Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Adrian Rogoz














Adrian Rogoz - biografie - (opera si scrierile)

 

Desi scria prima sa povestire stiintifico-fantastica, Astrul artificial, inca in 1934, la varsta de 13 ani, iar apoi, in anii urmatori, asternea pe hartie "cateva articole tangente cu stiinta". Adrian Rogoz (1921-1996) avea sa debuteze abia peste alti zece ani, cu poezie (poemul in hexametri Nimfaunesca), in numarul pe octombrie 1944 al Rexnstei Fundatiilor Regale. Prezentat de Oscar Lemnaru lui Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu, spre a fi admis printre "paredrii" "Qubului Mateiu Caragiale", Adrian Rogoz se formeaza ca poet "sub veghea" si sub influenta acestuia (v. poemul Capsa), dar poetul va ceda locul, pentru mai mult de trei decenii, autorului de science-fiction. La primul concurs national de literatura stiintifico-fantastica organizat in 1955 de revista Stiinta si tehnica (presedintele juriului fiind Cezar Petrescu), el obtine un premiu II ex aeauo pentru povestirea Inima de ciuta, scrisa in colaborare cu un medic, Cristian Ghenea, unde era anticipat transplantul cardiac, astazi curent. In octombrie 1955, proaspatul premiat isi asigura sprijinul inginerului Virgil Ioanid, redactorul-sef de atunci al revistei Stiinta si tehnica, pentru editarea bilunara a unui supliment sf al acestei reviste - Colectia "Povestiri stiintifico-fantastice" - care avea sa devina cea mai longeviva publicatie periodica de science-fiction aparuta pana acum in Romania. Sub conducerea lui Adrian Rogoz, C.P.S.F. ajunge la un total de 466 de numere, in aprilie 1974, cand isi inceteaza subit aparitia, fara nici o explicatie sau justificare, lasand in urma numai regrete.
Aceleiasi epoci ii apartine si o semnificativa activitate de traducator; printre altele, Adrian Rogoz a tradus (in colaborare) doua renumite romane sf, a caror aparitie in romaneste, la distanta de aproape doua decenii, marcheaza indicial doua momente distincte in evolutia gustului si optiunilor miscarii sf de la noi: Nebuloasa din Andromeda de Ivan Efremov (1957 in revista, concomitent cu aparitia in ruseste; 1960 in volum) si Solaris (1974) de Stanislaw Lem.


"Altruist pana la ignorarea operei personale" (FLManolescu), pe parcursul celor aproape doua decenii de aparitie (1955-1974) a Colectiei "Povestiri stiintifico-fantastice" Adrian Rogoz s-a identificat cu aceasta pana la confundare, pana intr-atat, incat principala sa opera a ajuns sa fie considerata colectia celor 466 de numere ale acestei publicatii - raritate de pret pentru colectionari -, ceea ce, insa, evidentiindu-1 pe animatorul "genului" si al miscarii sf, il nedreptateste flagrant pe scriitor.
Acesta, scriitorul, nu trebuie insa cautat in primele sale scrieri, chiar daca personal afiseaza un explicabil orgoliu al prioritatii in materie de anticipatie sf pentru Inima de ciuta (1955), "povestire scrisa de mine in colaborare cu dr. Christian Ghenea si in care isprava lui Christian Barnard, adica transplantarea unei inimi, a fost anticipata cu 12 ani, iar daca e vorba de grefa la om a unui cord de animal - cu peste 20 de ani", "ceea ce, futurologic vorbind, nu e rau, in vremea noastra, in care ideile se realizeaza aproape in momentul formularii lor." (Amintiri ale anticipatiei, in Echinox, nr.6-7,1979). Entuziasm temperat la distanta de trei decenii, prin luciditate critica si distantare autocritica: "Recitind aceasta povestire din «epoca de piatra» a science-fiction-ului" - marturisea autorul in 1985, intr-un post scriptum din Almanahul Anticipatia, unde povestirea era reluata la la rubrica "Retro SF" - "mi-am dat seama ca, in ciuda ideii interesante si a unui final alert, naivitatea mentalitatii de atunci nu poate fi tainuita. // Intr-o competitie actuala, daca nu s-ar prezenta intr-o varianta ameliorata, Inima de ciuta n-ar avea sanse prea mari. Poate ca acesta e destinul de umilinta al tuturor recordurilor."
impreuna cu acelasi colaborator, Adrian Rogoz va semna apoi si romanul Uraniu, insumand peste 200 de pagini (v. C.P.S.F., anul II, numerele 8-14,15 ianuarie -15 aprilie 1956), in care balastul "literaturii de aventuri", in acceptiunea confuza si hibrida a epocii, atarna inca greu si in care pretextul "stiintifico-fantastic" (o entuziasta expeditie multi-nationala plecata sa elucideze misterul unui reactor nuclear functionand clandestin undeva in inima muntilor Himalaya) nu este "stiintific" decat in parte, iar "fantastic" deloc.
Cel mai ambitios proiect de roman sf al lui Adrian Rogoz avea sa fie insa Omul si Naluca (1965), in ale carui 550 de pagini sunt de fapt "lipite" doua romane, complet eterogene, dintre care unul - romanul "venusian" - inca rezista la lectura, presupunand o lectura suficient de tenace pentru a nu abandona pe primele trei sute de pagini, pe care se lafaie, total perimat, inca din momentul aparitiei, romanul "terestru", mai precis "american", unde se relateaza preparativele lansarii spre planeta Venus a rachetei "Spright" ("Naluca"), pilotata de un "dur", Dutch Learmonth, si finantata de un "boss", Jerome Somestone, ambii complicati sentimental cu belissima actrita de la Hollywood Morella Snowland, aceasta complicata insa si cu "regele fermoarelor" Allen Ravis, and so on. Ambitii exterioare sf-ului (analiza psihologica, propaganda ideologica, instructie stiintifica, clisee de atmosfera a "occidentului in putrefactie" etc.) il fac pe autor sa se complice fastidios, mai ales in prima jumatate a cartii, reusind sa ofere aici, cel mult, o mostra a modului cum era imaginat de la distanta, prin anii 50, "satiric" si bovaric totodata, "modul de viata american". Dezavantajat de proportiile supraponderale si de iritanta lancezeala "cu staif american" care descurajeaza lectura pe primele sute de pagini, Omul si Naluca ar putea fi, redus la jumatate, unul dintre romanele memorabile ale literaturii romane de science-fiction, ramanand insa, si asa, un etalon pentru modul cum erau intelese si abordate in epoca motive sf centrale si definitorii pentru acest "gen": calatoria spatiala, "primul contact", exobiologia / xenobiologia. Pentru acest din urma motiv, pentru patrunderea la noi a imaginarului exobiologic, romanul lui Adrian Rogoz ramane, in orice caz, un reper.
Asta deoarece romanul "venusian" merita, cum spuneam, toata atentia, pentru luxurianta imaginatiei vizuale si pentru finetea imaginatiei auditive care-i permit lui Adrian Rogoz sa plasmuiasca o lume si sa inventeze un limbaj spre a intra in comunicatie cu aceasta "alta lume". Ca la Vladimir Colin, in A zecea lume (1964), o fragila fata-planta, rasarita aici din solul venusian, exercita o stranie si ambigua fascinatie erotica asupra protagonistului pamantean, omului devenindu-i astfel dureros sensibile propriile-i limite biologice, propriile-i bariere ontologice intre care-1 inchide chiar natura sa imutabil umana. La aceasta interfata, la aceasta linie de incidenta a erotismului cu exotismul cosmic, cu exobiologia - motiv din arsenalul sf standard, personal elaborat si remodelat insa - scriitorului ii reuseste una dintre acele atat de rare in science-fiction performante de a evita conventionalul si de a pastra un timbru autentic expresiei literare a sentimentului erotic. In ordinea prelucrarii si "naturalizarii" pe teren romanesc a motivelor de science-fiction, asistam astfel, in Omul si Naluca, la o prima deschidere - inca timida, poate naiva, dar plina de savoare poetica - in directia exobiologiei, a xenobiologiei (variante terminologice intre care prioritatea inca nu s-a decis). Inovatie care-si pune in lumina adevarata semnificatie numai prin raportare la contextul epocii, al anilor 50 (romanul a avut o gestatie indelungata, de aproape un deceniu), cand - pe langa haturile puse imaginatiei sf prin directiva "anticipatiei pe termen scurt", considerata mai lesne controlabila - un alt cuvant de ordine era strictul antropomorfism, in afara carcasei somatice umane umanismul si chiar simpla inteligenta fiind considerate de neimaginat sau, oricum, nerecomandabil de imaginat. Adrian Rogoz se numara printre scriitorii care, in epoca, au reusit sa ocoleasca sau sa fisureze acest blocaj ideologic, prin sporul de imaginatie si de indrazneala al deschiderilor spre ipoteze exobiologice / xenobiologiee mai libere, despovarate de obstescul antropomorfism din oficiu al deceniului anterior.
Absolut originala este, de asemenea, solutia pe care o gaseste Adrian Rogoz pentru a-si asigura o minima continuitate intre science-fiction si poezie. Gaseste, astfel, in Omul si Naluca, nu numai pretextul pentru a intercala in textul unui roman sf textul unui poem elogiat candva de Ion Barbu la Capsa (Orfeu), dar - mai mult -contextul ideal imaginarii unui lincos, sabir ori pidgin cosmic, limbaj imaginar necesar comunicarii intre Dutch, omul de pe Terra, si Daphne, fata-planta de pe Venus, limbaj imaginar care-1 divulga pe poet: un rafinat auz eufonic culege din toate limbile Pamantului cuvinte disparate, spre a le combina apoi dupa criteriul acordului intre sunet si sens, apanaj - se stie - al poeziei. Din acest limbaj - pentru a carui "competenta" sau "performanta" autorul se vede nevoit sa blindeze un dur pilot de incercare, amator de thrill, si cu titlul de licentat in filologie! - cateva sumare mostre doar, dintre multele presarate in paginile cartii, vor fi de ajuns pentru a ne da o idee asupra auzului eufonic in care exceleaza poetul Adrian Rogoz: Yol yori lai (Calea Laptelui); Orior yori waru (Sunt nascut dintr-un copac); Wee ho, where are you? (Mica floare de lotus, unde esti?); We are heureu (Suntem fericiti); We are hor la loi (Suntem in afara legii); How huruhara! (Ce larma!); E a lay yori rhela yori Ra (E un cantec de foame de Soare); Hilara, hariola! (Veseleste-te, ghkitoareo!); III lie ue yer (Vreau sa ma culc pe pamant); Lilla lilia, eelelo liao lalia, lololo! (Crin mic, acum s-a terminat ciripitul, sporovaiala!); Wee irl o laurel, aery ahu, lilla Uita, hiiohua (Mica fata de laur, gazela diafana, crin mic, fulg usor); Larua aiola Hile Ui lie Hiliia helai Erao you Rhaio (Himera neastamparata Amagire sau minciuna Frunza firava Te iubesc Naufragiez); Aller warily How airilyi How eaurily! (Mergi precaut! Ce diafan! Ce fluid!); La o lelul La o iula! La o lulull! (Da-mi jucaria! Da-mi titirezul! Da-mi inelul!); Your oar e alil. Highly alil (Scumpa ta e bolnava. Foarte bolnava); Ich heule ala Holle (Strig asupra Infernului); U-laile, ich huile you ile eelowa, roua, ich huile you ile laulu (in asta seara, te acopar cu roua, te-nfasor in cantec) s.a.rrtd. Sau - de data aceasta nu in "limbajul de contact", ci in pura "limba venusiana" - numerele de la 1 la 16: ii, Iu, rii, hii, iii, Iul, riil, hui, iii, ilii, irii, uni, iul, Util, irul, ihiil. ("Mai departe n-am apucat sa aflu"). Se observa ca venusienii numara nu ca noi, zecimal, "in baza zece", ilii, a tetradic, quaternar, "in baza patru", adica hii. Uh!
Inversand perspectiva "cosmica", in povestirea sf Mesaj (din Almanahul "Stiinta si tehnica" pe 1982, aparut efectiv im 1981) Adrian Rogoz aduce in scena un exotic alien ("extraterestru"), un body snatcher venit pe Pamant din alta galaxie, personaj ce pare a se fi contaminat de obsesiile lingvistice ale pamanteanului ce-i este autor. Ne aflam deci, din nou, pe teritoriul tematic al exobiologiei (sau xenobiologiei, e tot una). Inteligente fara corp care se infiltreaza in corpul altor fiinte, luandu-le astfel in stapanire, "cotropindu-le" pe dinauntru si reducandu-le la rolul de simple suporturi somatice pe care le "consuma", le "uzeaza", migrand apoi in alte si alte trupuri - aceasta specie de alieni, cunoscuta in terminologia sf drept "jefuitori de trupuri" {The Body Snatcher este un titlu al lui Robert Louis Stevenson, datand inca din 1885; The Body Snatchers este un roman din 1955 al autorului american Jack Finney, aparut in editie britanica, in 1978, sub titlul Invasion of the Body Snataiers, ecranizat sub acelasi titlu de Don Siegel in 1956 si de Philip Kaufman in 1978) nu este o noutate nici in sf-ul romanesc: cu un deceniu inaintea Mesaj-ului lui Adrian Rogoz, puteam deja intalni astfel de alieni intr-un roman ca Tarmul interzis (1972) de Horia Arama, ori in povestiri ca Spre alte stele (1972) de Vladimir Colin si Pregatind invazia (1973) de Mircea Oprita. Dar un body snatcher vorbind romaneste, si inca respectand riguros fonostatistica limbii romane, este desigur o raritate si o atractie. Norma lingvistica de la care pateticul body snatcher de adoptie romana stie insa sa se si abata, aliterativ si "poetic": "Bieti oameni ireversibili ei m-au invatat ce-i mila..", "Privind in ei, putem risipi ceva si din enigmele noastre", "M-ati trimis aici tocmai pentru a extinde intelegerea modurilor gandirii galactice", "Chipul lor e ca al copiilor, gandirea lor e abia licarire", "ii putem socoti frati siderali", "In comparatie cu ei, noi suntem indestructibili", Himericii locuitori ai acestei planete imi devenira dintr-o data accesibili in clipa in care m-am infiltrat in trupul unui om", "Limpezimi de vis! Ce viziuni nemaipomenite! Zori ireali, izbavitori ai unei constiinte nebanuite Discontinuitate iluminare irizari" "M illumino d immenso", zicea si Giuseppe Ungaretti


Cum lesne se poate constata, din textul acestei povestiri sf, Mesaj, aparute in 1981, par "rupte" si multe dintre "versurile in -i" ce abunda in paginile volumului Inima rezistenta, aparut in acelasi arc "Straine anotimpuri prin prin imnuri se perinda", "Cuvinte, stranii sisturi cristaline" Auzului eufonic ii este aici oferit, pentru a se asculta pe sine, pana si spatiul de rezonanta al unui intreg Cantec in "i", care nu poate fi strain de mirajul celebrului "sonet in -i" al lui Mallarme ("Le vierge, le vivace et le bel aujourd hui"):
Un cosmos creste-n aburul tulpinii-mi Mici cai de lapte reci candide inimi De-un vis de veci par prinsi prin vai toti crinii Imn infinit infiripat luminii.
In rasparul cronologiei si-al genologjei, ajungem asadar de-a dreptul, pe acest fir al "acordului intre sunet si sens" acreditat poetic, la volumul de versuri Inima rezistenta (1981), cu care Adrian Rogoz iesea pentru prima data in public ca poet la varsta de 60 de ani, unde sexagenarul "debutant" recupera o activitate poetica de patru decenii, renuntand in cele din urma la "travestiul" sf in care parea a se fi instalat definitiv. De nu cumva travestiul era invers
Ca proportiile mai reduse il avantajeaza pe prozator, devenise evident inca odata cu volumul de nuvele si povestiri Pretul secant al genunii (1974), unde, alaturi de lungimi si redundante care incurca accesul la idei sf altfel captivante si spectaculoase in sine (Oriana, eu si Gemmi 1, 2, 3), figureaza si piesele de rezistenta ale scrisului lui Adrian Rogoz ca stiintifictor (recte autor de stimtifictiune, de science-fiction): Altarul zeilor stohastici (povestire distinsa cu Premiul special la primul EUROCON, Triest, 1972), Alambai sau arcanele artei si, in primul rand, nuvela (sau mini-romanul: 148 de pagini) care da titlul volumului: Pretul secant al genunii. Titlu, de altfel, destul de cautat si abscons, dar care ascunde "una dintre cele mai izbutite nuvele romanesti de literatura S.F.", cum pe buna dreptate constata Florin Manolescu, care vede in, istoria lui Dav Bogar - sahist de geniu a carui viata se consuma in urmarirea ambitiei de a castiga o partida, una singura, in fata nooplanetei Tehom, programata tocmai pentru a fi invincibila in jocul de sah - "o reinterpretare a Luceafarului eminescian" {Literatura S.F., 1980, pag268, resp269). Am vazut si vom mai avea ocazia de a vedea ce fertila atractie a exercitat Hyperion asupra scriitorilor nostri de science-fiction - de la Gheorghe Sasarman, in Catalina (1962), la Vladimir Colin, in Giovanna si ingerul (1966). In cazul de fata, insa, componenta erotica a conflictului fiind secundara si aproape dispensabila, o alta situare asociativa pare a fi mai proprie. Am inclina sa gasim un termen de comparatie tenacitatii lui Dav Bogar, inflexibil in abnegatia sau fixatia de a urmari si rapune "monstrul" sahist, mai degraba, sa zicem, in tenacitatea fanatica si obsesiva a capitanului Ahab, cel care cutreiera toata viata marile si oceanele in cautarea altui monstru - celebra "Balena Alba", Moby Dick, din romanul omonim (Moby Dick, or The White Whale, 1851) al lui Herman Melville: "monstru" ce semnifica, si intr-un caz si in celalalt, idealul sau absolutul care-1 devora pe "cautatorul de absolut". Pentru ca un "cautator de absolut" este si personajul lui Adrian Rogoz din Pretul secant al genunii - versiune in registru sf a unui motiv literar ilustru, identificabil in prestigioase capodopere, dintre care sa amintim aici, ilustrativ, in afara romanului balzacian de la care am preluat, generic, titulatura (La recherche de l absolu, 1834), doar Desertul Tatarilor (II deserto dei Tartari, 1940) de Dino Buzzati sau Batranul si marea (The Old Man and the Sea, 1952) de Ernest Hemingway, edificati acum asupra riscurilor comparatismului care, si el, ca orice actiune umana, urmarita in absolut, isi consuma agentul
Cat despre povestirea Alambai sau arcanele artei, din acelasi volum, de-ar fi sa-i cautam musai un termen de raportare comparatista, l-am putea gasi, eventual, in povestirea Musca ("The Fly", 1957) a scriitorului franco-american George Langelaan (n.1908), unde un savant imprudent, scapand de sub control un experiment de transmitere a materiei, se trezeste cu un enorm cap de musca grefat pe propriul sau corp, in timp ce capul sau omenesc, miniaturizat, ii va apartine mustei. Ecranizarile succesive (The Fly, 1958; Return of the Fly, 1959; Curse of the Fly, 1965; The Fly, 1986; The Fly II, 1989) au exploatat vizual din plin resursele macabre si horifiante ale ipotezei; mai mult, filmul din 1986, regizat de David Cronenberg, reuseste chiar sa se ridice la exigentele artei majore, dupa cum depune marturie Peter Nicholls in Enciclopedia sa: "Imaginand corpul uman metamorfozat, Cronenberg ii pune in evidenta natura vulnerabila si efemera; acolo unde altii recurg la cuvinte pentru a crea metafore, Cronenberg lasa carnea sa faca acest lucru, evocand ambiguu exultarea si dezgustul, grotescul si frumosul, /../ tragicele scindari ale Eului." La Adrian Rogoz, personajul echivalent poarta numele Alambai (prin contractie lexicala de la Alamogordo Baikonur, numele complet, "dat de taica-sau, profesor de planetologie, dupa doua localitati terestre, celebre in secolul al XX-lea") si este un arhitect de geniu al viitorului, care construieste habitate umane pe verticala pana la inaltimi ametitoare, dar face imprudenta de a inlocui banalele ascensoare, prea lente in situatia data, cu niste buclucase dispozitive de teleportare (denumite aici "cabine de conversie / reconversie"): "Cel ce voia sa coboare sau sa urce era preschimbat in unda si, intr-o cabina de reconversie, unda receptionata devenea din nou om in carne si oase." Fatidicul accident survine insa si aici: "in momentul conversiei, care, de regula, avea loc pe intuneric, cabina fusese brusc iluminata //: secunda tragica, suficienta pentru a impresiona gresit ochiul magic care dirija operatia; natura undelor fiind perturbata, cele treizeci si trei de victime n-au mai putut fi transformate in fiintele corespunzatoare." In locul unui grup de oameni, din cabina de reconversie iese un roi de muste, care-1 vor urmari asemeni unor erinii pe nefericitul arhitect, nelasandu-i acestuia alta solutie decat sa se sinucida impreuna cu ele, intr-o camera ermetic inchisa unde, ajuns la disperare, omul atrasese vindicativele muste ca intr-o cursa, spre a le gaza.
Avem, asadar, si noi "mustele" noastre, "eriniile" noastre Desi, cum prea bine se stie, comparatio non est ratio

(Text datand, intr-o prima forma, din anul 1982, cand a fost inclus in sumarul unui volum, «Sub semnul acoladei», care n-a avut atunci sansa sa apara. Fragmentar, comentariul insotea re-publicarea povestirii Inima de ciuta (1955) in Almanah Anticipatia 1985, aparut efectiv in 1984, pp.41-54. Intr-o forma mai extinsa, dar inca fragmentara, a servit ca text de prezentare a autorului in: Timpul este umbra noastra. Science-fiction romanesc din ultimele doua decenii. Antologie comentata de Cornel Robu, Editura Dacia, Cluj, 1991, pp.56-59, unde Adrian Rogoz figureaza, la pp.60-75, cu povestirea Mesaj (1982). Tot fragmentar, in Dictionarul Scriitorilor Romani. Coordonare si revizie stiintifica: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu. Editura Albatros, Bucuresti, 2002, vol.IV, R-Z, pp.76-79.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Adrian Rogoz

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Adrian Rogoz





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text