 |
|
Imi amintesc acea Roma pe care am descoperit-o fara sa vreau, gresind drumul de intoarcere de la Porta Portese, o Roma lipsita de monumente artistice (ba da, am descoperit la un moment dat o piramida, o piramida adevarata, chiar daca ceva mai mica decat cele de langa Cairo, o piramida in care fusese ingropat nu un faraon - de fapt in cele egiptene fusesera ingropati intr-adevar? - ci un pretor roman de la sfarsitul republiciI), o Roma neistorica, lipsita de urmele timpului trecut, dar plina de sigiliile timpului prezent, o Roma fara ruinuri si fara muzee, dar plina de fabrici si de muncitori.
Era si ea o Roma cunoscuta, era Roma filmelor neorealiste: iubindu-le si vazandu-le de nenumarate ori, ma mirasem intotdeauna cum de reuseau sa evite - cu o incapatanare care mi se parea laborioasa - orice urma de monument din cadrele care pareau totusi atat de intamplatoare. Descopeream acum, ratacind in cautarea capatului metroului, ca nu e nevoie de nici un efort pentru a descoperi in Roma strazi si cartiere intregi fara nimic etern in ele, ziduri lungi si urate de uzine, blocuri banale, magazine oarecare, totul nou cu banalitate si derizoriu cu civilizatie si totul populat de o lume cunoscuta. Dar nu din filmele neorealiste. O lume mult mai putin saraca si mult mai putin vesela decat cea de pe ecranele maestrilor postbelici. Vorbind cu diversi trecatori pe care ii intrebam cum sa-mi continui drumul, descopeream in ei fizionomii cunoscute de muncitori, auzeam expresii cunoscute din cartierele proletare de acasa si intelegeam cu uimire ca muncitorii diverselor popoare seamana intre ei, asa cum seamana taranii (asta o stiam demulT), asa cum seamana intelectualii. Vreau sa spun ca un muncitor italian semana mult mai bine cu un muncitor roman decat cu un intelectual italian, dupa cum un taran francez seamana mult mai bine cu un taran grec decat cu un intelectual francez, iar un intelectual englez seamana mult mai bine cu unul spaniol sau norvegian decat cu un muncitor englez. Asemanari tinand, in mod evident, mai mult de expresie decat de trasaturi, dar predominand asupra acestora din urma intr-o asemenea masura, incat as indrazni sa spun ca un intelectual japonez, chiar, seamana mai bine cu unul german decat cu un muncitor japonez. Formatia culturala si specificul muncii sunt deci, oricat ar parea de straniu, mai marcante decat nationalitatea sau chiar decat rasa. Zambeam femeilor si barbatilor care treceau pe langa mine amintindu-mi figurile cartierului ceferist in care am crescut, si ma gandeam ce incantati ar fi fost socialistii de dinaintea primului razboi mondial de radicalismul observatiilor mele.
Zambeam civilizatiei de beton care va lasa in urma ei infinit mai putine si mai putin frumoase urme decat civilizatia de marmora, si-mi aminteam ca filmele se degradeaza, hartia mucezeste si arde, cimentul se macina, metalul rugineste, ceea ce face insasi discutia despre urmele noastre zadarnica si superflua. Si-mi continuam drumul, tarandu-mi sufletul greu pe banalele bulevarde ale celei mai trecatoare dintre Rome, in timp ce absurda imitatie de piramida pe care o lasasem in urma incepea sa capete un jalnic, dar real inteles.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
