POEZIE SI PROZA de Ana BLANDIANA (Proza)
Secole si chiar milenii de-a randul, proza s-a amestecat cu ostentatie in poezie, incat faptul ca in epoca moderna poezia a inceput sa influenteze proza si sa-i imprumute fantasticele sale legi nu mi se pare decat o dreapta compensatie. O compensatie de pe urma careia literatura in genere nu are decat de castigat in adancime, nu are decat de pierdut in conventionalism. Pentru ca, ma incapatanez sa cred, mai mult decat exploziile psihanalizei, mai mult decat subtilitatile in continua crestere ale psihologiei, proza a inaintat dinspre realitatea aparenta inspre cea secreta, complicata, ignorata, nebanuita chiar, gratie poeziei care, intervenind, a dus la inlocuirea perceperii logice, stiintifice, ambitios obiective a universului printr-o umila si uimita percepere magica, intuitiva, profund subiectiva. Timpul pierdut si regasit de Proust, valurile Virginiei Woolf tin de aceasta viziune lirica in stare sa inglobeze pe autor realitatii contemplate si facand realitatea sa fluctueze in functie de tresaririle eului contemplator.
Savantele mistere borgesiene, crepusculele vrajitoresti ale lui Ghelderode, rostogolirea generatiilor la Garcia Márquez, amestecarea pana la confuzie a vietii si a mortii la Juan Rulfo, imprumuta de la poezie nu numai spiritul ci si procedeele, facand din metafora mijloc de investigatie, nu numai de exprimare, a lumii.
In largul compartiment al literaturii fantastice (si numai spiritele obtuze il vor confunda cu acela al literaturii absurdE), metafora, adesea uimitoare, rasturnatoare de sensuri, este fantasticul instrument de descoperire a lumii, este o cale de patrundere spre adevar. Metafora a adus prozei moderne ceea ce a adus microscopul stiintei: posibilitatea de a vedea insasi structura elementelor din care este compusa viata. Ceea ce pare a fi o descompunere a realitatii nu este decat o descoperire mai exacta a ei, lumea vazuta la microscop este mai fantastica, dar mai adevarata decat lumea vazuta cu ochiul liber. Scriitorii moderni, contemporani subtilelor descoperiri stiintifice ale secolului nostru, nu au fost, deci, decat sincroni cu epoca atunci cand au descoperit ca in literatura nu exista adevar mai exact decat ambiguitatea metaforei.
In cadrul unor asemenea universuri, cu precadere poetice, clasicul conflict nu va disparea, dar natura si formele lui se vor transforma pana la nerecunoastere. Ciocnirii dintre personaje antagonice ii ia locul tensiunea dintre cei doi poli, exprimat si neexprimat, ai metaforei. Raportarea la realitatea externa operei nu se va mai face, aparent, cu aceeasi usurinta ca si in cazul literaturii clasice, pentru ca privirea scriitorului va fi patruns definitiv in interiorul realitatii, fara a mai putea pastra concordanta cu infatisarea ei din afara. Ar fi, deci, o greseala si o flagranta falsificare sa incercam sa cautam cheia pedestra a acestei literaturi inflorite in zbor, sa incercam sa dezlegam metaforele ca pe niste sarade, intelegerea acestei literaturi, ca si a poeziei, se face dinlauntrul ei, ca a unor adevaruri concludente in sine. A incerca sa explici de ce atarna eminescianul Dionis pamantul ca pe o margea la gatul iubitei este la fel de vulgar pentru arta cu a intreba daca nu cumva Catalina
Luceafarului este Veronica Micle. Numai citite asemenea poeziei, cu incordarea si disponibilitatea datorate poeziei, aceste pagini isi elibereaza sensul ascuns. Citit ca un roman politist, "Suflete moarte" este absurd, ascultata ca un mars, "Sonata lunii" este demobilizatoare.
Am trecut dinspre poezie spre proza nu pentru a parasi poezia, ci pentru a-i largi imparatia, pentru a putea da o mai larga desfasurare obsesiilor si viziunilor ei. Pentru ca proza fantastica, proza care a inlocuit situatiile prin viziuni, da posibilitatea poeziei sa dezvolte mari si halucinante versiuni ale lumii vazute prin apa unei lentile atat de maritoare, incat contururile exterioare dispar facand loc unor splendide si nonfigurative taine. Ca si poezia, proza fantastica se afla dincolo, nu dincoace de realitate, acolo unde nu poti sa treci decat asumandu-ti realitatea. Conflictul unei asemenea proze este tocmai tensiunea dintre vazut si nevazut, dintre spus si nespus, dintre posibil si imposibil, dintre ceea ce s-ar putea turna in formele fixe ale realitatii si ceea ce poate sa palpite numai in zonele libere ale imaginarului. Este un conflict deosebit in esenta de cel al prozei si apreciat de natura si sensurile conflictului liric, cerand, ca si acesta, o citire pe un portativ special. Autorul prozei fantastice nu mai face concurenta starii civile, nu mai creeaza personaje si situatii, ci universuri si miracole, in care lumea vazuta se topeste pentru a se rearanja dupa liniile de forta ale unui nou camp magnetic, revelator. Fantasticul nu e opus realului, este doar o infatisare, mai plina de semnificatii, a acestuia. La urma urmei, a-ti imagina inseamna a-ti aminti.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
