Alexandru MACEDONSKI

NOAPTEA DE MAI

NOAPTEA DE MAI

NOAPTEA DE MAI - Prezentare generala

Opera si activitatea literara Alexandru MACEDONSKI

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru MACEDONSKI

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Noapte de decemvrie

Rondelul rozei ce infloreste

Rondelul rozelor de august

Rondelul rozelor ce mor

Psalmi moderni

RONDELUL CUPEI DE MURANO

IERTARE

NOAPTEA DE MAI

NOAPTEA DE MAI de Alexandru MACEDONSKI (Poezie)

Domnisoarei Zoe Vladoyanu



Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge

Cand poarta cantece-ntre aripi da nastere la razvratiri,

Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge

Si muzele ca vor ramane amagitoare naluciri?

Vestalelor, cand in picioare altarul vostru s-afla inca,

Si primavara cand se-ntoarce si astazi ca si alte dati,

Si preschimbat cand nu se afla pamantul falnic intr-o stanca,

De ce v-ati reurca in sfera abstractelor seninatati?

Inchisa daca va e lumea, recoborati-va-ntre roze.

Parfumele din mai inalta reinnoite-apoteoze,

Si-n noaptea blonda ce se culca pe campenesti virginitati

Este fioru-mpreunarii dintre natura renascuta

S-atotputerea Veciniciei de om abia intrevazuta.

Veniti: privighetoarea canta, si liliacul e-nflorit;

Cantati: nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit.

Simtirea, ca si bunatatea, deopotriva pot sa piara

Din inima imbatranita, din omul reajuns o fiara,

Dar dintre flori si dintre stele nimica nu va fi clintit,

Veniti: privighetoarea canta si liliacul e-nflorit.



Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge, --

Cand frunza ca si mai nainte sopteste frunzei ce atinge?

Cand stea cu stea vorbeste-n culmea diamantatului abis,

Izvorul cand s-argintuieste de alba luna care-l ninge,

Cand zboara freamate de aripi in fundul cerului deschis?

Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,

E cerul inca plin de stele, si campul inca plin de roze,

Si pana astazi din natura nimica n-a imbatranit

Iubirea, si prietenia, daca-au ajuns zadarnicie,

Si daca ura si tradarea vor predomni in vecinicie

Veniti: privighetoarea canta, si liliacul e-nflorit.



Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,

Pamant si spatiu isi urmeaza sublimele metamorfoze,

Rasare cate-o noua floare, apare cate-un astru nou,

Se face mai albastru-adancul, si codrul mai adanc se face,

Mai dulce sunetul de fluier, mai lenesa a noptii pace,

Mai racoroasa adierea, mai viu al stancilor ecou;

Mucigaitul smarc al vaii cu poezie se vestmanta,

Pe prefiratele lui ape pluteste albul nenufar

O mica stea e licuriciul, si steaua este un mic far,

In aer e parfum de roze. - Veniti: privighetoarea canta.



Posomorarea fara margini a noptilor de altadata,

Cand sufletul pentru sarcasme sau deznadejde sta deschis,

Cu focul stins, cu soba rece, ramase-n urma ca un vis.

E mai si inca ma simt tanar sub inaltimea instelata.

Trecu talazul dusmaniei cu groaza lui de nedescris,

La fund se duse iar gunoiul ce inaltase o secunda

Si stanca tot ramase stanca, si unda tot ramase unda

Se lumina intinsa noapte cu poleieli mangaietoare,

Si astazi e parfum de roze si cantec de privighetoare.



Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer.

Pe jgheabul verde al cismelei un faun rustic c-o naiada

S-au prins de vorbe si de glume sub licaririle din cer;

Columbe albe bat din aripi si visurile vin gramada,

Iar picaturile urmeaza pe piatra lucie sa cada

Basmesc de vremile batrane, cand zanele se coborau

Din limpezimile albastre, si-n apa clara se scaldau



Reinviaza ca prin farmec idilele patriarcale

Cu feti-frumosi culcati pe iarba izbindu-se cu portocale;

Pe dealuri clasice s-arata fecioare in camasi de in,

Ce-n maini cu amforele goale isi umplu ochii de senin,

Si printre-a serii lacramare de ametiste si opale,

Anacreon re-nalta vocea, dialogheaza Theocrit

Veniti: privighetoarea canta in aerul imbalsamit.



E mai si inca ma simt tanar sub inaltimea instelata

Halucinat cand este-auzul, vederea este fermecata;

Aud ce spune firul ierbii, si vad un cer de aripi plin,

M-asez privind in clarul lunii sub transparenta atmosferei

Si-n aeru-mbatat de roze sfidez atingerea durerei

Cu cantece nalucitoare cum sunt candorile de crin.

O! feerie a naturii, desfasura-te in splendoare,

Regret suprem al fiecarui in tainicul minut cand moare,

Fiindca tu esti pentru suflet repaos dulce si suprem.

O! feerie a naturii, vindecatoare de nevroze,

Ce ne-mbunesti fara stiinta si ne mangai fara sa vrem,

Regret suprem al fiecarui, desfasura-te in splendoare

In aer cu parfum de roze si cantec de privighetoare.

Veniti, privighetoarea canta in aeru-mbatat de roze.



Voind sa uit ca sunt din lume, voiesc sa cred ca sunt din cer

Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer,

Si-aceasta noapte fericita la gatul ei cu salbi de astre

S-a coborat pe flori roz-albe si pe padurile albastre,

A-ntins subtirile-i zabranic si peste camp si peste vai,

A-nsailat nemarginirea cu raze de argint si aur

Si o cusu cu mii de fluturi si o brazda cu mii de cai;

A revarsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,

In atmosfera stravezie impaciuirea si-a intins,

Facu sa sune glas de bucium la focul stanelor aprins,

Facu izvorul sa-l ingane, padurea sa se-nveseleasca,

Orice durere sa-nceteze, si poezia sa vorbeasca.



Pe om in leaganul ei magic il adormi - si el uita --

Cu clarobscur masca uratul si sterse formele prea bruste,

Facu sa taca zbarnairea adunaturilor de muste,

Si zise dealului sa cante, si dealul nu mai pregeta,

Si zise vailor sa cante, si vaile se ridicara,

Cu voci de frunze si de ape, cu soapte ce s-armonizara,

Si zise paserei sa cante, si la porunca uimitoare,

Se inalta parfum de roze si cantec de privighetoare

Iar cand si mie-mi zise: ,,Canta!", c-un singur semn

ma destepta,

Spre inaltimi neturburate ma reurca pe-o scara sfanta

In aeru-mbatat de roze, veniti: - privighetoarea canta.

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.