia erotica, BACONSKY este acelasi sensibil caligraf al emotiilor, dozand cu rafinament senzualitatea si cromatismul. Pana la Cadavre in vid (1969), domina o melancolie armonioasa, anxioasa uneori, insa nu si tragica. Cu aceasta carte rabufneste o mai radicala criza de identitate, imageria ia tuse expresioniste: "amurguri acherontice", "diseminare de gnomi", "cranii in carantina", "paji limfatici". "Cadavrele cuvintelor moarte" articuleaza un osuar simbolic al civilizatiei moderne, tragic amestec de roluri si destinatii, functii profanate - a poetului, a hierofantului, a arhontilor. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, sentimentul istoriei se dilata in "paraistorie" pe diagrama atrocitatilor umane. Nu cadavrele au consistenta, cat mai degraba furia din cuvinte improscand "agonia ticalositelor neamuri sufocate in aur / si purpura veche". Un bestiar semantic acuza "poligrafia"moderna, ergo literatura, din perspectiva unor deveniri anulate, a unui "elan istoric" interzis de o "eternitate amara". Preconizata functie demetaforizanta se adecveaza mai just acestui ton vaticinar, si nu in mod intamplator preferintele lui BACONSKY sunt declarate acum pentru poezia nuda a existentei, cea de tipul Vallejo, Brecht sau Gottfried Benn. Se mai recunoaste in compozitie echilibrata structura baconskyana, insa teratologicul populeaza cu spaime si fenomene ale hazardului acest vid istoric, in noul "anotimp electronic". Un intreg alt ciclu. Autoportret in timp, reia cu vadita nervozitate tema autoportretelor de odinioara: "Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie / sa fi pierit multe ziduri si osti / sa se fi dus dracului multe imperii / ca sa-ncep a semana in sfarsit cu mine". Preliminariile acestei abordari stilistice si, in general, noul unghi de abordare a conditiei umane in ipostazele ei tragice pot fi depistate, ceva mai devreme, si in volumul de proze Echinoxul nebunilor si alte povestiri (1967), carte de certa semnificatie pentru anii cand incepea sa se contureze la noi o proza fantastic o-exis-tentialista. Eminenta sulului a indepartat insa, ulterior, atentia de la fondul prozei baconskyene. La drept vorbind, parabolele sale poematice nu au o certa ascendenta existentialista, dupa cum nici una clar expresionista, fiind, mai degraba, un comentariu-eseu la mai vechi obsesii baconskyene. Ele situeaza emblematic, generic si anistoric fiinta umana in ipostaze ale depersonalizarii. Unele din ele suporta si o vaga decriptare caracterologica: astfel, in Farul gasim si un ciclu initia-tic suprapus tipologiei adolescentului inadaptabil; Cel mai mare poate indica aparitia ierarhiilor sociale. Totul ramane insa evanescent si simbolic, anxios si incert. O fatalitate dezonoranta copleseste individul pentru care cauzalitatea si finalitatea nu constituie repere ale destinului. Absurdul planeaza insinuant si kafkian. De altfel, fiinta umana este de-a dreptul strivita de maretia si salbaticia peisajului; aceleasi intinderi scitice ale exilului, aceeasi absorbanta leganare a marii ca un orizont metafizic. In ansamblul creatiei lui B., prozele stabilesc legatura intre fabulatia din Fluxul memoriei si bestiarul social al Cadavrelor in vid; un adevarat jurnal de creatie cu autonomie ferma. Situandu-le astfel, nu diminuam importanta prozei, ci evidentiem complexa structura a creatorului. In Corabia lui Sebastian (1978), un anumit "jurnal" va figura chiar in compozitia cartii. Este vorba de proza poematica ce se intercaleaza poemelor propriu-zise, poate si spre a ilustra ideea potrivit careia lirismul nu este decat "permanenta modificare poetica a naratiunii" cum scria BACONSKY intr-un eseu Pe o tema de Leopardi. Se afla in aceasta ultima carte intrunite elanurile si sarcasmele unui artist dublat, ai spune, de un sociolog. De aici, si alternarea lucida intre implicare si detasare. Titlul trimite, evident, la gravura lui Sebastian Brandt, dar si la celebrul tablou al lui Bosch, ambele parabole vizuale ale perditiei si ratacirii. Societatea de consum, nepasarea si umilinta individului, interferenta ideologiilor, falsele revolte, criza valorilor, sentimentul unei damnatiuni ce se repeta sub rictusul istoriei sunt privite cu experienta unui interval de timp trait in Berlinul de Vest. BACONSKY sintetizeaza o etica desperata si sumbra pentru sfarsitul acestui mileniu: "Nu vom mai face razboaie - / fara lupta vom cadea invinsi, fara lupta / ne vom invinge unii pe altii in alte carnagii, / intr-un imens macel demagogic. Noul Jan Hus, / noul Savonarola, noul Luther vor aparea pe ecrane, / vor fi urmariti, focurile vor fi intretinute cu ziare / si, pe deasupra capetelor noastre umflate, maini murdare / se vor strange una pe alta pe-ascuns saltan-du-ne / mereu intre doua, intre doua minciuni, intre doua culori, / intre doua iluzii". in abundenta desfasurare evenimentiala din carte se indeasa o teribila fauna sociala cu cele mai ciudate fizionomii si psihologii, panorama a infernului modern sibarit si frivol. Lirismul baconskyan se adapteaza acestei urgente confesive, fostul ceremonial al imaginilor devine mai parcimonios.
Expeditia pe Corabia lui Sebastian este testamentul de constiinta al unui umanist jignit. La inceput, traducand si prezentand cititorului roman mari personalitati literare din diverse literaturi, BACONSKY realiza o importanta opera de educatie nationala, in profitul mai ales al tinerilor. Cu timpul, aceste portrete de scriitori au facut loc studiului unor fenomene mai ample: Schita de fenomenologie poetica, Suprarealismul astazi. Supralicitarea eseului, Opera deschisa si definitia avangardei s. a., in care convingerile baconskyene se exprimau suplu si transant, argumentate cu exemple culese de la sursa. O noua simplitate era preconizata si elogiata de B.: "in anii nostri n-am fi simtit atat de imperios necesitatea afirmarii unui echilibru in poezie, a unei substante lirice, daca nu am fi avut constiinta ca labirintul tuturor experientelor paroxistice din perioada interbelica ne-a indepartat simtitor de ele". El a repudiat excesele avangardei si ale epifenomenelor recente, militand pentru complexitatea valorica a marii literaturi dintotdeauna. Nici in Panorama poeziei universale contemporane, 1972 (in care sunt tradusi si comentati poeti de pe aproape toate continentele), nu va admite "samani", teoreticienii curentelor poetice, dupa cum nici alte "mumii decorative" (refuzul spectaculos al lui Saint-John Perse), ci doar poeti prin creatia carora sarbatorim "triumful poeziei asupra incercarilor istoriei de a-i impune legile temporalitatii sale si principiul ei de reductibilitate". Metoda sa de a traduce nu este una a juxtelor. De aici decurge si o anumita baconskyanizare a textelor. Informatia de care dispunea, cat si un gust desavarsit i-au permis sa anticipeze valori ce-si vor dobandi recunoasterea abia in anii mai apropiati noua. (Elytis, Holan, Rolf Jakobsen) sau sa acorde inalta apreciere unui poet precum O. V. de L. Milosz. Memorialistul retine cu precadere spatii de cultura, cautand in jur nu atat diversitatea, cat confirmarea informatiei livresti, amplificarea ei. Era cunoscut si discernamantul sau in artele plastice, cum o dovedesc cele cateva studii in acest domeniu. Toate sectoarele operei sale de dupa 1950 comunica prin multe canale, iar afirmatia din urmatorul vers (contrazisa de destin): "Se pare ca as fi sortit longevitatii" vizeaza, credem, varsta creatoare din a doua parte a vietii, careia un tip de structura intelectuala a lui BACONSKY ii era destinat.
OPERA
Poezii, Bucuresti, 1950; Copiii din Valea Ariesului, Bucuresti, 1951 (ed. II, 1954); Cantece de zi si noapte, Bucurestii 1954; Doua poeme, Bucuresti, 1956; Fluxul memoriei, Bucuresti, 1957 (ed. II, 1964); Dincolo de iarna, Bucuresti, 1957; Colocviu critic, Bucuresti, 1957; Calatorii in Europa si Asia, Bucuresti, 1960, Versuri, Bucuresti, 1961; Imn catre zorii de zi, Bucuresti, 1962; Poeti si poezie, Bucuresti, 1963; Versuri, pref. de M. Petroveanu, Bucuresti, 1964; Fiul risipitor, Bucuresti, 1964; Meridiane, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1969); Echinoxul nebunilor si alte povestiri, Bucuresti, 1967; Remember, MI, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1977); Cadavre in vid, Bucuresti, 1969; Panorama poeziei universale contemporane, Bucuresti, 1972; Tuculescu, Bucuresti, 1972; Botticelli (ilustratii la) Divina Comedie, Bucuresti, 1977; Corabia lui Sebastian, Bucuresti, 1978; Fluxul memoriei, ed., pref. si tabel cronologic de M. Braga, Bucuresti, 1987; Itinerarii plastice, antologie de S. Stati, pref. de
Petre Stoica, Bucuresti, 1987; Botticelli, Bucuresti, 1989; Biserica neagra, roman, ed. ingrijita si cateva lamuriri de P. Tugui, Bucuresti, 1995; Poezii, cuvant inainte de
M. Martin, Bucuresti, 1996; Fluxul memoriei, poezii, Chisinau, 1997; Biserica neagra si alte proze, Bucuresti-Chisinau, 1997.
REFERINTE CRITICE
C. Regman, Cica niste cronicari, 1970;
V. Felea, Poezie si critica, 1971; Gh.
Gri-gurcu, Teritoriu liric, 1972; N. Ciobanu, Panoramic, 1972; P. Poanta, Modalitati; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974;
M. Iorgulescu, Al doilea rond, 1976; 9 pentru eternitate, 1977;
D. Flamand, in Romania literara, nr. 52, 1978;
P. Stoica, Amintirile unui fost corector, 1982;
S. Foarta, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1982; M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; Alex. Stefanescu, intre da si nu, 1982; M. D. Gheorghiii, Reflexe conditionate, 1983;
I. Pop, Lecturi, 1983;
E. Simion, Scriitori, III, 1984;
M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1985; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; O. Ghidirmic, Proza romaneasca si vocatia originalitatii, 1988; G. Ivascu, Confruntari literare, III, 1988; Olimpia Radu, Pagini de critica literara, 1988; M. Martin, in Romania literara, nr. 6, 1989; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 38, 1995; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 5, 1995; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 19, 1996;
C. Braga, in Steaua, nr. 7, 1997.
