n. 20 oct. 1895, Bucuresti -m. 27 febr. 1990, Bucuresti.
Memorialist.
Fiul lui Petre Rosetti Balanescu, avocat si mosier, si al Zoei (n.Cor-nescu), fiica lui CC. Cornescu, autorul cartii Manualul vanatorului (1874), "prefatata" de A. I. Odobescu cu eseul Pseudo-kinegheticos.
Scoala primara la Campu-lung-Muscel; Liceul "Gheorghe Lazar" din Bucuresti (bacalaureatul in 1914); tot in capitala, Facultatea de Litere (1916-1920), intrerupta in timpul razboiului, cand e mobilizat pe front si ranit in luptele de la
Marasesti (1917). I-a avut prof. pe
O. Densusianu, I. Bianu, I.A. Candrea, Dim. Onciul. Debuteaza, la incheierea studiilor universitare, cu Colindele religioase la romani (in Analele Academiei Romane. Memoriile sectiunii literare, 1920). Bursier la Paris (1920-1928), este elev diplomat la "Ecole pratique des Hautes Etudes" cu teza ttude sur le rhotacism en roumain (Paris, 1924). Doctorat la Sor-bona cu tezele: Recherches sur la phonetique du roumain au XVI-e siecle (Paris, 1926) si Lettres roumaines de la fin du XVI-e siecle et du debut du XVIl-e siecle, tirees des archives de Bistritza (Transylvanie), (Bucuresti, 1926). intors in tara, e numit conf. univ. de fonetica generala si experimentala la Univ. din Bucuresti (1928), din 1932, prof.univ., iar dupa moartea lui O. Densusianu (1938), titular al Catedrei de lb. romana. Intensa activitate in cadrul Fundatiilor Regale pentru Literatura si Arta: conduce editura (din 1933 pana in 1947) si Revista Fundatiilor Regale (intre 1945 si 1947). in 1944, e unul dintre semnatarii memoriului pentru iesirea Romaniei din razboiul antisovietic. Decan al Facultatii de Litere din Bucuresti (1945-1946), rector al Univ. (1946-1948). Membru al Acad. (din 1948), infiinteaza, in 1963, Centrul de Cercetari Fonetice si Dialectologice al Acad. Membru al Academiei iugoslave din Zagreb, membru corespondent al Acad. suedeze, dr. honoris causa al Univ. din Montpellier si Aix-en-Provence. ROSETTI a promovat in tara noastra directii modeme ale cercetarii: fonetica, fonologie, lingvistica generala, lingvistica matematica si structurala etc. A condus publicatii de specialitate: Bulletin linguistique, Studii si cercetari lingvistice, Fonetica si dialectologie, Revue roumaine de linguistique, Cahiers de linguistique theorique et appliquee. Autor al unei monumentale Istorii a limbii romane (6 voi., 1938-1946), mereu reeditata, precum si al altor lucrari lingvistice valoroase. In domeniul literaturii, s-a ilustrat fie ca unul dintre neintrecutii editori, sprijinitor al marilor valori interbelice din toate generatiile, fie ca autor de antologii (Cronicarii romani, 1944; Schita de istorie sociala a limbii romane, 1975), dar inainte de toate ca un subtil memorialist: Note din Grecia (1938), Diverse (1962), Cartea alba (1968), Calatorii si portrete (1977). Alte opere au evidenta tangenta cu probleme ale abordarii moderne a fenomenului literar: Le Mot. Esquisse d un thdorie g6n6rale (1943, cu versiunea romaneasca Filosofia cuvantului, 1946); Istoria limbii romane literare, I (in colab.), 1966 s.a. A dat publicitatii epistolarul sau cu
G. Calinescu (1977), din care rezulta rolul ce 1-a avut in aparitia capodoperei criticului, marea sa Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent (1941). Premiul international "Herder" (1980).
La aparitie, Note din Grecia (1938) au fost judecate, nu fara temei, drept documentul unui neastampar emotiv, expresie a unui liric nemarturisit, franat in efuziunile sale de cenzura unei eruditii ea insasi dozata cu severitate. Dincolo de aspectul ei pur descriptiv, cartea aparea ca o "marturisire de credinta clasica". Fenomenul nu era singular in acel moment istoric: tarmul salvator al Eladei (cu tot ceea ce ea simboliza in ordinea umanismului) fusese, nu o data, invocat sa raspunda cu senina sa certitudine unor constiinte pandite de anxietatile prezentului. Cotitura neoclasica din lirica lui
I. Pillat, apelul mitologic, mediteraneean, la Blaga si la alti poeti contemporani, preocuparea lui
T. Vianu de a reconstitui si a propune un "ideal clasic" omului sunt numai cateva aspecte ale unui proces mult mai complex de orientare spre umanismul antichitatii, in pragul celei de-a doua conflagratii mondiale. In acest climat, Note din Grecia erau mai mult decat niste "strigate de entuziasm" sau simple "telegrame sugrumate de emotie" (G. Calinescu): decorul, concret si pregnant, primeste o dimensiune in plus prin prezenta unui comentator situat intre eruditia arheologica, istorica, filologica si o viziune pur subiectiva, lirica. De la Atena la Delphi si Corint, apoi prin Micene si Epidaur, Nauplia, Patras, Olimpia si Naxos, pana la fabulosul Delos, periplul lui ROSETTI nu implica simpla notatie turistica, ci o participare continua la lumea naturala si umana a vechimii. Ruinele il solicita, dar nu ca izvoare de meditatie asupra nestatorniciei, in traditie romantica; ele nu sunt prilej de anxietate, ci de "fina reculegere" si de "pace muzicala", in ordinea unui echilibru si a unei armonii invatate din insasi pilda clasicitatii. Intelectualul hranit cu lecturi elenistice, purtand in sine imaginea livresca a grandiosului pe alocuri contrazis de realitate, inregistreaza deceptia cu o distantare usor ironica, emotia neputand intuneca observatia lucida: Eleusis "este pana intr-atat o deziluzie, incat sederea printre ruine trebuie scurtata, cu o secreta strangere de inima"; la Delos, campul de ruine devenise simplu laborator arheologic, iar la Micene, "colina celebra este astazi un biet deal parasit, obosit de celebritatea-i milenara". Observatia apartine unui spirit modern, antiromantic si antire-toric, dispus sa recepteze numai emotia pura, curatita de orice conventie. Obligatia extazierii in fata oricarui vestigiu, ca o conditie a "intelectualitatii", e respinsa drept disimulare si poza. In substanta sa de contemplator erudit si lucid, ferindu-se de a ceda emotiilor necontrolate si tulburi, ROSETTI descinde, partial, din
C. Hogas. Nu lipseste, din aceasta afinitate, predilectia pentru peisajul grandios, descriptia panoramica si placerea viziunilor geologice. Severitatea privelistii pregateste afectiv pe calator in drumul spre misteriosul Delphi: "Culmi singuratice, pante acoperite cu o vegetatie pipernicita, abisuri intunecoase, cotiturile drumului rezerva calatorului privelisti neasteptate, arhitecturi ciclopeene de roci sumbre si tacerea facuta din tainice incordari de harfe ale culmilor plesuve". La Santorin, insula vulcanica, peisajul e halucinant, in genul tablourilor selenare ale lui
Geo Bogza. Calatorul e cucerit de "maretia calma" a templelor, de puritatea "supraterestra si de severa implinire a destinului" emanand dintr-un basorelief, de actualitatea artei grecesti, prezenta ei palpabila fiind mult mai vie decat mobila vetusta si fara rezonante a unei camere din Nauplia, contemporana cu Byron Memorialistul incearca, tocmai de aceea, sa descifreze latura umana a lumii monumentale in care patrunde, demitizand peisaj si arhitectura, relevand aspectele ce indulcesc relatiile prea severe dintre tonuri si culori, preferand Olimpia, unde totul predispune la "impaciuire", sau Epidaurul "familiar" si solicitand "voia buna". Hanul e racoros iar "vinul rasinat", tras din pivnita, are o savoare amara, apropiata de "racoarea parfumata" a padurii apropiate. Un alt loc preferat este Miconos, unde "morile de vant si pietele mititele, dalate, ale oraselului, spre interior, si fantanile circulare, zidite, rezerva vizitatorului spectacole de o gingasie si intimitate de pictura olandeza. Viata este aici fricoasa si umila, ca o planta ce de-abia indrazneste sa-si faca loc printre pietre. Dar care, supravietuind zeitatilor si templelor, solicita interesul si simpatia calatorului obosit de vestigii. in Diverse (1961), Cartea alba (1968), precum si in editiile succesive ale Notelor (1946, 1964, 1970, 1973) completate cu impresii din diverse alte colturi ale lumii, ROSETTI reuneste "tablete" scrise in popasurile postbelice la Paris, Leningrad, Londra, Oxford etc, apoi file din carnete de calatorie prin India, Israel, SUA, Albania, Germania. Mai mult decat in periplul grec, ochiul calatorului este cucerit in aceste noi pagini de capacitatea peisajelor de a starni amintirea unor lecturi de odinioara: "Privelistile sunt asociate cu lecturile, care dorm in noi si se trezesc ca scanteile la gura sobei, cand se atata focul". Privelistea se "acomodeaza" (intr-un sens wildeian) lumii livresti. Alegerea unui hotel pe Arno, la Florenta, vine din amintirea lui A.O. Barna-booth; pe Ponte Vecchio, dughenele cu giuvaericale evoca prezenta lui Shylock in dosul tejghelei; pe strazi apar figuri desprinse din panzele maestrilor florentini; in drum spre San Miniato, din gradinile misterioase ale vilelor si de dincolo de perdele vine sugestia existentei unor eroi de romane; pe cheiurile pariziene domneste Anatole France, alte peisaje ii evoca pe Barbey d Aure-villy, Marie Laurencin, Utrillo s.a. "Villon, Victor Hugo si Leon Daudet, impregnati de ambianta, au creat in cartile lor un Paris secund, cu care cel cladit incearca sa se acomodeze". Memorialistul din galeria de portrete (scriitori, oameni de cultura, amatori etc.) elibereaza disponibilitatea epica si placerea observatiei psihologice.
M. Sadoveanu, Mateiu Caragiale,
Camil Petrescu,
Paul Zarifopol,
G. Ibraileanu,
M. Sebastian, s.a. sunt surprinsi fie in consonanta personalitatii lor cu natura, decorul, in sensul portretisticii balzaciene, fie in confundarea cu tonurile propriei opere. Desenului concret ii raspunde "ideal clasic" omului sunt numai cateva aspecte ale unui proces mult mai complex de orientare spre umanismul antichitatii, in pragul celei de-a doua conflagratii mondiale. In acest climat. Note din Grecia erau mai mult decat niste "strigate de entuziasm" sau simple "telegrame sugrumate de emotie" (G. Calinescu): decorul, concret si pregnant, primeste o dimensiune in plus prin prezenta unui comentator situat intre eruditia arheologica, istorica, filologica si o viziune pur subiectiva, lirica. De la Atena la Delphi si Corint, apoi prin Micene si Epidaur, Nauplia, Patras, Olimpia si Naxos, pana la fabulosul Delos, periplul lui ROSETTI nu implica simpla notatie turistica, ci o participare continua la lumea naturala si umana a vechimii. Ruinele il solicita, dar nu ca izvoare de meditatie asupra nestatorniciei, in traditie romantica; ele nu sunt prilej de anxietate, ci de "fina reculegere" si de "pace muzicala", in ordinea unui echilibru si a unei armonii invatate din insasi pilda clasicitatii. Intelectualul hranit cu lecturi elenistice, purtand in sine imaginea livresca a grandiosului pe alocuri contrazis de realitate, inregistreaza deceptia cu o distantare usor ironica, emotia neputand intuneca observatia lucida: Eleusis "este pana intr-atat o deziluzie, incat sederea printre ruine trebuie scurtata, cu o secreta strangere de inima"; la Delos, campul de ruine devenise simplu laborator arheologic, iar la Micene, "colina celebra este astazi un biet deal parasit, obosit de celebritatea-i milenara". Observatia apartine unui spirit modern, antiromantic si antire-toric, dispus sa recepteze numai emotia pura, curatita de orice conventie. Obligatia extazierii in fata oricarui vestigiu, ca o conditie a "intelectualitatii", e respinsa drept disimulare si poza. in substanta sa de contemplator erudit si lucid, ferindu-se de a ceda emotiilor necontrolate si tulburi, ROSETTI descinde, partial, din
C. Hogas. Nu lipseste, din aceasta afinitate, predilectia pentru peisajul grandios, descriptia panoramica si placerea viziunilor geologice. Severitatea privelistii pregateste afectiv pe calator in drumul spre misteriosul Delphi: "Culmi singuratice, pante acoperite cu o vegetatie pipernicita, abisuri intunecoase, cotiturile drumului rezerva calatorului privelisti neasteptate, arhitecturi ciclopeene de roci sumbre si tacerea facuta din tainice incordari de harfe ale culmilor plesuve". La Santorin, insula vulcanica, peisajul e halucinant, in genul tablourilor selenare ale lui
Geo Bogza. Calatorul e cucerit de "maretia calma" a templelor, de puritatea "supraterestra si de severa implinire a destinului" emanand dintr-un basorelief, de actualitatea artei grecesti, prezenta ei palpabila fiind mult mai vie decat mobila vetusta si fara rezonante a unei camere din Nauplia, contemporana cu Byron Memorialistul incearca, tocmai de aceea, sa descifreze latura umana a lumii monumentale in care patrunde, demitizand peisaj si arhitectura, relevand aspectele ce indulcesc relatiile prea severe dintre tonuri si culori, preferand Olimpia, unde totul predispune la "impaciuire", sau Epidaurul "familiar" si solicitand "voia buna". Hanul e racoros iar "vinul rasinat", tras din pivnita, are o savoare amara, apropiata de "racoarea parfumata" a padurii apropiate. Un alt loc preferat este Miconos, unde "morile de vant si pietele mititele, dalate, ale oraselului, spre interior, si fantanile circulare, zidite, rezerva vizitatorului spectacole de o gingasie si intimitate de pictura olandeza. Viata este aici fricoasa si umila, ca o planta ce de-abia indrazneste sa-si faca loc printre pietre. Dar care, supravietuind zeitatilor si templelor, solicita interesul si simpatia calatorului obosit de vestigii. in Diverse (1961), Cartea alba (1968), precum si in editiile succesive ale Notelor (1946, 1964, 1970, 1973) completate cu impresii din diverse alte colturi ale lumii, ROSETTI reuneste "tablete" scrise in popasurile postbelice la Paris, Leningrad, Londra, Oxford etc, apoi file din carnete de calatorie prin India, Israel, SUA, Albania, Germania. Mai mult decat in periplul grec, ochiul calatorului este cucerit in aceste noi pagini de capacitatea peisajelor de a starni amintirea unor lecturi de odinioara: "Privelistile sunt asociate cu lecturile, care dorm in noi si se trezesc ca scanteile la gura sobei, cand se atata focul". Privelistea se "acomodeaza" (intr-un sens wildeian) lumii livresti. Alegerea unui hotel pe Arno, la Florenta, vine din amintirea lui A.O. Barna-booth; pe Ponte Vecchio, dughenele cu giuvaericale evoca prezenta lui Shylock in dosul tejghelei; pe strazi apar figuri desprinse din panzele maestrilor florentini; in drum spre San Miniato, din gradinile misterioase ale vilelor si de dincolo de perdele vine sugestia existentei unor eroi de romane; pe cheiurile pariziene domneste Anatole France, alte peisaje ii evoca pe Barbey d Aure-villy, Marie Laurencin, Utrillo s.a. "Villon, Victor Hugo si Leon Daudet, impregnati de ambianta, au creat in cartile lor un Paris secund, cu care cel cladit incearca sa se acomodeze". Memorialistul din galeria de portrete (scriitori, oameni de cultura, amatori etc.) elibereaza disponibilitatea epica si placerea observatiei psihologice.
M. Sadoveanu, Mateiu Caragiale,
Camil Petrescu,
Paul Zarifopol,
G. Ibraileanu,
M. Sebastian, s.a. sunt surprinsi fie in consonanta personalitatii lor cu natura, decorul, in sensul portretisticii balzaciene, fie in confundarea cu tonurile propriei opere. Desenului concret ii raspunde adesea si o lapidara definire abstracta, vadind inca o data gustul epigramatic, clasicizant al lui R.
OPERA
Note din Grecia, cu 6 planse afara din text dupa fotografiile originale ale autorului, Bucuresti, 1938 (ed.II, 1946; ed.III, Note din Grecia. Diverse, 1964); Cronicarii romani, antologie. Bucuresti, 1944; Diverse (Note de drum, amintiri, eseuri literare). Bucuresti, 1962; Scrieri: Note din Grecia. Diverse, Bucuresti, 1967; Cartea alba. Bucuresti, 1968; Note din Grecia, India, Israel. Diverse. Cartea alba, cuvant inainte de L. Calin, Bucuresti, 1970 (ed. II, 1973); Calatorii si portrete. Note din Grecia, India, Israel, SUA, Albania. Diverse. Cartea alba, cuvant inainte de L. Calin, Bucuresti, 1977; Calatorii si portrete. Note din Grecia, India, Israel, SUA, Albania, Africa, Brazilia. Diverse. Cartea alba, cuvant inainte de L. Calin, Bucuresti, 1977 (ed. definitiva, 1983); Corespondenta lui G. Calinescu cu ~ (1935-1951), ed. ingrijita, pref., note, indici de ~, cu o postfata de V. Nicolescu, Bucuresti, 1977; Corespondenta lui ~ cu G. Calinescu (1932-1964), prezentata de L. Calin, Bucuresti, 1984. Cateva precizari asupra literaturii romane, ed. II, revazuta si adaugita, Bucuresti, 1985; Diverse II; Cateva precizari asupra literaturii franceze. Bucuresti, 1988.
REFERINTE CRITICE
G. Calinescu, Istoria;
M. Zaciu, Masca;
Perpessicius, in Gazeta literara, nr.27, 1967; Al. Piru, in Romania literara, nr.9, 1968;
M. Muthu, in Steaua, nr.12, 1968;
C. Coroiu, in Cronica, nr.5, 1971; Al. Balaci, m Contemporanul, nr.47, 1977;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr.45, 1977; V. Nicolescu, in Contemporanul, nr.30, 1977; Al. Piru, in
Luceafarul, nr.47, 1977;
E. Simion, in
Luceafarul, nr.46, 1977;
I. Vlad, in Tribuna, nr.49, 50, 1977;
M. Zamfir, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1978; Perpessicius, Opere, XI; G. Muntean, in Romania literara, nr. 37, 1982; Al. Raicu, Autografe, 1983; V. Rapeanu, Memoria si fetele timpului, 1983;
Z. Ornea, Actualitatea, I. D. Balan, Repere critice, 1988;
I. Draganoiu, Convorbirile de joi, 1988; G. Ivascu, Confruntari literare, III, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Al. Sandulescu, in Romania literara, nr. 22, 1998.
