Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


  • Alexandru IVASIUC



    Alexandru IVASIUC - poza (imagine) portret












Alexandru IVASIUC - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 12 iul. 1933, Sighetu Mar-matiei - m. 4 mart. 1977, Bucuresti.

Prozator si eseist.

Fiul lui Leon Ivasiuc, prof. de stiintele naturii la Liceul "Dragos Voda" din Sighet, o vreme specialist geolog la o soc. petrolifera; originar din Bucovina, unde, inaintea primului razboi mondial, bunicul scriitorului, locote-nent-colonelul Mihai Ivasiuc, era ofiter de frontiera la Itcani - Suceava. Mama, Ana (n. Jusco), descinde din vechi neamuri maramuresene (Ciplea, Mihaly) atestate documentar, cu diplome nobiliare, din sec. al XV-lea. in 1940, in urma Dictatului de la Viena, familia se muta la Bucuresti, unde IVASIUC urmeaza cursul primar (1940-1944) la o scoala de pe strada Mantuleasa, iar prima clasa de liceu la "Matei Basarab", dupa care se intoarce la Sighet, urmand Liceul "Dragos Voda" pana la absolvire (1951). Studiile la Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1951-1953), intrerupte; se inscrie la medicina (1953). La 4 nov. 1956 e arestat si condamnat la cinci ani pentru agitatie publica, plus doi ani domiciliu obligatoriu in Baragan, la Rubla. Eliberat la inceputul lui 1963, e mai intai incarcator la fabrica de medicamente "Sintofarm", apoi translator la Ambasada SUA, pana in 1968. Debuteaza cu schita Timbrul in Gazeta literara (iul. 1964); in aceeasi rev. publica (tot in 1964) si primul sau eseu, Inocenta si vinovatie in proza americana. Debut editorial cu romanul Vestibul (1967). incepand din 1968 colaboreaza la principalele rev. literare; sustine o rubrica permanenta. Pro domo, in Contemporanul, apoi in Romania literara (pana in vara 1976). in 1977 detine la Contemporanul rubrica Argument (ultimul art.. Puterea scriitorului, ii apare la 4 mart. 1977) si colaboreaza la Informatia Bucurestiului cu o suita de art. saptamanale. Redactor-sef al Editurii "Cartea Romaneasca" in 1970; in toamna aceluiasi an (pana in mai 1972) secretar al Uniunii Scriitorilor. Director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). Autor al romanelor Interval (1968), Cunoastere de noapte (1969), Pasarile (1970), Apa (1973), Iluminari (1975), Racul (1976) si al unui voi. de nuvele, Corn de vanatoare (1972). In 1968-1969, impreuna cu sotia sa, Tita Chiper-Ivasiuc, a beneficiat de o bursa "Ford" in cadrul programului international al Univ. Iowa din Iowa-City, primul participant roman al acestui program, in 1969, invitat sa conferentieze despre literatura romana in SUA, la Univ. Columbia, Berkeley-California, East-Texas, Ann-Arbor, Michigan si, in Anglia, la Oxford. Si-a pierdut viata in timpul cutremurului din mart. 1977. Eseist de vocatie (Radicalitate si valoare, 1972; Pro domo, 1974), IVASIUC e un romancier original, cu imaginatia ideii, modern in obsesiile sale, preocupat de innoirile de substanta si de structura ale prozei contemporane. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza (1967, 1970), al Acad. (1970) si al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (1970).



Ceea ce este derutant in romanul de debut al lui I., Vestibul (1967), este amestecul de senzorialitate si de speculatie intelectuala, de reprezentare concreta a trairii si de analiza impinsa pana la cazuistica. Romanul pare o demonstratie psihologica. Ilea, eroul principal, este un alienat constient, victima a propriului chip de a gandi sensul existentei. Si-a inmormantat viata in cateva sim-boluri, deopotriva de false. Romanescul psihologic din Vestibul reprezinta haina de imprumut pentru un romanesc al ideii: drama psihologica revela si mascheaza o drama de cunoastere. La intrebarea: cum trebuie trait? - care nu este numai a personajului din intaia carte a lui I., dar si a altora, din cartile urmatoare - raspunsul nu e de natura etica, ci intelectuala. Suferinta doctorului Ilea provine mai putin din erorile lui afective sau morale, cat din revelatia ca nu exista, pentru dilema lui intelectuala, o solutie satisfacatoare. A crezut ca prin iubire va putea deveni altul; iubirea nu-i descopera adevarul. Criza nu e urmata de nici o iluminare. Aceasta problematica a crizei si a iluminarii o vom regasi in toate romanele, de la Interval (1968) la Racul (1976). Ea a aparut mereu comentatorilor ca rezultat al unei dispozitii mai curand reflexive decat creatoare si i s-a obiectat romancierului eseismul, in care altii au vazut, din contra, un merit. Profesionist al ideii, IVASIUC se apropie in proza de unii scriitori ai deceniului al patrulea (M. Sebastian, M. Eliade, Anton Holban, O. Sulutiu) si, inaintea lor, Camil Petrescu, care au facut deopotriva proza si publicistica, reformand romanul romanesc dintr-un unghi intelectual. Creatia lui IVASIUC releva, fara exceptie, o astfel de structura. Interval este, poate intr-o masura inca mai mare decat Vestibul, un roman intelectualist, psihologist si autobiografic, in sensul pe care-1 gandea generatia anilor 30. Desigur, problematica este alta, moderna si originala. Aici apare pentru prima oara la IVASIUC motivul ereditatii strivitoare si al familiei care functioneaza ca un trib, cu legi si ritualuri statornice, in Pasarile (1970), in Apa (1973), chiar si in Iluminari (1975), motivul acesta se va regasi, poate si din intentia nedeclarata a scriitorului de a alcatui candva un mare roman al familiei maramuresene (cu istoria, traditiile si eroii ei). Deocamdata, tema familiei e subordonata aceleia a personajului care incearca sa-si faureasca singur destinul, evadand din puterea clanului din care face parte. Evadare ce reprezinta mai putin o afirmare a spiritului de independenta si mai mult un orgoliu secret. Si Ilie Chindris din Interval, si, in Pasarile sau in Apa, cei doi Dunca sunt in fond fascinati de exemplul strabunicului ilustru, al sefului de trib, a carui fantoma autoritara continua sa domine viata familiei mult timp dupa moartea stapanului. Evadarea e o repetare paradoxala: o iesire de sub tutela pentru a reface, in alte imprejurari, simbolul autoritatii stravechi. Nici Chindris, nici Dunca nu devin cu adevarat liberi: esecul lor nici nu consta in ratarea sansei de a scapa de sub puterea clanului, ci in neputinta de a repeta conditia de autoritate ancestrala. Drama lor este drama epigonilor. Simbolul ii striveste. Si daca Liviu Dunca sau Paul nu vor fi finalmente decat niste simpli infranti, Ilie Chindris va invata, el, cel putin, care este adevarata lectie a istoriei clanului sau: si anume ca necesitatea triumfa totdeauna asupra libertatii. Aici se afla in germene toate romanele lui I.; in primul rand, opozitia dintre necesitate si libertate constituie miezul conflictului filosofic din Pasarile, Apa, Iluminari si Racul; in al doilea rand, este anuntata si problema morala a acestor romane, care este aceea a justificarii. Necesitatea explica evolutia, transformarea, violenta, nedreptatea - totul, ca orice determinism - afirma romancierul prin intermediul multora din personajele sale; dar oare ea si justifica totul? A intelege mecanismul este totuna cu a-1 accepta? Interval este, poate, cartea cea mai demonstrativa a lui I., in care se schiteaza aceasta tematica preocupanta. Epic, romanul e sarac, interesant prin retrospectivele ce ilustreaza ideea. Dar totul e prea metodic. Personajele isi amintesc si iau cuvantul a tour de role: actiunea propriu-zisa ramane un simplu pretext. Se vede de pe acum ca romancierul n-are instinctul scenei directe, al dialogului, al miscarii vii, imediate. Sub fiecare eveniment prezent exista o trapa prin care cadem intr-un moment anterior. Personajele nu converseaza firesc, ci tin discursuri care sunt, uneori, interminabile spovedanii. Stereotipia aceasta nu-i lipsita de teoria de rigoare si-1 surprindem pe autor aparandu-se: "Cei care afirma: «Personajele autorului sunt vii» nu stiu ce spun. Habar n-au ce cosmar ar fi". El respinge deci romanul cu fiinte vii, realist, plauzibil. Prin gura unui personaj adauga: "Spun parabole, folosesc ca parabole, pentru ce intabesc eu acum, situatii demult si definitiv pecetluite. Ca si cum s-ar repeta continuu. Nu oamenii, dar situatiile, mecanismele". Devine limpede ca atentia romancierului tinde sa se deplaseze de la personaje spre situatii, de la concretul unei psihologii la generalitatea unui mecanism. De altfel, stereotipia situatiilor este atat de evidenta in romanele lui IVASIUC (mai ales in primele trei), incat poate fi descrisa aproape ca o structura fixa. Un personaj se afla intr-un moment critic al existentei sale: doctorul Ileain Vestibul, Chindris si Olgain Interval, Ion Marina in Cunoastere de noapte (1969), Dumitru Vinea si Liviu Dunca in Pasarile, Paul Dunca in Apa, Achim in Iluminari si Miguel in Racul. Asadar, o imprejurare oarecare declanseaza un resort invizibil in mecanismul ce parea bine pus la punct al personajului - de obicei un om solid instalat intr-o cariera, un savant sau un politician - care traverseaza o stare de acut conflict cu sine si cu lumea. Criza e urmata de examenul critic al vietii: si din aceasta autoanaliza se naste iluminarea. Treptat, criza se motiveaza mai direct social-istoric. Pasarile e un roman social. Intr-un fel, relatia se inverseaza acum, pentru ca in Apa, romanescul actiunii sa absoarba aproape intreg interesul. Istoria invadeaza romanul, iar transformarea care ocupa primul plan nu mai e transformarea insului, ci a societatii. Destinul unei lumi iesite din albie pune in umbra destinele indivizilor. Istoria era figuratie in Vestibul sau Interval; indivizii devin figuratie in Apa. In sfarsit, in Racul nici macar actiunea nu mai e importanta: ci cauza, mecanismul, sistemul. In Apa ne preocupa ce se petrece, in Racul ne preocupa purul determinism. Era oarecum de asteptat ca politicul va uzurpa intr-o zi in romanele lui IVASIUC nu numai psihologicul, dar si socialul, si ca eroul propriu-zis al fictiunii va deveni sistemul insusi al puterii. Locul individului 1-a luat mai intai masa, apoi mecanismul; Vestibul e romanul unui individ care iubeste. Apa unul al masei in revolutie. Racul, un roman al puterii. in Vestibul ne intereseaza reactiile sau rationamentele unui om, personalitatea, biografia sau esecul lui. in Apa, destinul unei colectivitati, in care personajele sunt purtatoarele de cuvant ale istoriei, suscitate de istorie, ca niste incarnari temporare ale spiritului universal, in Racul, politica se foloseste de oameni ca de niste oarbe instrumente. Eroii din Apa sunt inca fiinte diferentiate psihologic, actori pusi sa joace anume roluri. Don Athanasios sau Miguel (in Racul) sunt simple masti dez-incarnate, simboluri si, la rigoare, clisee. In Pasarile sunt doua romane intr-unui singur si ambele relateaza un esec: romanul iubirii lui Liviu Dunca ne intoarce la istoria si atmosfera clanului familial din Interval; ca si pentru Chindris, familia simbolizeaza aici intaia intrupare a necesitatii absolute. Romanul, pe acest plan, reia de cateva ori acelasi conflict, fiindca viata lui Liviu Dunca e o continua retraire a momentului optiunii. Adevarul uman al protagonistilor umple scena. Totul e dramatic, memorabil, de o mare intensitate a sentimentului. Proza are densitate si adevar, tragedia e simpla si umana. Cel de-al doilea "roman", paralel, ilustreaza oarecum aceeasi idee. Si aici un om e invins in clipa cand, din slabiciune, inceteaza sa mai fie instrumentul ascultator al necesitatii. IVASIUC izbuteste aici intr-un tip de proza obiectiva, lipsita de tezism, lasand ideologia sa se manifeste epic si psihologic. Apa este romanul cel mai putin original al scriitorului: scris cu o anume precipitare, fara staruinta pe adevarul sufletesc al eroilor, destul de conventional pe alocuri. Narativ, el poate interesa mai mult decat celelalte. insa IVASIUC nu este in primul rand un povestitor. in Apa actiunea e bogata, cam facila, plina de reminiscente ale literaturii de aventuri, cum sunt si unele personaje. Superior este Iluminari care reia, in egala masura, psihologismul intailor carti si observatia sociala din urmatoarele. Eroul principal, Paul Achim, seamana si cu Ilea si cu Vinea. Este un mare specialist in domeniul lui, ca cel dintai, si un om puternic, un sef, ca cel de-al doilea. Criza (Iluminari relateaza o criza) are o dubla natura, legata de dubla natura a protagonistului: Paul Achim e un savant care are brusc revelatia mediocritatii sale stiintifice, si un arivist, care dupa multi ani de la atingerea telurilor sale vrea sa se elibereze de compromisuri. Autorul incearca sa coasa cele doua personaje intr-o singura piele; reuseste insa doar pe jumatate, si anume atunci cand ne arata indoiala de sine a omului practic, a conducatorului. Omul vointei pure, care a razbatut fiindca a modelat lucrurile conform vointei sale, fiindca si-a impus forta, e invins de obiectivitatea pura, ca expresie reificata a acestei vointe. Se poate deduce ca totul se reduce la un conflict de putere, de mentinere a unei ierarhii prin schimbarea relatiilor, si mult mai putin la o chestiune de stiinta. Drama lui Paul Achim nu e a savantului, ci a politicianului. Trebuie sa observam ca, invingatori sau invinsi, eroii de felul lui Paul Achim atrag in chip evident pe autor in aceste ultime romane. El are o ciudata fascinatie fata de autoritate si fata de personajele care o reprezinta. Mai mult, asistam in romanele lui IVASIUC la constituirea unei "mitologii" a puterii. Paradoxul e ca aceasta mitologie rezulta dintr-o foarte metodica incercare de demistificare a mecanismului politic. Putini scriitori la noi au fost mai preocupati de acest mecanism decat IVASIUC si putini l-au analizat mai lucid. Dar cel mai neasteptat lucru la el este ca, obsedat sa demistifice mecanismul politic, 1-a invaluit adeseori, conferindu-i o aura de mister care il face aproape inexplicabil; ca, in sfarsit, vroind sa-1 demonteze piesa cu piesa, spre a-i invedera functionarea, s-a lasat sedus de retorica lui. Astfel, Racul e un roman politic, urmarind sa analizeze tehnicile preluarii puterii (Miguel viseaza sa fie intr-o zi un alt Don Athanasios); este insa si romanul unei mitologii politice. Ultima carte a lui IVASIUC pare scrisa spre a ilustra acest paradox.



OPERA

Vestibul, Bucuresti, 1967; Interval, Bucuresti, 1968; Cunoastere de noapte. Bucuresti, 1969 (ed. II, cu o postfata de Gabriela Omat, Bucuresti, 1977); Pasarile, Bucuresti, 1970 (ed. II, pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1977); Radicalitate si valoare, eseuri, Bucuresti, 1972; Corn de vanatoare, nuvele, Cluj, 1972; Apa, Bucuresti, 1973; Pro domo, eseuri, Bucuresti, 1974; Iluminari, Bucuresti, 1975; Racul, Bucuresti, 1976; Pasarile, antologie, pref., comentarii, referinte critice si bibliografie de IVASIUC Bogdan Lefter, Bucuresti, 1986; Apa, pref. de IVASIUC Bogdan Lefter, Bucuresti, 1987; Corn de vanatoare, nuvele, Bucuresti, 1991; Interval. Corn de vanatoare, Bucuresti, 1997; Cunoastere de noapte, studiu introductiv, tabel cronologic si referinte de Diana Adamek, Cluj-Napoca, 1998.

REFERINTE CRITICE

V. Ardeleanu, Opinii, 1975; N. Balota, Universul prozei, 1976; C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977; E. Simion, Scriitori , I; IVASIUC Vitner, Alexandru Ivasiuc - infruntarea contrariilor, 1980; Alexandru Ivasiuc interpretat de, 1980; N. Manolescu, Arca lui Noe, II, 1981; Al. George, in Romania literara, nr. 32, 1982; FI. Manolescu, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1982; C. Livescu, Scene din viata imaginara, 1982; Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psilwlogica in literatura romana interbelica, 1983; R. G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; Tita Chiper-Ivasiuc, in Manuscriptum, nr. 3, 1984; Val Condurache, Portret al criticului in tinerete, 1984; V. Cristea, Modestie si orgoliu, 1984; M. Odangiu, Romanul politic, 1984; IVASIUC Cristoiu, Lumea literaturii, 1986; N. Manolescu, Teme 6, 1986; Valentina Marin Curticeanu, Critica si modelul, 1986; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc , II; IVASIUC Holban, Profiluri epice contemporane, 1987; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987; A. Cosma, Romanul, I; IVASIUC Draganoiu, Convorbirile de joi, 1988; N. Manolescu, Teme 7, 1988; L. Leonte, Prozatori contemporani, II, 1989; Romanita Constantinescu, in Romania literara, nr. 13, 1995; L. Petrescu, Poetica postmodernismului, 1996; Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 23, 25, 1996; Tita Chiper-Ivasiuc, in Romania literara, nr. 28, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alexandru IVASIUC

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru IVASIUC





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...