 |
|
Scriu aceste randuri intr-o dupa-amiaza cu cerul coborat pana aproape de pamant. Este sambata si in agenda deschisa in fata mea la fila curenta scrie: "La 0 h., 0,8 m, 1 s - solstitiul de iarna, inceputul iernii astronomice". Pana atunci mai sunt desigur aproape zece ore, dar pregatirile care se fac in vederea acestui eveniment depasesc cadrul meteorologic si trec in domeniile, mai somptuoase, ale spiritului. Am spus, cerul a coborat pana la pamant, dar de unde stiu eu ca pacla umeda dintre case, materia caltoasa si sura care lasa scame destramate prin crengile arborilor, vata cenusie infundata - ca-n urechile unui batran - prin gangurile pustii, poate fi numita cer pentru simplul motiv ca, din cauza ei, cerul nu se mai vede?
De fapt, ceea ce se vede apartine in mult mai mica masura formelor finite si imanente, decat universului unduitor si neingradit al inchipuirii. Si nici nu e de mirare, din moment ce muchiile si colturile, dreptele si unghiurile, granitele si formele obiectelor au disparut demult pentru a lasa locul unei plasme umede care face valuri si naste monstri mai repede schimbatori. Acoperisul de peste drum a inceput sa bata din aripi rar, atat de rar incat intre doua batai cornisele se plictisesc sa mai fie aripi, se razgandesc si incep sa fluture lin drapelele somnoroase ale unor cauze uitate; pisica de pe gard continua sa inainteze mult dupa ce gardul s-a terminat, calcand cu grija pe scandurile elastice ale cetii, care este destul de consistenta pentru a interpreta cu aplomb si convingere complexul rol al gardului de lemn. Dar asa cum pisica ia ceata drept gard, nu cumva eu o iau drept pisica? In magma tulbure, in care oamenii pot trece drept culori, arborii drept sperietori, sperietorile drept statui, statuile drept stalpi de telegraf, totul poate fi confundat, totul poate fi interpretat gresit. Apare un tramvai. dar iti sugereaza un rinocer; se apropia o vrabie, dar te gandesti la un supersonic, latra un caine, dar iti aminteste o mitraliera, intunericul care coboara si frigul care se inteteste amesteca si mai mult intelesurile si transforma intregul peisaj intr-un apocalips moale, cu forme elastice intersanjabile, cu umbre alburii zdrentuite de raze boante si luceferi sasii. Ma uit la ceas: pana la solstitiu mai sunt aproape opt ore, pana la echinox raman mai bine de trei luni, dar in ceata, care infunda cu ghemotoace imunde orasul, deosebirile se estompeaza si diferentele dispar. Un minut sau o zi, o saptamana sau o ora se vad la fel de neconturate, eterne, incat, privind la cerul invalmasit printre case, nu-mi mai doresc - in dupa-amiaza de sambata, in care toata lumea doarme - decat sa mi se faca si mie somn, sa adorm si sa visez o lume stralucitoare, clara, in care nimic sa nu poata fi luat drept altceva decat este, si-n care sa-si aiba frumusetea lor limpede, fireasca, de neconfundat, si zapada scartaind sub pasii solstitiului, si crengile inflorite ale echinoxului reinviat.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Ana BLANDIANA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Proza
