Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Noaptea de decemvrie comentariu - Ciclul Noptilor macedonskiene :: Noapte de decemvrie de Alexandru MACEDONSKI



Alexandru MACEDONSKI Noapte de decemvrie
Ciclul Noptilor macedonskiene, inspirate de Alfred de Musset, aduna texte de un romantism fantastic, revolutionar, grotesc, extatic, dar, uneori, cu deosebire in Noaptea de decemvrie, aceste poezii se distanteaza de orbita romantismului, anticipand modernismul, originala simultaneizare a curentelor literare, proprie si necesara literaturii noastre.



Noaptea de decemvrie este o parabola a conditiei Poetului, tema romantica, enuntata intr-un preambul alegoric al inadaptarii artistului sufocat de neintelegere (Poetul alaturi trasnit sta de soarta / [] Iar geniu-i mare e-aproape un mit"). Contextul existential simbolic al evaziunii onirice care urmeaza e stagnarea boreala de o stranietate impresionanta, fiindca se configureaza un spatiu interior (odaiA) si exterior (campiA) al mortii prin inghet" - stagnarea spirituala a celor din jur. Pustietatea e cutreierata de vant, crivat, urgie, expresii ale ostilitatii mediului si ale tormentei gandurilor. Ca intr-o desprindere de trupul pieritor, tasneste, regenerator, spiritul. Flacara inspiratiei invie vatra stinsa, intr-un scenariu fantastic, focul profan devenind sacru. Inspiratia e Arhanghel de aur (inger palid cu priviri curate numea Eminescu PoeziA). La Macedonski geniul il preface pe Poet intr-o intrupare a deplinei regalitati pe un taram fastuos, feeric, rar. Strai de purpura si aur peste tarana cea grea e o alta metafora eminseciaha a Poeziei, din care parca s-ar ff nascut Bagdadul macedonskian. Bagdadul inseamna splendoarea Poeziei in sensul luxuriantei imaginarului. Orientul a devenit in literaturatun topos; e o lume misterioasa de ideala frumusete, consacrata rafinamentului,; aventurii, iubirii, suma voluptatilor terestre, la antipodul prozaicului pragmatism cotidian. Parfum, culoare, sunet se ingana (ca la poetii simbolistI) in aerul de primavara paradisiaca al cetatii de vise descrisa de Macedonski. Petalele de roze, matasea-nflorita, cantecul havuzelor, jarurile de pietre scumpe, palpitul unei suavitati euforizante apartin Emirului, adica Poetului, stapanul Frumusetii. Imaginarul artistic ii ofera o putere nelimitata si rasfatul unui privilegiat fara egal. Dar bogatia" fabuloasa a imaginarului nu e decat o prima conditie a vocatiei creatoare. Artistul domneste in chip absolut, gustand tineretea vesnica in lumea inchipuirii lui, insa voluptatile fanteziei creatoare, in care ar putea ramane pe veci ca intr-un rai adormitor, nu-i ajung. Bagdadul este refugiul, oricand posibil, in fata urgiilor sortii" din figuratia simbolica initiala. Natura umana, cu adevarat superioara e fascinata de absolut (de MekA), iar acesta nu poate fi atins decat per aspera, prin efort sfasietor, prin Pustie. Abia aceasta noua miscare a spiritului atesta genialitatea. Spatiul alegorico-simbolic se modifica, termenul cheie al parabolei fiind calea cea dreapta, echivalenta cu traversarea unui desert.





Antiteza polarizeaza dulcea viata in rozul Bagdad, locul placerilor si al Odihnei spirituale, si climatul infernal al Pustiei. Pentru emirul devenit pelerin roza idila a imaginarului gratuit sau minor ramane in urma, incepe lungul drum al desavarsirii. Expresia calea cea dreapta, prezenta in limbajul liturgic musulman, e o cale spre divinitate, desigur o traiectorie spirituala. Fantana, reper mitic al identificarii destinului propriu, loc al cunoasterii de sine, se afla la frontiera dintre cele doua teritorii simbolice; despartind viaja iluzorie de moartea initiatica, ea permite reflectarea propriului chip ca o recapitulare a acestuia (eroul se revede copil, isi retraieste trecutuL). In acest moment apare imaginea negativa" a Emirului - omul lipsit de frumusete, bogatie, putere, bunatate: drumetul cel pocit, pornind si el spre Meka, pe alt drum. Antiteza e.proprie parabolei, al carei sens polarizeaza binele si raul (o gasim din acest motiv in textele sacre si in literatura intelepciunii orientalE). Drumul drept sau cotit, istovitor sau usor, reprezinta alegoric etica superioara sau comuna. Cum tinta nu poate fi aceeasi, Macedonski introduce o alta Meka, cereasca. Ar exista tinte comune si inalte, chiar daca numele lor e acelasi. De fapt, tinta e insusi drumul. Conditia marelui creator e rectitudinea etica, altitudinea morala. Geniul e fundamental etic si patimirea lui pamanteasca il plaseaza in cetatea de sus a Binelui Suprem. Emirul urmeaza o cale mistica. La Meka ravnita de el nu se ajunge decat prin stergerea rasfatului terestru". Mistica artei apartine unei conceptii stravechi. Pustia, din planul alegoric reprezinta spatiul consacrat al ascezei; ^infernul" terestru, prin strabaterea caruia va fi cucerit raiul" ceresc. Exista etape pe drumul desavarsirii: pierderea stapanirii peste Bagdad si umilinta conditiei de pelerin; Bagdadul ramas in urma se vede ca o naluca (Mai sters decat rozul de flori efemere"), urzit fiind din amagirile unei desfatari sterile. Pustia pare stearpa" dar se va dovedi roditoare" in plan spiritual.



Drumul" prin ea, in planul lumii vizibile, se va constitui ca o continua pierdere"; eliberarea dureroasa a spiritului de stralucirea convoiului" de iluzii ale puterii - reminiscentele stapanirii de altadata (Camile, cai, oameni cad, pier, se raresc") - e urmata de chinul trupesc! Dematerializat" progresiv de arsita, sete, foame, Istovire, Trupul va muri", Poetul eliberandu-se de huma, ca in orice asceza. Prin suferinta simturilor se inalta Gandul; Emirul nu mai vede cu ochii trupesti - pamantul, ci, depasind conditia umana, ca orice mistic, vede raiul: Cu gandul alea rga spre alba naluca, / Spre poamele de-aur din visu-i ceresc / Camila cat poate grabeste sa-1 duca

/ Dar visu-i nu este un vis omenesc". Iluzia optica a desertului se doveste un excelent termen poetic pentru fascinatia exercitata de cetatea nepamanteasca (in dogma Islamului, ca si in aceea crestina, apare o cetate in ceR). Mistica actului creator traieste in spiritul macedonskian; inspirata poetica, de sursa divina (arhanghelul de aur, mesager ceresC), trebuie sa conduca - pe calea cea dreapta - inapoi la Cer. Frumosul si Binele coincid, de aceea negativul etic nu poate fi decat slut (drumetul cel pociT), faptura infernala: Mai slut e ca iadul, zdrentos, si pocit, / Hoit jalnic de bube - de drum prafuit, / Viclean la privire si searbad la fata." Eticul bifurca drumurile; cel bun mergand de fapt in sus, nu poate fi decat drept"; cel umbros si cotit, atingand proiectia omeneasca a adevarului divin, e Meka terestra. Este evidenta o absolutizare a planului etic de sursa romantica, din care decurge o anumita improprietate a termenilor alegorici - omul slut ca iadul ajunge totusi la locul sfant. Pentru Macedonski iadul e mediocritatea, al carei ideal, oricat de nobil ar parea, nu poate Ti adevarata tinta a Emirului, de vreme ce-i accesibil pe cai intortocheate. Numai Poetul gaseste Meka reala, avansand in lumina naucitoare a adevarului. Chinul si singuratatea totala in lume fac din el un locuitor al paradisului: S-acea izolare, s-acea dezolare, / Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea mare" Dusmania lumii si saracia il flageleaza precum arsita pustiei; numai murind acestei lumi, el o atinge pe cealalta (Murit-a emirul sub jarul pustiei"), a lui Dumnezeu si a Poeziei in acelasi timp. Nu se poate ocoli in descifrarea acestei alegorii semnificatia transparent religioasa a unui termen cheie - Meka.



Noaptea de decemvrie incanta prin plastica exoticului si prin cantabilitatea nu mai putin exotica", rezultata din monotonia muzicala a repetitiilor. Textele orientale sapientiale mizeaza pe o retorica persuasiva a adevarului, constand in repetitie. Sub aspect expresiv impresioneaza cromatica diafana a unui teritoriu, parca imponderabil: Palatele sale sunt albe fantasme", Zare-aurita", Bagdadul! cer galben si roz ce palpita", Bagdadul, poiana de roze si crini -" in ultimele doua exemple epitetele cerului si termenii floralului celest dau ideea de puritate si prospetime edenica.






Transparentele - sunt vizuale si sonore": luciul paraului clar", Havuzele canta - voci limpezi soptesc", argint de izvoare". Un alt aspect al cromaticii sunt sclipirile de metale si pietre pretioase, sugestie a comorilor din basme si a unei splendori solare necurmate. Poetului ii reuseste descrierea acestui Orient" de vis, mai ales prin perceperea vibratilei lui substante luminoase. Inspirarea" aduce" aceasta inviere", in chipul unei resurectii luminoase (Si-n alba odaie alearga vibrarea"), iar Bagdadul e insusi palpitul viu" al materiei spiritualizate, de aici perspectiva de sus a cetatii, al carui centru" este Emirul-astru, celesta faptura a Poetului: invie lumina tronand ca un astru, / Cu albele forme de silfi imprejur, / in ochi cu lumina din lotusu-albastru."



Repetarea versului initial in finalul strofei si, in special, repetarea unor termeni in interiorul strofei se dovedeste un procedeu de mare efect, ca si succesiunea de Structuri sintactice identice: _Ii cere simtirea, ii cere fiinta, / ii vrea frumusetea - tot sufletu-i "vrea - / Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta." Este evidenta astfel mecanica obsesiei. Preferinta pentru propozitii principale si pentru coordonare (deseori prin conjunctia sI) confera poemului macedonskian o rezonanta de text sacerdotal. Prin extrema limpezime a rostirii si prin insistenta repetarii, parabola adanceste semnificatiile din planul vizat: Dar Meka e-n zarea de flacari - departe - / De ea o pustie imensa-1 desparte / Si prada pustiei cati oameni nu cad?" Plenitudinea expresiei poetice e atinsa in transcrierea drumului strabatut de Emir. in imaginea concreta a pustiei intra trei determinari: arsita, monotonia peisajului si infinitatea lui. Mare aprinsa de soare", flacari de soare" (repetaT), cer rosu", s-aprinde", luceste, vibreaza", aeru-n flacari" (repetaT), Oribil palpita aceeasi culoare / E-aprins chiar pamantul hranit cu dogoare", rosu de sange", cerul s-aprinde mai tare", In zarea de flacari, in zarea de sange", jarul pustiei" sunt constructiile unei stilizari" desavarsite a codrului; intregul univers (cer, pamant, aeR) devine foc - adica iad. Predomina verbul a se aprinde" si substantivul flacari" (un plural nearticulaT), amplificate semnatic de dogoare", jar" - imagini vizual-tactile; efectul este marit de uniformitatea cromatica terifianta; rosul e culoarea supliciului (rosu de sange"). Dinamica distructiva a focului e sustinuta de determinari participiale (pamantul aprins") ori substantivale (zarea de flacari") si de prezentul indicativului (s-aprinde", luceste", vibreaza"). Monotonia acestui spatiu devine coincidenta cu infinitatea lui: Si el nainteaza - si calea e dreapta - / E dreapta - tot dreapta - dar zilele curg. / Si foc e in aer, in zori, si-n amurg - / Si el nainteaza - dar zilele curg"; se observa cum reluarea termenilor si a tiparelor sintactice sustine impresia de spatiu rezistent, in care ineficienta mersului intensifica obsesia tintei: Si tot fara mafgini pustia se-ntinde, / Si tot nu s-arata orasul preasfant - // Si tot nu s-arata cetatea de vise". Paralel cu defasurarea identica a spatiului, trupul e tot mai chinuit: Si foamea se face mai mare - mai mare, / Si, zilnic, tot cerul s-apride mai tare / Bat tamplele - ochii sunt demoni cumpliti. / Cutremur e setea, s-a foamei simtire / E sarpe, ducandu-si a ei zvarcolire / in pantec, m sange, in nervii-ndarjiti - / Bat tamplele - ochii sunt demoni cumpliti." Supliciul apare in aspectele lui fiziologice si pare sa existe independent de constiinta (foamea, seteA), ca si cum aceasta ar fi abandonat trupul, urmarind doar naluca" - idealul; demonia torturii (inclusa in termenii metaforici sarpe, demonI), ca o emanatie a desertului-iad, va reusi sa suprime faptura, incendiata si devorata de pustie". Versul Murit-a emirul sub jarul pustiei" e atasat ca o concluzie transalegorica".



Emirul, Bagdadul, Meka, Himera ocupa pozitii-cheie in orizontul simbolic al parabolei, dar cel mai productiv" termen, in planul semnificatiilor, este pustia" - calea. Singuratate, dezolare, suferinta, efort neistovit, zona halucinanta a pustiei se detaseaza ca simbol al unui infinit" repetitiv al staruintei, in masura sa produca un salt" spre cealalta lume, spre cer".

Geneza Noptii de decemvrie e semnificativa pentru durata ideii: mai bine de un deceniu se scurge de la prima transpunere literara a subiectului" in poemul in proza Meka si Meka pana la realizarea poetica finala din 1901. A demonstra farmecul acestei Nopti macedonskiene e o himera dupa care alergam in desert. Mai de folos ar fi s-o citim cu glas tare, scandand-o eventual, sa retinem versuri sau, ascultand Boleroul lui Ravel, sa ne imaginam pustiul, zbuciumul, inaintarea, intr-un crescendo devenit teroare a obsesiei care devora.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.