DE LA UTOPIE LA MIT de Alexandru CIORANESCU (Proza)
"Pentru moment nu dispunem, si de altfel n-am dispus niciodata, de o definitie satisfacatoare a utopiei. Sunt bine plasat ca sa cunosc aceasta situatie surprinzatoare, pentru ca am contribuit si eu la confuzia generala, cu o definitie cu care nu sunt deloc multumit. Dictionarele obisnuiesc sa spuna ca utopia e un proiect imaginar, a carui realizare e imposibila. Autorii de dictionare sunt si ei un fel de utopisti care se multumesc sa imagineze, pentru ca nu cunoc nici un autor de utopie care sa declare ca proiectul lui e imposibil. Eminentul meu prieten si coleg Raymond Trousson denunta paradoxul utopiei, care a devenit obiect de studiu inainte de a fi definit. in continuare, Trousson citeaza cazul unui erudit care vorbeste de autorii utopisti «in intelesul obisnuit al cuvantului», ca si cand lucrurile s-ar lamuri de la sine, si baga in acelasi sac pe Thomas More si Campa-nella cu Morelly, Meslier, cu milenaristii, cu Montesquieu si cu Jean-Jacques Rousseau. Pare evident ca problema ar trebui sa fie privita mai de aproape. Daca admitem ca avem nevoie de o definitie corecta a utopiei, va trebui sa lamurim mai intai evolutia semantica a acestui cuvant.
Nu spun nimic nou daca afirm ca fiecare cuvant are istoria lui. Istoria insemneaza evolutie si imbatranire. Aceasta imbatranire, rezultat al intrebuintarii frecvente si indelungi ale cuvantului, poate fi inteleasa uneori ca o imbogatire si alteori ca o coruptie. Limba este comparabila cu un organism viu: de aia putem vorbi si de limbi moarte. inmultirea constanta a cunostintelor si a problemelor noastre, a inventiilor si a descoperirilor, obliga limba sa se mentina in mod permanent la nivelul necesitatilor lexicale. E adevarat ca aceasta obligatie se face din ce in ce mai costisitoare. Secolul nostru traieste sub imperiul initialismului si limba vorbita depinde din ce in ce mai mult de computere. Cred ca nu sunt singurul roman care nu intelege nimic din limbajul cifrat al ziarelor.
Dar ceea ce ne intereseaza mai mult aici e sa observam ca un significant poate sa-si nuanteze, sa-si schimbe sau chiar sa-si piarda intelesul initial. De exemplu, virtus insemneaza in limba latina «forta barbateasca». in limbile romanice a devenit «inclinare spre bine» (secolul XII) sau «proprietate specifica a unei plante sau a unei substante» (secolul XHI). sau «castitatea femeii» (secolul XVII). in romaneste, vartos inseamna «consistent». Procesul* continua: un virtuoz al pianului sau o libertate virtuala sunt produse semantice mai noi, si intelesul de «castitate» tinde sa dispara din uz.
Aceste consideratii laterale nu sunt indiferente, pentru ca acelasi proces de imbatranire sau de intinerire sau de eroziune semantica s-a produs si in cuvantul Utopie. Acest cuvant prezinta, din punct de vedere lingvistic, particularitatea de a nu fi un produs spontan al limbii: e o creatie verbala a unui scriitor, Thomas More, asa cum, de exemplu, Dulcinea e o creatie verbala a lui Cervantes. Scrise cu litera mare, aceste cuvinte sunt nume proprii si se refera exclusiv la opera scriitorilor care le-au inventat. Dulcinea, cu majuscula, e femeia imaginara pe care si-a ales-o Don Quijote ca s-o adore fara s-o cunoasca, pentru a se supune regulilor cavaleresti: cu litera mica, e femeia iubita, cu cenotatii ironice,sau glumete. Scrisa cu minuscula, utopia a insemnat la inceput «ceya care seamana cu Utopia majuscula». Dificultatile vin din imprejurarea ca minuscula, in acest caz, n-a fost adoptata decat foarte tarziu, ceea ce a creat o confuzie permanenta, si ca, pe de alta parte, Utopia cu majuscula nu seamana cu nimic. Asa stand lucrurile, fiecare cititor poate intelege ce vrea sau ce poate. E cazul sa ne intrebam ce este, sau mai bine zis ce a fost Utopia lui Thomas More.-()
Cum se explica aceasta proliferare semasiologica exagerata in jurul unui signifi-cant oarecum inocent si intranscendent? in realitate, e usor de inteles ce s-a intamplat. Significantul a scapat controlului limbii si al literaturii, tocmai din cauza aparentei de intranscendenta, care nu e decat o falsa aparenta., in realitate, semnul verbal «utopie» este un semn de Transcendenta. Nu e vorba de un miracol: asistam in acest caz la nasterea unui mit, care e si el un fel de minune. Miturile sunt un produs ieftin al literaturii si al imaginatiei literare. Nasterea si prosperarea lor n-a fost epuizata nici de veacuri, nici de spatiile pe care le chemam civilizate. in cazul de fata vocatia si caracterul mitic al utopiei sunt evidente, in limba greaca, ca si in limbile moderne, mit insemneaza doua lucruri deosebite, ca in cazul cuvantului utopie. Mitul e definit ca o fictiune sau o iluzie. si pe de alta parte, ca in conceptia lui
Mircea Eliade, poate insemna «traditie sacra, revelatie primordiala, model exemplar». Daca ne gandim bine. mitul si utopia se pot defini la fel. E natural sa fie asa, pentru ca in amandoua cazurile c vorba de discursuri literare care poseda virtutea magica a oricarui discurs literar, pe care o numim performativitate.
Limbajul curent nu e performativ prin natura lui, decat in cazul imaginatiei copilaresti sau prin prisma credintei. in schimb discursul literar e performativ prin natura lui, pentru ca e in acelasi timp mesaj si referent, cu atat mai mult in cazul unui mit, care angajeaza credinta. Platon a inventat povestea Atlantidei si a declarat el insusi ca era un mit; noi interpretam definitia lui ad libitum ca «fictiune» sau ca «revelatie primordiala», fara a putea sa ne justificam optiunea, numai pentru ca unii cred si altii ^iu cred: credinta e creatoare si revelatoare de adevaruri axiomatice, care nu mai au nevoie de dovezi."
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
