Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Alice VOINESCU



    Alice VOINESCU - poza (imagine) portret












Alice VOINESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Steriadi; casatorita Voinescu) n. 10 februarie 1885, Turnu-Severin -m. 4 iunie 1961, Bucuresti.

Eseista

Fiica lui Sterie Steriadi, avocat, si a Massincai (n. Poenaru), descendenta a lui Petrache Poenaru.

Licentiata a Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1908). isi pregateste doctoratul la Paris si Marburg, sub conducerea lui Her-mann Kohen, seful scolii neokantiene. Teza sustinuta la Sorbona, cu titlul Uinterpretation de la doctrine de Kant par l Ecole de Marbourg. Etude sur l idealisme critique, apare, in 1913. Din 1922 pana in 1947 -prof. la catedra de istoria literaturii dramatice de la Conservatorul din Bucuresti. Colaboreaza la Ideea europeana si sustine cronica dramatica la Revista Fundatiilor Regale. A publicat trei carti: Montaigne. Omul si opera (1936), Aspecte din teatrul contemporan (1941) siEschil (1946); o carte despre eroi tragici a ramas in ms A lasat, de asemenea, un interesant Jurnal intim (aparut in voi., 1997). A participat cu regularitate, intre 1928 si 1939, la celebrele decade de la Pontigny; a corespondat cu A. Gide, R. Martin du Gard, J. Riviere, Ch. du Bos, E. R. Curtius. A colaborat la tratatul de Istoria fdosofiei moderne. Dupa 1950, a tradus din Kleist, Dickens, Th. Mann.

Subintitulata Omul si opera, cartea pe care VOINESCU o consacra lui Montaigne este in fapt o monografie de tip traditional, sistematica, urmarind cronologic etapele vietii si operei si pastrand, prin tonul colocvial si prin reducerea la strictul necesar a "subsolurilor", aparentele eseului. Autoarea are in vedere, dupa propria-i marturisire, si un scop pedagogic: "De cand, in ultimul timp, impulsiunea nestapanita spre un nou ideal de viata dezorienteaza constiinta tineretului nostru, tot mai des ma cerceta dorinta de a vorbi unei generatiuni, ce-si cauta o calauza despre acest mare prieten cumpatat si luminat". "Introducerea" fixeaza cadrul politic si cultural al epocii, capitolele urmatoare - Copilarie si tinerete, Mediul intelectual - incep, in paralel, reconstituirea atat a aventurii existentiale, cat si a celei spirituale. Diferitele faze - binecunoscute, de altfel, ale gandirii lui Mon-taigne prilejuiesc digresiuni agreabile despre stoicism, scepticism etc. Eseurile sunt citite atent, rezumate constiincios si eficient, comentate dezinvolt, fara a aduce insa lucruri noi fata de interpretarile anterioare (P. Villey, F. Strowsky, G. Lanson). Consideratiile autoarei sunt mai personale in capitolele Montaigne cauta masura omului si Metoda noua: valorificand individualitatea, evitand nivelarea si generalizarea Montaigne "a trebuit sa renunte la aptitudinile sale de filosof propriu-zis, pentru a pregati terenul subiectiv, apt de a primi stiinta exacta viitoare", fiind astfel precursorul constient al unei metode noi de gandire, relativista, antidogmatica, dinamica. Interesanta si recuperabila din perspectiva modernitatii, e apropierea de mitul lui Sisif: "Modest in acceptarea Relativului, e mandru ca e om si preschimba soarta intr-o misiune.



Chipul tragic al lui Sisif se lumineaza de nadejde in pragul Erei noi de cultura; Montaigne a descoperit in eterna reincepere nu blestemul zeilor, ci mantuirea duhului din moartea repauzului". Previzibila este, in schimb, concluzia eseului, Montaigne fiind vazut atat ca filosof de ruputra ("sta de straja la hotarul a doua lumi"), cat si ca un premergator al spiritualitatii moderne. Admiratia lui VOINESCU pentru autorul Eseurilor este, nu incape indoiala, totala; marturie stau, in acest sens, si numeroasele pasaje in care primeaza efuziunea lirica, declaratiile de adeziune entuziaste semne distinctive ale unei scriituri eseistice de "scoala veche". In Aspecte din teatrul contemporan (1941), VOINESCU se opreste asupra operei a patru dramaturgi: Franz Wed-kind, Bernard Shaw, Luigi Pirandello si Paul Claudel, alegere motivata destul de naiv prin aceea ca ei ar "dezvalui" fizionomia proprie a epocii. Desi admite ca teatrul lui Wedekind este o ilustrare a teoriilor freudiene (refulare, nevroza etc.), autoarea conchide, in chip neasteptat, ca ar fi vorba de un teatru optimist, intrucat in el "rasuna glasul nadejdii". Apare si aici conceptul de "dinamica" ("dinamica constiintei"), concept privilegiat in eseistica lui VOINESCU - dupa cum si eroul lui Shaw e definit prin "dinamica plina de surprize a devenirii sale", fiind imprevizibil si inconstant. In comentariu incep sa abunde locurile comune: teatrul lui Shaw se caracterizeaza prin demitizare, devalorizare, prin ruptura dintre constiinta si realitate, dar e un teatru "tonic, sanatos, stimulent", de un umor "plin de poezie, fiindca increderea sa in puterile de realizare ale naturii omenesti e nemarginita". La Pirandello, definitoriu ar fi procesul de eliberare a constiintei moderne, afirmarea lucida a esentei sale dinamice; eroul pirandellian figureaza drama omului modem, "sfasiat intre setea de a trai clocotul vietii si nevoia de a-1 intelege". Opera dramaturgului italian e schematizata prin cupluri antinomice: rational/irational, norma-litate/anormalitate, simtire/cugetare etc. In fine, teatrul lui Claudel e un teatru-sinteza, integrand poezia si filosofia unei viziuni fundamentale religioase; sistemul filosofic al lui Claudel este comentat cu metoda, iar catre sfarsitul studiului intalnim cateva observatii stilistice notabile. in cazul fiecarui dramaturg, V, face consideratii de natura psihologica si sociologica, descrie epoca, prezinta viata autorului, analizeaza principalele opere si termina, inevitabil, cu aprecieri (sumare) privind "stilul"; textele au un evident caracter didactic, de "prelegere", tonul expunerii e, in genere, moralizator si impaciuitor. Totusi, studiile despre Claudel si Pirandello sunt merituoase; cel despre Wedekind e prea rezumativ, iar cel despre Shaw - superficial si, in plus, supralicitand valoarea operei. Nu mai putin sistematica (dar, totodata, nu mai putin didactica) este analiza teatrului lui Eschil; cele 7 tragedii eschiliene sunt demontate cu rabdare si comentate minutios, pentru a reface figura a ceea ce autoarea numeste "omul tragic". Acesta e vazut in confruntarea activa cu Destinul si ca o intrupare a suferintei creatoare. Pentru prima oara, la Eschil, omul apare ca o "constiinta libera"; el este omul culturii, eliberat de tehnic. intemeind cultura pe respectul omului, Eschil combate, a priori si implicit, "dreptul oricaror forme de "supra-om", pe care le va nascoci barbaria veacurilor urmatoare". In acest fel, teatrul lui Eschil semnifica nasterea spiritului uman, caci pentru prima data (V. are, am mai vazut-o, obsesia intaietatii) "o constiinta individuala, identificandu-se cu nevoile multimii si purifican-du-le pe acestea in lumina cugetului, le-a smuls din finalitatea pragmatica a vietii biologice si le-a indreptat spre finalitatea gratuita a Idealului". De retinut sunt si distinctiile operate intre tragic si patetic, intre mitic si tragic. Prezenta marcanta in viata culturala interbelica, manifestand o remarcabila deschidere atat fata de valorile clasice, cat si fata de cele moderne, sprijinindu-se pe intinse si aprofundate lecturi filosofice, VOINESCU n-a reusit sa-si elibereze eseurile de sub chingile didacticismului si nici sa le epureze de stangacii si naivitati. Cu o mai mare tenacitate si cu mai multa incredere in forta cuvantului scris, VOINESCU ar fi marcat, cu siguranta, un moment insemnat in istoria eseului romanesc.



OPERA

Montaigne. Omul si opera, Bucuresti 1936; Aspecte din teatrul contemporan, Bucuresti, 1941; Eschil, Bucuresti, 1946; intalnire cu eroi din literatura si teatru, Bucuresti, 1983; Scrisori catre fiul si fiica mea, ed. de Maria-Ana Murnu, Cluj-Napoca, 1994; Jurnal, ed., evocare, tabel bibliografic si note de Maria-Ana Murnu, cu o pref. de A. Paleologu, Bucuresti, 1997. Traduceri: Charles Dickens, Afacerile firmei "Dombey si fiul", in romaneste de ~ si Al. Nasta, Bucuresti, 1957; Thomas Mann, Nuvele, in romaneste de ~, L. Iliescu si Al. Philippide, Bucuresti, 1960; Heinrich von Kleist, Michael Kohlhaas, in romaneste de ~, Bucuresti, 1961; Thomas Mann, Moartea la Venetia, trad. in colab., Cluj-Napoca, 1991.

REFERNTE CRITICE

Al. Piru, Panorama; M. Bucur, Istoriografia; Manuscriptum, nr. 4, 1973; Manuscriptum, nr. 1, 1974; N. Florescu, in Manuscriptum, nr. 2, 1975; I. Biberi, in Romania literara, nr. 25, I975jlamuri, nr. 12, 1979; Manuscriptum, nr. 3, 1979; Maria Mumu, in Ramuri, nr. 11, 1980; I. Simut, in Echinox, nr. 1-3, 1981; B. Brezianu, in Ramuri, nr. 7, 1981; G. Genoiu, in Cronica, nr. 35, 1982; P. Gabriel, in Steaua, nr. 1, 1982; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 45, 1983; Z. Omea, in Contemporanul, nr. 26, 1983; Natalia Stan-cu, in Teatrul, nr. 3, 1984; Z. Ornea, Actualitatea; Cornelia Pillat, in Romania literara, nr. 13, 1998; Gh. Gri-gurcu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alice VOINESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alice VOINESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...